Articol de GSP - Publicat duminica, 07 mai 2017 15:22
FC Botoșani a remizat în disputa cu Gaz Metan Mediaș de pe teren propriu, scor 0-0.
Botoșani a fost echipa mai periculoasă în primul sfert de oră, când Popovici și Elek au ratat primele ocazii de a deschide scorul. Cu patru minute înainte de pauză, același Popovici a șutat la colțul lung, însă Greab a intervenit și mingea a lovit bara.
Prima ocazie importantă a oaspeților a venit abia în minutul 65 , când șutul lui Eric de la marginea careului a trecut puțin pe lângă butul porții apărate de Cobrea.
Gaz Metan putea da lovitura cu aproximativ 10 minute înainte de final, când Bic a șutat de la aproximativ 20 de metri, însă excuția sa a lovit transversala.
Cu punctul obținut astăzi, Gaz Metan Mediaș a urcat pe locul al doilea în play-out, la egalitate de puncte cu Poli Iași, care are însă un meci mai puțin disputat.
FC Botoșani rămâne pe locul 4, la trei puncte în urma celor de la voluntari și la patru de Poli și Gaz Metan.
VIDEO FC Botoșani - Gaz Metan Mediaș 0-0
Click AICI pentru liveTEXT!
Echipele de start:
FC Botoșani: Cobrea - Tincu, Miron, Burcă - Roman, Bordeianu, Vașvari, Popovici -Fulop, Elek, Golofca
Antrenor: Leo Grozavu
Gaz Metan Mediaș: Greab - Crețu, Trtovac, Buzean, Rugasevici - Danci, Bic - Munteanu, Eric, Curtean - Sikorski
Antrenor: Cristi Pustai