Articol de GSP - Publicat marti, 17 martie 2015 00:00 / Actualizat marti, 17 martie 2015 19:27
Concordia Chiajna a cîştigat cu lejeritate meciul contra celor de la Dinamo, scor 3-0, fiind pentru a doua oară în istorie cînd cîştigă la trei goluri diferenţă în deplasare.
Vezi aici video cu golul de 1-0
Vezi aici video cu eliminarea lui A. Marc
Vezi aici video cu ratarea lui Bunoza
Vezi aici video cu ratarea lui Bilinski
Jucătorii lui Marius Şumudică au început bine meciul şi au deschis scorul în minutul 14. Lovin a centrat în careu, iar Ricardo Alves a profitat de o neatenţie a fundaşilor dinamovişti şi a înscris cu capul din 6 metri.
Lucrurile s-au complicat pentru dinamovişti în minutul 40, cînd fundaşul Andrei Marc a văzut cartonaşul roşu. Vezi aici detalii.
În a doua repriză, tot jucătorii Concordiei au început meciul mai bine, iar în minutul 52 Serediuc a centrat în careu, iar Elhamed şi-a trimis mingea în proprie poartă.
Flavius Stoican a mutat în ofensivă şi l-a introdus pe golgheterul Kamil Bilinski. Polonezul a avut două ocazii mari, dar nu a reuşit să micşoreze diferenţa.
Scorul final a fost stabilit în minutul 86 de Mihai Dina, care a primit o pasă de la Florea şi a înscris din 6 metri, în poarta goală.
După acest meci, Dinamo rămîne pe locul cinci, cu 35 de puncte. Concordia acumuluează 26 de puncte şi urcă pe locul opt.
Echipele de start:
FC Dinamo: Naumovski – Bărboianu, A. Marc, Bunoza, S. Filip – Boubacar, Elhamed – C. Matei, V. Lazăr, Grozav – M. Niculae (cpt).
Rezerve: T. Marc – N. Grigore, D. Rotariu, Bilinski, M. Cristescu, Serginho, Gavrilă.
Concordia: Matache – Al. Stan, V. Maftei (cpt), Lovin, Ricardo Alves, Bucurică – Bruno Madeira, Henrique Boldrin, Purece – Serediuc, Wellington.
Rezerve: Rîmniceanu – Dina, D. Florea, Muşat, Vagner, Dragarski, Grigorie.