Articol de Remus Răureanu - Publicat luni, 22 iunie 2020 21:45 / Actualizat marti, 23 iunie 2020 12:01
Viitorul a dominat meciul cu Hermannstadt (4-1), echipa lui Ruben Albes, un antrenor spaniol inexistent în fotbalul profesionist, și a bifat puncte și goluri spectaculoase
Vezi AICI clasamentul actualizat din play-out-ul Ligii 1
Vezi AICI programul etapei #5 din play-out
Josep Guardiola e spaniol și e un antrenor foarte bun. Ruben Albes e spaniol. Rezultă că Albes este un antrenor foarte bun. După un astfel de exercițiu fals de logică l-a angajat Hermannstadt pe Ruben Albes.
Spaniolul în vârstă de 35 de ani, inexistent în fotbalul profesionist, iese în evidență cu cămașa descheiată la trei nasturi, un Tony Montana importat pentru salvarea de la retrogradare, un magician care nu-și cunoaște recuzita.
Ruben nu ar fi avut când să fi reținut toate numele jucătorilor lui, așa că el doar asistă de pe bancă la spectacolul pe care îl produce Viitorul. Gabi Iancu marchează două goluri și, când greșește o execuție, dă o pasă decisivă pentru Vlad Achim. Doi fotbaliști pe care Gigi Becali i-a considerat rebuturi.
Gabi Iancu a făcut spectacol
Mai ales Iancu e o revelație, un candidat la titlul de golgeter al campionatului. Tehnic, cu fizic bun, el marchează și din apropierea porții, și din execuții grele. Înscrie și cu o lovitură de cap șireată la o centrare a lui Boboc. Un atacant care îmbină calități ale lui Adrian Ilie și ale lui Viorel Moldovan a fost recuperat la Ovidiu și arată bine așa, ieșit din atelierul de reparații.
Fără stres, Mladen i-a pasat greșit lui Adrian Bălan și a provocat golul Sibiului. A mai înscris o dată Achim, un mijlocaș de construcție neacomodat cu bucuria golurilor. Diferența de trei goluri e mică, Viitorul arată ca o formație din playoff, Hermannstadt se prezintă ca una de "B".
13 goluriare acum Gabi Iancu, fiind lider în clasamentul golgeterilor. Fotbalistul Viitorului îl depășește pe Florinel Coman (11)
Viitorul - Hermannstadt 4-1
- Au marcat: Vl. Achim '4, '90+3, G. Iancu '71, '79 / Ad. Bălan '88
- VIDEO cu cele mai importante faze!
Viitorul - Hermannstadt, echipele de start:
Viitorul (4-3-3): Tordai - Boboc, Mladen, Ghiță, Cr. Ganea - Ciobanu, Artean, Vl. Achim - G. Iancu, Rivaldinho, C. Matei
REZERVE: Căbuz, Dulca, Dussaut, Casap, L. Munteanu, A. Pitu, G. Ganea, Chițu, P. Iacob
ANTRENOR: Gheorghe Hagi
HERMANNSTADT: Figueiredo - Vodă, Viera, Dâlbea, I. Stoica, Opruț - D. Dias, R. Pires, Bușu - P. Petrescu, Ad. Bălan
REZERVE: I. Pop, Luchin, Tătar, Sîntean, Jo Santos, Monteiro de Almeida, L. Dumitriu
ANTRENOR: Bruno Albes
Stadion: „Academia Gheorghe Hagi” (Ovidiu)
Arbitru: Iulian Călin // A1: Bogdan Gheorghe; A2: Mircea Orbuleț
Citește mai multe știri din Liga 1:
Salvatorul covăsnenilor răsuflă ușurat: „Nu ne permitem pași greșiți!”
Salvatorul covăsnenilor răsuflă ușurat: „Nu ne permitem pași greșiți!”