VIDEO EXCLUSIV S-a retras atacantul pe care Becali voia 30 mil. €: „Mi s-au smuls mușchii, am plecat cu ambulanța la spital” » Ignorat 6 luni la echipa lui Hagi: „Eram doborât mental!”

29 august 2021 e ultima zi în care Rusu a evoluat într-un meci oficial. Atacantul celor de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu s-a accidentat grav în prima repriză a meciului din deplasare cu Concordia Chiajna (0-0), duel contând pentru runda #5 a sezonului precedent din Liga 2. 

Apoi, fostul fotbalist de la FCSB și Viitorul a fost abandonat de clubul intrat la începutul anului în insolvență, nu s-a interesat nimeni de el și a decis să pună capăt carierei care se anunța extrem de promițătoare la începuturi.

Lipsa de încredere de la FCSB și Viitorul în ciuda declarațiilor făcute de conducători, plus zilele în care el însuși recunoaște că nu s-a antrenat la capacitate maximă - laitmotivele dialogului de mai jos.

MINISTERUL SPORTULUI

Novak nu se lasă! Controversatul ordin al Ministerului Sportului a fost publicat în Monitorul Oficial » Ce scrie în act + De când intră în vigoare

Interviu cu Vlad Rusu: „Regret că n-am plecat în străinătate când eram mai mic”

- Vlad, am înțeles că nu mai continui cu fotbalul, cel puțin nu ca jucător.
- Am ales să mă retrag, oficial abia acum, în iulie, cu toate că decizia am luat-o de prin martie. Din cauza problemelor medicale pe care le-am avut în ultimii doi ani, cumulat și cu aflarea veștii că Viitorul Pandurii a intrat în insolvență, m-am hotărât să pun stop.

- Acum ce faci?
- Sunt la Constanța, am terminat primul an de master în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport. Am terminat și un modul psihopedagogic în vară, iar de o lună am început și activitatea la un club de copii și juniori, Kinder Constanța. Vreau să văd dacă mă pliez sau nu și dacă vreau să fac meseria asta în continuare.

- Fizic ai mai fi putut să joci?
- Cred că da. Recuperarea pe care am făcut-o timp de 5 luni a fost una foarte bună, nu mai aveam probleme, urma să revin în februarie la Târgu Jiu pentru ultimele luni din campionatul trecut, dar, când am aflat de insolvență, am decis că n-are rost să mai merg la Târgu Jiu. Pentru ce? Oricum nu mai urma să iau vreun ban, n-avea niciun rost, mă duceam pe banii mei la 9-10 ore distanță de casă. 

- Nu te-a sunat nimeni de la echipă?
- Clubul nu s-a interesat deloc de mine nici până azi, la 10 luni de la accidentare. M-am gândit foarte bine și am decis să nu mai plec nicăieri și să rămân la Constanța. Cei de la Viitorul Pandurii n-au mai dat niciun semn din august 2021, de când m-am accidentat. În plus, s-au strâns cam 18 luni de neplată a salariilor. E greu să mai pleci de acasă în condițiile astea. Având și 32 de ani, am ales să renunț.

- Oferte ai mai avut?
- Nu au mai fost discuții, lumea știa deja situația mea. În februarie, am dat un interviu. Sunt șanse mari să nu mă fi căutat nimeni și pentru că am spus unele lucruri pe care mulți se feresc să le spună. Eu am spus mereu chestiile care erau de spus, care mă deranjau, n-am ezitat să spun lucrurilor pe nume. Dar în România adevărul supără foarte tare, iar oamenii încep să se schimbe în relația cu tine când ești sincer.

Pe la fiecare echipă sunt 3-4 lideri, căpitanii, care vorbesc, țin legătura cu conducerea, antrenorul. Restul tac. La nicio echipă n-am fost toți jucătorii uniți, să luăm o decizie împreună și să mergem până la capăt cu ea. La fel și cu memoriile. Dacă toți ar proceda la fel și nu i-ar mai lăsa pe patroni doar să le promită și ar depune memorii la timp, nu s-ar mai ajunge la problemele care sunt azi în fotbalul românesc
Vlad Rusu

Vlad Rusu a semnat la 16 ani cu FCSB: „Cosmin Olăroiu m-a chemat la antrenamentele echipei mari”

+19 FOTO

- Cum te-ai apucat de fotbal?
- Am început la 6 ani și jumătate, prima dată la Farul. Constantin Gîrjoabă era antrenor. Nu aveau grupă făcută pentru anul meu de vârstă, 1990. Exista o grupă de 1988, unde jucau Vlad Achim, Liviu Ganea și mai mulți care au ajuns ulterior în Liga 1. Am stat doar 6 luni, pentru că erau băieți mai mari decât mine cu unul sau doi ani, iar la vârsta aia se simțea. 

- Și ai ajuns la Palatul Copiilor Constanța.
- Exact, la domnul profesor Ilhan Mustafa, acolo am început practic să joc fotbal într-un mediu organizat. Am stat 5-6 ani. Între timp, am fost selecționat la lotul național, am locuit un an la Mogoșoaia, era un proiect de tipul Luceafărul, cel de dinainte de 1990. Stăteam toți la Mogoșoaia, mergeam la școală. Ne-am și înscris într-un campionat cu o echipă, la Liga 3, dar rezultatele n-au fost pe măsură și la nici un an distanță s-a renunțat la proiect.

- De la naționalele de juniori te-a remarcat FCSB.
- Aveam 16 ani și am avut discuții cu mai multe cluburi, dar am ales să semnez cu Steaua (n.r. - la acea vreme, FCSB se numea Steaua). 

- Vă influența cineva de la lot să semnați cu o echipă anume?
- Existau anumite influențe venite din partea oamenilor aflați în anturajul naționalei. Au încercat să ne convingă să semnăm unul într-o parte, altul în cealaltă. Dar a fost strict decizia mea să merg la Steaua. M-am sfătuit și cu părinții, evident. 

- Cum a fost impactul cu FCSB?
- Veneam de la națională și am crezut că voi merge, dacă nu la juniori, cel mult la echipa a doua, care evolua atunci în Liga 3. După al doilea antrenament la echipa a doua și după un meci la Liga 3, Cosmin Olăroiu m-a chemat la antrenamentele echipei mari. Nu realizam ce mi se întâmplă! Îi văzusem pe jucătorii Stelei doar la televizor. M-am trezit printre Rădoi, Bănel Nicoliță, Goian, Ghionea. Mi-a luat ceva timp până să mă dezmeticesc. Mult timp n-ai însă la dispoziție la un club ca Steaua. Dacă nu te adaptezi repede, n-ai nicio șansă să reziști.

- Ai evut emoții mari înainte să intri în vestiar?
- Mi-aduc aminte că n-am dormit nici măcar o jumătate de oră cu o noapte înainte. Mă gândeam ce o să le spun când intru în vestiar. Din fericire, toți m-au primit extraordinar, și pe mine, și pe ceilalți colegi veniți de la echipa a doua. 

Rădoi a fost un căpitan adevărat, chiar era lider, se simțea. Toți băieții îmi dădeau sfaturi, chiar dacă te mai și certau, era normal, dar toți se comportau frumos. De Vali Badea eram cel mai apropiat, jucam și pe același post și aveam o relație mai specială
Vlad Rusu

Era cotat la „30 de milioane” de Becali, dar n-a prins decât două meciuri: „N-am avut șanse la FCSB”

- Bun, aveai 16 ani și te antrenai cu echipa mare a FCSB-ului. Ce s-a întâmplat apoi?
- M-am pregătit o perioadă cu prima echipă, am și fost luat în două sau trei cantonamente. Numai că domnul Olăroiu a plecat după acel parcurs din Cupa UEFA, iar în decurs de 2-3 ani cred că s-au schimbat peste 10 antrenori. Pentru un puști e greu să se impună când se schimbă atâția antrenori. 

- Jucai mai mult la FCSB 2.
- A început un fel de ping-pong între echipa a doua și prima echipă. Antrenamentele le făceam la prima echipă, apoi mergeam să joc la echipa a doua, care promovase în Liga 2. A fost destul de greu să mă impun la echipa mare, nici nu aveam cum, n-am fost ajutat de conjunctură, nici eu, nici ceilalți 2-3 colegi de-atunci care erau în situația mea: Lucian Filip, Onicaș, Alexandru Lazăr.

- Cu antrenorii de la prima echipă ce relație ai avut?
- Mulți dintre ei nici n-au apucat să stea foarte mult. Pe lângă Cosmin Olăroiu, cel care m-a adus la prima echipă, a mai fost Hagi care acorda multă atenție juniorilor. La fel și Dorinel Munteanu, ne-a dat încredere, zi de zi vorbea cu noi, încerca să ne integreze. Despre ei pot să zic că ne băgau în seamă. Restul... Au mai fost Lăcătuș, Bergodi, Pițurcă, fiecare cu stilul lui. Unii erau interesați mai mult de tineri, alții n-aveau răbdare și, concentrându-se pe rezultate imediate, nu doreau să promoveze juniori. Fiecare cu mentalitatea lui.

- La FCSB 2 îl aveai antrenor pe Leo Strizu, despre care un fost coleg de-ai tăi a spus că lovea jucătorii.
- Pe Leo Strizu şi Gheorghe Gigel. Veneam doar să joc la echipa a doua, cu cel mult o zi înainte de meci, mai făceam câte un antrenament din când în când. De cele mai multe ori mergeam doar la meci. Nu pot să spun despre Leo Strizu că bătea jucătorii, n-am avut probleme cu dânsul. Nici în vestiar nu am auzit astfel de lucruri. Era mai dur la antrenamente, ce-i drept, stătea mereu cu gura pe tine, dar nu pot să spun că ar fi bătut pe cineva, n-am auzit asta.

- Nu era derutant să te antrenezi cu o echipă și să joci la o altă formație, chiar dacă se chemau ambele aproximativ la fel?
- Se poate spune că e derutant, însă îi știam foarte bine pe majoritatea colegilor de la Steaua 2. Într-adevăr, ducându-te doar o oră la antrenament sau mergând direct la meci, e greu să te integrezi și să mai și iasă ceva. Te rogi să ai o zi bună.

- Apropo, FCSB sau CSA Steaua?
- Eu am jucat la Steaua, nu exista FCSB atunci. Cu cei de la CSA chiar au fost niște discuții acum 2-3 ani, dar aveam contract și n-am putut să plec. Nu aș fi refuzat din start propunerea. Până la urmă, ca fotbalist profesionist trebuie să te duci și să-ți faci treaba unde ești solicitat. Nu poți să spui din start că tu nu mergi undeva doar pentru că ții cu o echipă până la moarte. Mi se pare deplasat.

- Ai debutat în Liga 1 pe finalul sezonului 2008/09, într-un meci pierdut la Timișoara, 0-1.
- Da, plecase domnul Lăcătuș cu o zi sau două înainte de acel meci și am debutat cu Massimo Pedrazzini, el a rămas interimar. 

- Pedrazzini a ales să te titularizeze sau a fost o decizie venită puțin mai de sus? 😅
- Nu știu cine a decis să joc, a rămas o enigmă până azi. Am înțeles unde bați 😂. Chiar în perioada aceea Becali spunea despre mine că valorez 30 de milioane, se crease o presiune. Aveam 17-18 ani, nu știu cât de bine mi-au făcut acele vorbe.

