Articol de GSP - Publicat luni, 03 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 03 noiembrie 2014 22:50
Oţelul Galaţi a ţinut în şah Petrolul pe "Ilie Oană", scor 0-0, ploieştenii ajungînd la două etape consecutive fără victorie şi fără gol marcat.
"Lupii galbeni" au ajuns la 6 puncte de liderul Steaua, în timp ce gălăţenii au smuls un punct la Ploieşti, părăsind astfel ultima poziţie. Tamuz putea deschide scorul în minutul 9, însă şutul din unghi al israelianului a lovit bara. (VIDEO) Cernat a fost şi el foarte aproape de gol pe final de repriză, dar a trimis puţin pe lîngă poartă. (VIDEO)
După o primă repriză mai ştearsă, ploieştenii au început mai determinaţi, dar s-au lovit de fiecare dată de paradele lui Hotoboc. Portarul oaspeţilor a intervenit în debutul părţii secunde la reluarea lui Ipsa (VIDEO), apoi s-a opus în două rînduri în faţa lui Albin. Mai întîi la o minge trimisă din cădere (49), iar apoi la o reluare cu cu umărul (62). Gălăţenii au reuşit să închidă însă jocul şi să obţină un egal.
Echipele de start
Petrolul: Pecanha - Satli, Ipsa, Geraldo, Alcenat - Priso, De Lucas, Marinescu, Albin - Astafei, Tamuz
Oţelul: Hotoboc - Morgoci, Leca, Mişelăricu, Popescu - Helder Karlik - Brigido, Cernat, Popa - Cristea