Articol de Justin Gafiuc - Publicat luni, 29 septembrie 2008 00:00
Rapidul a bifat al cincilea meci consecutiv fără victorie, portarul Pardo gafînd la două dintre golurile înscrise de piteşteni
Giuleştiul era de 11 ani teritoriu interzis pentru FC Argeş şi nimic nu prevestea că trupa de acum a lui Ionuţ Badea va opri numărătoarea. Un Rapid supermotivat înaintea returului cu Wolfsburg din Cupa UEFA anunţa tăvălugul peste careul piteştenilor, veniţi în Capitală fără tam-tam şi fără ameninţări războinice la adresa "vişiniilor". În linişte!
Liniştea dinaintea unei furtuni iscate din senin! Oaspeţii au îndrăznit să fisureze din start defensiva Rapidului, care, fragilă, a căzut de două ori în mai puţin de jumătate de ceas! Mai întîi, Dulcea a înscris din marginea careului după o pasă cu călcîiul a lui Kamara (11) pentru ca apoi Tameş să-l umilească pe Pardo cu un şut de la 30 m, scăpat în poartă de spaniol! :(
Rapidul a putut răspunde repede printr-o "torpilă" a lui Pitbull, aflat la prima reuşită la Rapid (38), a continuat cavalcada şi după pauză, dar exact cînd reduta Argeşului se clatină tot mai serios gafeurul Pardo i-a înfundat definitiv pe oamenii lui Peseiro cu o ieşire hazardată la 25 m, speculată de Voiculeţ (81). Acelaşi care i-a salvat pe piteşteni şi etapa trecută, cînd a egalat acasă Buzăul în secundele de prelungire!