- FCSB aplică aceeași strategie și azi. Tavi Popescu, de exemplu, e cotat de patron la zeci, poate sute de milioane de euro.
- Sunt sume nerealiste pentru cota unui jucător român, nu se pot lua banii ăștia niciodată. Diferența dintre mine și ce se întâmplă azi este că eu am beneficiat numai de două meciuri. Celor din prezent li se oferă mai mult timp.

- Becali spunea în 2009: „Rusu poate juca titular, e peste Kapetanos. Pot lua și 30 de milioane pe el. E complet, are tehnică, forță, calități de vârf de clasă”. Totuși, n-ai prins decât două meciuri în Liga 1 pentru FCSB.
- Se contrazic declarațiile cu realitatea. Se schimbau des antrenorii, nu a fost o situație clară, două săptămâni erai la echipa a doua, o săptămână la prima echipă, n-a avut nimeni răbdare cu noi să ne promoveze, să ne bage 4-5 meciuri la rând. Am rămas cu regretul ăsta, că am jucat doar în două meciuri, 90 de minute cu Timişoara şi Craiova. Putea să-mi iasă, să dau 3 goluri la debut, dar nu-mi garanta nimeni că așa aș fi avut mai multe șanse.

Domnul Becali venea la echipă înainte de meciurile importante, ne saluta, spunea 2-3 cuvinte, îi încuraja pe băieți. Înainte de plecările în cantonamente sau de zilele dânsului de naștere, ne chema la palat, vorbeam vreo două ore. Mereu era pus pe glume, se tachina cu Cristi Tănase. Personal, am avut o discuție sau două cu dânsul. Îmi spunea: „Bă Rusule, îmi place de tine. Ține-te de treabă că o să ajungi mare!”
Vlad Rusu

Ignorat 6 luni la Viitorul: „Eram doborât mental”

- De la FCSB ai ajuns la Viitorul.
- Atunci, în 2011, am plecat 6-7 jucători de la Steaua la Viitorul, eu, Onicaș, Lazăr, Vali Simion, Bejan, Marius Albu. Echipa a doua a Stelei s-a desființat, la fel ca tot centrul de copii și juniori. Ne-a dorit domnul Hagi la Constanța, ne știa de când era antrenor la Steaua. 

- Primul tău an a fost bun. 
- Într-adevăr, am reușit să promovăm în Liga 1, iar eu am fost golgheterul echipei. Cu un sezon în urmă, ei n-au reușit să promoveze. Am stat din 2011 până în 2014, timp în care am fost împrumutat pentru o scurtă perioadă la Clinceni, în Liga 2.

- De ce ai plecat?
- Nu mai jucam atât de mult la Viitorul pe cât mi-aș fi dorit și am cerut să fiu împrumutat la Liga 2. Am mai fost și la Petrolul, în Liga 1, până când m-a luat domnul Hagi înapoi, în 2016. 

- În 2016, după o remiză cu Pandurii, 1-1, în care ai marcat, Hagi declara: „E prea bun Rusu! E înalt, are viteză, tehnică, îi mai trebuie doar tupeu de fotbalist. Tupeu de oltean. I-am zis că are 25 de ani, l-am așteptat să se maturizeze și l-am adus înapoi”.
- Țin minte că a mai dat niște declarații asemănătoare, spunea că eu și Alibec suntem cei mai buni atacanți din țară. Dar, la fel ca la FCSB, în ciuda cuvintelor frumoase, au fost momente în care am simțit că nu mi s-a acordat încredere. În prima perioadă la Viitorul, au fost 6 luni în care am fost ținut numai în tribună și n-am primit nicio explicație! Nu eram accidentat, nimic. Am intrat pe finalul campionatului 2012/13, când ne-am salvat de la retrogradare, după 5-2 în Ghencea cu Steaua, 3-2 cu Dinamo și 3-4 cu Turnu Severin. 

