Articol de GSP - Publicat vineri, 19 noiembrie 2010 00:00
Mihai Stoica a revenit la Steaua în funcţia de manager general după aproape trei ani şi jumătate de la despărţirea de clubul din Ghencea.
Mihai Stoica a revenit la Steaua în funcţia de manager general după aproape trei ani şi jumătate de la despărţirea de clubul din Ghencea.
De-a lungul carierei de conducător, Mihai Stoica a trecut pe la trei cluburi (Oţelul Galaţi, Steaua Bucureşti, Unirea Urziceni), cea mai mare perioadă de timp petrecînd-o la formaţia stelistă, din iulie 2002 pînă în iunie 2004, în funcţia de director executiv, urmînd alţi trei ani (iulie 2004 - mai 2007) în care a fost manager general. După plecarea de la Steaua, MM Stoica a ajuns la Unirea Urziceni, tot ca manager general, unde a rămas pînă acum trei luni. (iunie 2007 - august 2010)
Cele mai importante performanţe le-a obţinut la Steaua Bucureşti, reuşind să ajungă cu echipa "roş-albastră" în semifinalele Cupei UEFA, în sezonul 2005 - 2006. În sezonul următor, tot cu echipa din Ghencea a ajuns în grupele Ligii Campionilor, reuşind să se califice în primăvara europeană, în Cupa UEFA.
La Unirea Urziceni, Mihai Stoica a avut o contribuţie importantă în rezultatele obţinute. În sezonul 2008-2009, ialomiţenii au cîştigat Liga 1 şi s-au calificat în grupele Ligii Campionilor (2009-2010) unde au strîns opt puncte, fiind cea mai importantă performanţă a echipelor româneşti din ultimul deceniu, în competiţia supremă.
PERFORMANŢE:
1997-1998 : participare în Cupa UEFA, FC Oţelul Galaţi
1998-1999 : participare în Cupa UEFA, FC Oţelul Galaţi
2003-2004 : participare în Cupa UEFA, FC Steaua Bucureşti
2004-2005 : participare în Cupa UEFA, calificare în optimile de finală, FC Steaua Bucureşti
2005-2006 : participare în Cupa UEFA, calificare în semifinale, FC Steaua Bucuresti
2006-2007: calificare în UEFA Champions League, calificare în 16-imi de finală în Cupa UEFA, FC Steaua Bucureşti
2008-2009 : participare în Cupa UEFA, cu FC Unirea Urziceni
2009-2010 : participare în UEFA Champions League cu FC Unirea Urziceni, calificare în 16-imi în Europa League, FC Unirea Urziceni
TROFEE INTERNE:
2005 : campion naţional, FC Steaua Bucureşti
2006 : campion naţional, FC Steaua Bucureşti
2006 : supercupa României, FC Steaua Bucureşti
2009 : campion naţional, FC Unirea Urziceni
RECORDURI:
participări în competiţiile continentale cu 3 cluburi diferite (Oţelul Galaţi, Steaua Bucureşti, Unirea Urziceni)
participări în UEFA Champions League cu 2 cluburi diferite (Steaua Bucureşti, Unirea Urziceni)
3 calificări consecutive în primăvara competiţiilor continentale
desemnat de 3 ori consecutiv “Conducătorul Anului” la Gala Fotbalului Românesc: 2007, 2008, 2009