Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat sambata, 01 septembrie 2018 00:00
În ultimii 20 de ani, de fiecare dată când s-a făcut de ruşine în cupele europene, FCSB a pierdut şi titlul în Liga 1.
FCSB e out din Europa înainte de luna septembrie. E o situaţie cu care clubul lui Becali s-a mai întâlnit o singură dată în ultimul deceniu. Şi cum parcursul european a fost barometrul pentru ceea ce a reuşit echipa în respectivul sezon pe plan intern, atunci, pentru clubul lui Gigi Becali se anunţă vremuri grele în Liga 1.
De fiecare dată în ultimele două decenii când echipa s-a făcut de râs în cupele europene, nu s-a reuşit reabilitarea pe plan intern. Adică, FCSB n-a câştigat campionatul. E drept că nici nu s-a întâmplat des ca parcursul de pe continent să fie unul sub demnitatea imaginii celui mai important club din România. Însă atunci când s-a petrecut aşa ceva, campionatul a fost şi el compromis. Dacă cel mai proaspăt exemplu e cel de acum 3 ani, cele mai vechi vin din '98-'99 şi '01-'02.
Ultima dată când echipa a reuşit să-şi revină după ce a eşuat pe plan european foarte devreme s-a întâmplat acum 25 de ani. Steaua a părăsit Europa după al doilea tur preliminat, dar în campionat a făcut legea, a dominat autoritar competiţia şi a câştigat titlul la nu mai puţin de 13 puncte distanţă de Universitatea Craiova, ecart imens ţinând cont că atunci regulamentul prevedea acordarea a două puncte la victorie.
Sezonul 1998-1999
EUROPA
# în primul tur preliminar din Champions League, Steaua s-a calificat dramatic, deşi în faţă a avut o echipă submediocră: 4-1 şi 1-3 cu Flora Tallinn
# a fost eliminată apoi, cu scorul general de 8-5, de către Panathinaikos
# a căzut în Cupa UEFA, unde a fost umilită de Valencia, scor general 7-3 pentru spanioli
# a fost o campanie europeană în care Steaua a încasat nu mai puţin de 19 goluri în 6 jocuri
LIGA 1
# a fost un campionat compromis, doar locul 3
# Steaua a terminat la nu mai puţin de 23 de puncte în spatele campioanei Rapid
# echipa a suferit 6 înfrângeri şi a avut o medie de goluri încasate de unu pe meci
Sezonul 2001-2002
EUROPA
# s-a trecut de primul tur preliminar disputat, 5-1 la general cu Sloga Jugomagnat, în Champions League
# a urmat "dubla" cu Dinamo Kiev, pierdută fără drept de apel: 3-5 la general
# s-a căzut în Cupa UEFA, unde s-a pierdut calificarea cu St. Gallen: 1-2 în Elveţia şi 1-1 acasă
LIGA 1
# prestaţia din campionat a fost dezastruoasă, echipa s-a clasat abia pe locul 4
# primele 3: Dinamo, FC Naţional şi Rapid
# distanţă de 10 puncte faţă de campioană
# Steaua a suferit nu mai puţin de 10 înfrângeri în 30 de etape!
# medie de goluri încasate de peste un gol pe meci
Sezonul 2015-2016
EUROPA
# echipa a trecut dramatic de primul tur preliminar în care a intrat, 2-0 şi 2-3 cu Trencin, în Champions League
# apoi a fost eliminată de Partizan Belgrad, 1-1 şi 2-4
# s-a pierdut şi play-off-ul de Europa League, 0-3 şi 1-0
LIGA 1
# sezonul regulat a fost unul compromis total, doar locul 5 şi echipa prinde la limită play-off-ul
# doar locul 2 la finalul play-off-ului
# s-a pierdut titlul în faţa Astrei Giurgiu
PRECEDENTE
Ultimele 5 campionate au fost confirmate de prestaţia europeană
În ultimii 20 de ani, FCSB a câştigat campionatul de 6 ori. Primul a fost în sezonul 2000-2001, dar atunci a fost o situaţie specială privind cupele europene. Echipa n-a luat deloc startul pe continent fiindcă în sezonul precedent de Liga 1 nu a obţinut o poziţie care să-i permită accesul în Europa. În rest, următoarele 5 titluri au fost completate în acelaşi sezon, de fiecare dată, de rezultate bune, foarte bune şi chiar excepţionale în întrecerea intercluburi de pe continent.
SEZONUL* | CE A FĂCUT ÎN EUROPA |
2004-2005 | "optimi" de Europa League |
2005-2006 | semifinale de Cupa UEFA |
2012-2013 | "optimi" de Europa League |
2013-2014 | grupe Champions League |
2014-2015 | grupe Europa League |
* în care FCSB a câştigat campionatul
2 ani a ratat FCSB accesul în grupele unei competiţii europene în ultimii 15 ani, în 2015 şi 2018, în rest, cele 13 prezenţe: două în Cupa UEFA, 4 în Champions League şi 7 în Europa League