- Cum a fost să nu joci deloc 6 luni?
- Te afectează când vezi că jumătate de an nu ești băgat în seamă, nu se bazează nimeni pe tine. Moralul tău scade, inevitabil. Am încercat în fiecare zi să mă pregătesc cât mai bine posibil, dar nu mai poți la un moment dat, cedezi. Ca în orice meserie, sunt zile în care nu te duci cu același chef la muncă. Chiar am încercat să trag de mine, deși recunosc că au fost unele zile în care n-am dat maximum la antrenamente. Îmi reproșez asta acum. Trebuie să scoți maximum și dintr-o zi în care n-ai cea mai bună dispoziție. 

- Simțeai că nu ești apreciat? 
- N-am înțeles de ce a fost o perioadă atât de lungă în care n-am fost băgat în seamă, niciun minut n-am jucat! Apoi, după ce revii, nu mai ai aceleași repere, același ritm. Antrenamentele, amicalele nu se compară cu un meci oficial.

- Aminteai mai devreme de acel meci cu cântec, FCSB - Viitorul 2-5. Ai jucat titular.
- Chiar nu pot să zic că am simțit ceva dubios. Cei de la Steaua aveau 9-10 jucători în vacanță, erau deja campioni. Ei au abordat meciul cu niște jucători care nu au evoluat mult până atunci, unii deloc. Nouă ne-au ieșit toate. Dică, Chițu, Larie marcau de peste tot. Așa s-a ajuns și la scorul ăsta despre care cred că se va mai vorbi și peste 100 de ani. 

- Nici în vestiar, după joc, nu v-ați dat coate?
- Nu, noi eram la retrogradare, depindeam de ultimele 3 meciuri și eram fericiți că am câștigat. Pot să garantez că s-a jucat pe bune!

- Înțelegi acum de ce nu te-ai impus la Viitorul?
- E clar că puteam să ofer mai multe. Sunt mai multe motive pentru care n-am reușit, nu mi s-au dat suficiente șanse, am și eu o parte de vină. Repet, poate au fost zile în care nu m-am pregătit la 100%. Dar nu m-am pregătit pentru că n-am fost bine mental. Era frustrant să-i vezi pe colegi că joacă, apar la televizor, în timp ce eu eram acasă și mă uitam la ei. Au fost momente în care eram doborât mental.

Altfel, la Ovidiu e un mediu bun pentru jucătorii tineri, poți progresa, sunt condiții de antrenament, medicamentație, refacere. Ai tot ce-ți trebuie
Vlad Rusu

Un sezon în Belgia: „Am plecat după ce a murit patronul într-un accident de mașină”

- După al doilea „mandat” la Viitorul, ai semnat în Belgia, cu Beerschot, o echipă din Liga 3. Asta se întâmpla în 2016.
- Mai aveam un an contract cu Viitorul, dar cei din club și domnul Hagi mi-au zis că se vor baza mai mult pe cei din academie. Nu m-au dat afară, doar că nu mai aveam asigurat locul de titular. M-am gândit o lună și am decis că nu e în regulă să rămân la o echipă unde pot juca doar 3 meciuri pe sezon. Cu o zi înainte de închiderea perioadei de transferuri, am reziliat fără să am nicio ofertă. Am zis că trebuie să-mi găsesc eu ceva. În cel mai rău caz, rămâneam 4 luni, până în iarnă, fără echipă. Am riscat.

- Iar oferta de la Beerschot cum și când a venit?
- 10 zile mai târziu. În urmă cu o lună, jucasem cu Viitorul în preliminariile Europa League cu Genk, 0-5 în Belgia, unde n-am jucat, și 0-0 la retur, unde am fost titular. Cei din Belgia m-au văzut la al doilea joc, au întrebat diferiți oameni din România, agenți, impresari și așa m-au ofertat, după ce au auzit că sunt liber. 

