FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA

Iftime, după ce a văzut imaginile etapei cu Croitoru: „E de râsul lumii, joacă un teatru ieftin! Parcă era de la NASA”

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a comentat imaginile cu Marius Croitoru din timpul partidei FCSB - FCU Craiova 1-1 +10   FOTO
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a comentat imaginile cu Marius Croitoru din timpul partidei FCSB - FCU Craiova 1-1

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 august 2022 18:59 / Actualizat miercuri, 03 august 2022 19:21

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a comentat imaginile cu Marius Croitoru din timpul partidei FCSB - FCU Craiova 1-1. Suspendat, antrenorul oltenilor a fost surprins în timp ce transmitea informații celor de pe bancă prin intermediul telefoanelor și colaboratorilor.

„Sunt momente în viața de zi cu zi când e foarte civilizat Marius Croitoru, dar își pierde rezistența asta în timpul meciurilor. Am avut și aici la Botoșani câteva situații, se certa cu presa. Încercam să-l calmez, dar nu auzea! L-am văzut apoi la meciuri urlând pe margine, pe tușă, eu cred că n-ai niciun fel de beneficiu, de câștig, dacă urli. 

E gata! Tănase a trecut vizita medicală și semnează cu noua echipă
FCSB
E gata! Tănase a trecut vizita medicală și semnează cu noua echipă

Dacă ești suspendat, e o chestie de educație, e de râsul lumii să stai cu două telefoane cum a stat el, parcă ești de la NASA, comunici cu vapoarele, cu rachetele cosmice care se izbesc una în alta. Ce poate să-i transmită chelbosului ăluia de pe margine la telefon?”, a declarat Valeriu Iftime la Radio Sport Total FM.

Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani: „Croitoru e un tip superfain, doar joacă un teatru ieftin”

Totuși, Iftime a încheiat discursul despre Croitoru într-o notă relaxată: „Facem atâta circ degeaba, Marius Croitoru e un tip superfain. El doar bravează foarte tare, joacă un teatru ieftin”.

Croitoru s-a despărțit în vară de FC Botoșani, deși conducătorul de acolo, Valeriu Iftime, îi oferise prelungirea contractului. Marius a fost supărat din cauza criticilor primite după ratarea calificării în play-off și a simțit că nu ar fi putut să realizeze mai mult la un club cu un buget redus și cu condiții de pregătire modeste.

Marius Croitoru a condus-o ca antrenor doar pe FC Botoșani, pe care a preluat-o în iunie 2019. Înainte de a pleca de la moldoveni, era cel mai longeviv tehnician din Liga 1.

„Cazul Croitoru” schimbă regulamentul

Federația Română de Fotbal vrea să modifice regulamentul, astfel încât episoade precum cel petrecut la FCSB - FCU Craiova 1-1, când antrenorul Marius Croitoru, suspendat, a fost surprins comunicând prin intermediul telefoanelor cu cei de pe banca de rezerve, să nu se mai repete. 

+5 FOTO

Regulamentului Disciplinar al FRF prevede că antrenorii suspendați „nu au acces la vestiare, în tunel, în incinta terenului și pe banca de rezerve. Antrenorii suspendați pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor”. 

Membrii Comisiei nu se pot autosesiza pe baga imaginilor video. Pentru a avea un caz pe rol, trebuie demonstrat clar faptul că a existat o comunicare prin terți între antrenorul principal și staff. Federația vrea să aducă îmbunătățiri regulamentului. 

Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță, Andrei Vochin, Lucian Burchel și Radu Vișan s-au întâlnit recent pentru a căuta o soluție. 

Federația vrea acum ca un delegat să stea lângă antrenorul suspendat pe durata partidelor și să consemneze toate acțiunile. Eventualele sancțiuni vor fi stabilite ținând cont de observațiile delegatului. Varianta a fost prezentată de Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, la Orange Sport, în cadrul emisiunii „Sport Report”, moderate de jurnalistul GSP Dan Udrea.

Delegatul ar urma să fie plătit chiar din amenda antrenorului suspendat. Suma este una modică pentru nivelul Ligii 1. În cazul concret al lui Marius Croitoru, amenda a fost 320 de lei. 

Cum ar putea fenta antrenorii noua regulă

Planul FRF ar putea fi dejucat ușor, dacă antrenorul nu se va prezenta la stadion pentru meci. Sezonul trecut, Dan Petrescu a lipsit de la două meciuri ale campioanei CFR Cluj, preferând să le urmărească de acasă sau din camera de hotel. 

Practic, pentru a fi siguri că antrenorul nu comunică cu cei de pe bancă, FRF ar trebui să oblige tehnicianul suspendat să fie prezent în tribune, pentru a fi supravegheat, sau să „confiște” pe durata meciului toate mijloacele de comunicare ale echipei. 😅 Ambele variante ar fi însă greu de impus.

Ce s-a întâmplat la FCSB - FCU Craiova 

Marius Croitoru a urmărit partida de la Tribuna Oficială a Arenei Naționale, cu două telefoane în față, destul de izolat de restul oamenilor de la FCU Craiova. La un moment dat, lângă Croitoru apare președintele Marcel Pușcaș.

Mai mult, în minutul 88, în stânga antrenorului s-a așezat Eduard Zelgin, noul team manager al echipei oltene. Fostul jurnalist vorbea la telefon, în timp ce Croitoru îi indica anumite lucruri. Iar mulți au fost scandalizați de faptul că antrenorul suspendat ar putea transmite indicații pe bancă.

Este o agitație incredibilă, inadmisibilă după părerea mea. Regulamentul, cel puțin așa știu eu, spune clar că este complet interzis ca antrenorul suspendat să comunice, prin orice mijloc, cu un asistent, un antrenor secund. Este interzis! Este la vederea tuturor. Nu ar trebui să se întâmple așa ceva. Ar trebui să fie luate niște măsuri cât mai rapide. S-ar crea un precedent
- Florin Răducioiu

VIDEO. Liga 1 se vede pe GSP! CFR învinge spectaculos CS Mioveni, scor 4-2!

Mihai Rotaru, răbufnire fără precedent: „Ne batem cu saci fără fund! I-ați văzut inepțiile?!”

Primăria Sibiului, răspuns acid pentru Dani Coman: „Dezinformează! Am dat 9 milioane de lei la echipă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
muzica
muzica  •  04 August 2022, 10:51

Apreciez mult pe Croitoru.ca antrenor,...dar aceasta lipsa de educatie totala,de a sfida camerele TV,si sa comunice cu antrenorul secund cu 2 telefoane mobile,strigand ceea ce trebuie sa comunice jDacaucatorilor,,consider ca este un act de NESIMTIRE CRASA LA ADRESA REGULAMENTULUI SI A ADVERSARULUI DIN TEREN !

fratilitau
fratilitau  •  03 August 2022, 20:34
Postat de brentford pe 03 August 2022, 20:04

Fratillimeu,am mai spus-o de multe ori,Croitoru nu este antrenor pentru ca nu are licenta. Faptul ca stie cum sa aseze o echipa in teren este o alta discutie.

Mergi cu Domnul !!!!

Alex1965
Alex1965  •  03 August 2022, 20:18

Cu tot respesctul este un antrenor f bun Croitoru dar nici la Craiova nu va realiza mai mult ca la Botosani tot din cauza unui buget la fel de limitat.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează