Articol de GSP - Publicat vineri, 10 mai 2019 11:46
Vlad Mihalcea (20 de ani) este jucătorul în care Gigi Becali și-a pus mari speranțe. Fotbalistul însă pare a fi departe de a da randamentul promis.
Momentan, Mihalcea este împrumutat la Academica Clinceni. Dar atenția lui e îndreptată mai mult, din spusele antrenorului Ilie Poenaru, către jocurile video.
„Lui Vlad Mihalcea i-am spus că trebuie să muncească mult mai mult, chiar dacă are talent. Pe el îl distrag jocurile video, încă îi plac. Aceste jocuri îi afectează mintea, e prea conectat acolo. Acum, vă dați seama că eu nu pot să dorm cu el în cameră să văd la ce ora doarme. Dar sunt sigur că trece de miezul nopții cu jocurile. Am mai pus colaboratori mei să îl verifice și l-au mai prins pe la ora 12 noaptea cu căștile pe urechi.
Gândiți-vă ce înseamnă asta. Și eu am pretenția ca a doua zi să dea 100%. I-am transmis că trebuie să înceteze cu lucrurile acestea. Trebuie să își schimbe stilul de viață, el se bazează prea mult pe talentul său, crede că merge și așa.. Dar nu este de ajuns. Adversarii te studiază și își iau măsuri și știu cum să te blocheze. I-am spus că o să piardă echipa și lotul”, a povestit Poenaru la GSP Live.
- Vlad Mihalcea a debutat la un meci dintre FCSB-ACS Poli Timișoara 1-0, din Cupa Ligii, disputat pe 15 octombrie 2015, sub comanda lui Țiți Dumitriu;
- Becali, după câteva meciuri bune, i-a făcut direct un contract de profesionist și i-a trecut o clauză-record la vremea respectivă: 50 de milioane de euro!
- A prins un meci la ACS Poli, în 2017, în Liga 1, după care a trecut la Clinceni. În acest sezon are 21 de meciuri pentru liderul Ligii 2.
6 meciuria avut Mihalcea pentru FCSB în Liga 1