- Și n-ai fost sceptic? Te duceai în Liga a 3-a din Belgia.
- Ba da. Până la urmă, plecam de la o echipă de play-off din România la una de Liga a 3-a din Belgia. Nu era ușor. Însă, ajuns acolo, mi-am dat seama că am luat decizia corectă. Beerschot era o echipă de tradiție, se confruntase în trecut cu probleme financiare și au luat-o din Liga a 6-a. Au revenit treptat, iar cu mine în echipă au promovat în Liga a 2-a. Aveau mulți suporteri, jucam mereu în nocturnă cu 12.000 de oameni în tribune. A fost totul foarte OK. Mi-a plăcut și cum am fost primit, de staff, colegi.

- Dar n-ai stat decât un an.
- Da, păi pe un sezon am semnat. Când mai aveam 2-3 luni rămase din contract, patronul care m-a adus a decedat într-un accident de mașină. Iar 15 jucători, cei aduși de fostul patron, au plecat în vară, între care și eu. A fost o schimbare radicală de lot. Au existat discuții să rămân în Liga a 3-a din Belgia, dar am decis că e mai bine să mă întorc în România. Gândind retrospectiv, poate că era bine să fi rămas acolo, în doi ani nu știi unde ajungeai.

În comparație cu România, sunt mai mari salariile din ligile inferioare din Belgia, dar nu cu mult. Echipa la care am fost eu a reprezentat o excepție. Beerschot oferea salarii mari, restul echipelor nu prea. Chiar și în prima divizie, erau 2-3 cluburi care nu puteau plăti extrem de bine. Despre condiții... n-are rost să facem o comparație cu România. Belgia e mult peste
Vlad Rusu

Accidentarea care i-a încheiat cariera lui Vlad Rusu: „Mi-am dat seama imediat că e grav”

- Și ai ales să revii în România, Liga 2.
- Era iunie 2017, eram din nou jucător liber, am avut ceva discuții pe la Liga 1, Liga 2, dar nu s-a concretizat nimic. Am zis că nu semnez nici în iulie, mai aștept și poate pe finalul perioadei de transferuri prind o echipă mai bună. Nu mi-a ieșit calculul. Era finalul lunii august și am semnat cu Șirineasa, în Liga 3, unde am stat numai o săptămână. 

- O săptămână?!
- Pentru că patronul de acolo (n.r. - Nicolae Sarcină) a preluat Luceafărul Oradea, iar eu, împreună cu alți doi jucători de la Șirineasa, am mers la Luceafărul, în Liga 2. Echipa era pe ultimul loc când m-am dus acolo și am terminat campionatul pe 8. A fost cel mai bun sezon al meu! Am dat 26 de goluri în 28 de meciuri.

 - Bănuiesc că a început să sune telefonul.
- M-a vrut domnul Flavius Stoican la Iași, în Liga 1, dar nu s-a înțeles la bani cu patronul de la Oradea, care cerea sume astronomice, de ordinul sutelor de mii de euro. El făcea și un fel de bambilici. Dacă cineva îi oferea 100.000 de euro, el voia 200.000. Îi dădea cineva 200.000, cerea 300.000. Aveam 28 de ani, nu mai eram tânăr, era poate ultima mea posibilitate să prind un tren în Liga 1. „Domne', lăsați-mă să merg la Liga 1, să reintru în circuit”. Patronul spunea: „Da, da”. A trecut o lună și nu s-a rezolvat. I-am zis că nu mai vreau să rămân la Oradea. 

- Ai reușit să pleci?
- Nu. Cealaltă echipă a lui, Șirineasa, a promovat în Liga 2. Practic, acum avea două echipe în Liga 2, Luceafărul Oradea și ACS Șirineasa. A făcut o singură echipă și m-a întrebat dacă vreau să merg la Șirineasa. Am văzut că n-am nicio șansă să plec și mi-a spus ce sumă de bani vreau ca să rămân. I-am transmis o sumă și mi-a oferit-o. 

- I-ai cerut mult în speranța că va refuza și te-ai trezit că a acceptat? 
- Putem să spunem și așa, era o sumă decentă, banii i-am primit. Eu eram blocat, nu mă lăsa să merg nicăieri, nu aveam de ales. Am semnat pe 4 ani cu echipa care și-a tot schimbat denumirea, Șirineasa, Energeticianul, Viitorul Pandurii, ultimul fiind numele din prezent. A urmat un sezon început bine și terminat foarte prost, la finalul căruia am retrogradat în Liga 3. Practic, acolo a început declinul carierei mele. 

- Ați retrogradat, dar ați rămas în „B”, cu alt nume.
- Nu mai știu cum s-a rezolvat situația, dar cert e că am continuat în Liga 2 sub denumirea de Viitorul Pandurii. Aveam antrenamente la Oradea și jucam la Severin... făceam naveta 500 de kilometri, nu mai știai ce zi e, ce an e. Numai în autocar stăteai câte 8 ore. N-am înțeles nimic din perioada aia. Și nici rezultate n-au fost. Atunci au început și accidentările mele.

- Ce probleme ai avut?
- Prima dată la gleznă, când am ieșit din circuit 3-4 luni. Am jucat un meci și a recidivat accidentarea, am stat încă 2-3 luni. Era greu să mai revin la forma de dinainte. Și, ce să vezi, a venit pandemia! Ne-am întors în iunie și, după o lună de pregătire, mi-am rupt tendonul de la piciorul stâng. Am stat alte 2-3 luni. 

Liga 2 e o competiție dură, nu sunt condiții, joci pe terenuri cu mocirlă. Abia acum au început echipele să bage bani cât de cât în infrastructură, nu mai joci pe câmp ca înainte
Vlad Rusu

- Între timp, ai ajuns și pe la Turris.
- Îmi doream să plec și aveam discuții cu Turris, care a acceptat să mă ia accidentat în speranța că-mi voi reveni. La un antrenament, mi-a recidivat și accidentarea de la tendon. M-am și grăbit, ce-i drept, nu mai aveam răbdare să stau. Am dat din una în alta, iar pentru Turris n-am reușit să joc deloc în cele 4 luni cât am stat acolo. Patronul a și renunțat la echipă în iarnă. Eu eram legat în continuare de Viitorul Pandurii și am luat decizia ca în ultimele 6 luni să mă întorc la Constanța, la Farul, sub formă de împrumut. 

- Unde n-ai jucat mult.
- Nu, am fost accidentat și am prins doar 2-3 meciuri. S-a terminat campionatul și am revenit pentru ultimul an de contract la Viitorul Pandurii. În etapa a 5-a a sezonului trecut, la Chiajna, pe sinteticul lor, am suferit o accidentare urâtă în minutul 27. A fost ultimul meu meci. Am tot sperat că o să revin, dar n-am mai apucat nici să fac vreun antrenament de-atunci.

- Cum te-ai lovit?
- Nimic special, nicio intrare dură. Având problemele cu glezna, cu tendonul, a apărut un dezechilibru muscular între picioare. La o fază banală, pe la mijlocul terenului, conduceam mingea și eram într-o alergare, nici măcar sprint, 2/4, 3/4. Un adversar m-a dezechilibrat puțin, nimic foarte intens, și am dat mingea în față. Atunci am simțit cum mi s-au smuls mușchii de sub fesă. Mi-am dat seama în secunda unu că e ceva grav. Am plecat cu ambulanța, iar cei de la spital îmi spuneau că e o simplă ruptură musculară, o întindere. N-am crezut. Eu știam ce am. Mi-am dat seama că e ceva foarte grav. Operația și recuperarea au fost OK, dar am luat decizia să renunț pentru că nu mai avea niciun rost să continui, având în vedere cum e astăzi fotbalul din România.

- La ce te referi?
- Când ești copil, nu vezi dedesubturile, îți place să joci fotbal și atât. Înaintând în vârstă și parcurgând anumite etape, vezi și o altă față a fotbalului, realizezi că nu e totul lapte și miere. Te lovești de probleme, dai de tot felul de oameni. Cea mai mare problemă e partea financiară, e deplorabilă mai ales la Liga 2 și Liga 3. Bine, e un dezastru incredibil și la Liga 1. Numai la noi s-a întâmplat ca două echipe din Divizia A, Clinceni și Gaz Metan, să termine campionatul cu -50 de puncte! 

Vlad Rusu, despre...

• momentele care pot deturna cariera unui tânăr jucător: „Sunt foarte multe momente în care un junior se poate pierde, mai ales că România te și încurajează să te pierzi. Totul pleacă de la condițiile de pregătire. Contează si mentalitatea, cei care pleacă în străinătate rezistă puțin și se întorc rapid în țară. Jucătorul român nu e pregătit nici fizic, nici psihic”
   
• blaturile din fotbalul românesc: „N-am luat parte, dar cred că au avut loc de-a lungul timpului. Dacă n-am participat eu nu înseamnă că nu s-a întâmplat. E clar că s-au făcut blaturi, dar n-am habar de așa ceva, n-am participat. Nici nu mi s-a propus vreodată”
   
• planurile de viitor: „Mi-am propus să rămân la copii și juniori. Văd ce se întâmplă la seniori, ajungi antrenor, stai o oră, două săptămâni și ești dat afară. Ți se impun chestii... Nu știu dacă aș dori să trec prin aceste lucruri. În plus, sunt o mulțime de antrenori cu toate licențele care stau acasă și nu sunt băgați în seamă de nimeni. În Liga 1 și Liga 2 sunt 20 de antrenori care se învârt de la o echipă la alta și e greu să pătrunzi în acest cerc”

M-am gândit cum ar fi fost cariera mea dacă beneficiam de regula U21. Eu am fost luat la prima echipă la FCSB fără să fie vreun criteriu al vârstei. Acum, cu tot respectul, unii jucători sunt promovați doar pentru că au 18-19 ani și pentru că trebuie să fie la număr. Valoarea lor nu e corespunzătoare pentru Liga 1. Problema e ce faci după ce nu mai ești eligibil. Sunt o grămadă de jucători despre care nu mai aude nimeni nimic după ce trec de 21 de ani, unii dispar complet
Vlad Rusu

Regretul meu rămâne că n-am putut ajunge într-un campionat din afară, la un nivel mai sus. Au fost oportunități și când eram junior la Steaua. A venit o ofertă pentru mine și Dumitru Copil din Scoția, el a plecat, eu n-am fost lăsat de club. Au mai fost posibilități să plec afară la vârste mici și n-am putut. Dacă plecam de mic, poate aveam șanse mai mari să reușesc
Vlad Rusu

CV Vlad Rusu

• Data nașterii: 22.06.1990 (Constanța)
• Debutul în Liga 1: FC Timișoara - FCSB 1-0 (22.05.2009)
• Echipele de seniori la care a evoluat în România: FCSB, Viitorul, Clinceni, Petrolul, Luceafărul, Viitorul Pandurii Tg. Jiu, Turris, Farul
• Echipa la care a jucat în străinătate: Beerschot V.A. (Belgia)
• Sezoane în Liga 1: 5
• Meciuri în Liga 1: 34
• Goluri în Liga 1: 5
• A marcat primul gol din istoria echipei lui Hagi în Liga 1, într-un Viitorul - FC Brașov 2-2 din 23 iulie 2012
• A fost golgheterul sezonului 2017/18 în Liga 2, cu 26 de goluri marcate în 28 de etape pentru Luceafărul Oradea

FCSB

Juniori ținuți sub teroare la FCSB » Antrenor cunoscut, acuzat de un fost jucător: „Efectiv te bătea! Palme, pumni, o spaimă continuă”

INTERVIU

În 2011 învingea Real Madrid, acum face show în Liga 3 » Playmakerul crescut la Academia Hagi se destăinuie: „Impresarul îmi lua comision dintr-un salariu de 2.300 de lei”