FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - HERMANNSTADT 3-1

Lăudat de Dan Nistor, Vladislav Blănuță a evitat întrebarea legată de revenirea la FCU Craiova: „Nu vreau să mă gândesc”

Dan Nistor (36 ani) are un start perfect de sezon. După golul cu FCSB din prima etapă, acesta a reușit să marcheze din nou cu Hermannstadt
Dan Nistor (36 ani) are un start perfect de sezon. După golul cu FCSB din prima etapă, acesta a reușit să marcheze din nou cu Hermannstadt

Articol de - Publicat duminica, 21 iulie 2024 21:38 / Actualizat duminica, 21 iulie 2024 22:05

Dan Nistor (36 ani) are un start perfect de sezon. După golul cu FCSB din prima etapă, acesta a reușit să marcheze din nou cu Hermannstadt, dar și să îl servească decisiv pe Vladislav Blănuță, atacantul împrumutat de la FCU Craiova. Imediat după fluierul final, Nistor a oferit și primele reacții.

La primul meci ca titular în tricoul Universității Cluj, Blănuță a reușit o „doppietta”, contribuind decisiv la victoria echipei sale, 3-1, cu Hermannstadt. Ultimul său gol în tricoul oltenilor a survenit tot într-o partidă cu Hermannstadt, cea care a consemnat retrogradarea celor de la FCU, după eșecul cu 1-3. Acesta a oferit și el reacții la cald după partidă, spunând că nu se gândește la ce îi rezervă viitorul, fiind concentrat doar pe ceea ce are de făcut sub comanda lui Neluțu Sabău.

Dan Nistor: „Suntem pe drumul cel bun”

„E un început destul de bun, am acumulat patru puncte. Suntem pe drumul cel bun. Am avut jucători care au venit târziu, cred că vom arăta din ce în ce mai bine. Meciul putea fi încheiat mult mai devreme, am avut multe ocazii în prima repriză și am ratat foarte mult.

Mă bucur pentru acest public minunat, nu mă așteptam să vină atât de mulți oameni. Mulți colegi mi-au fost adversari, îi cunosc foarte bine, sper să se integreze cât mai repede. Trebuie să mai lucrăm la automatisme și totul va fi OK. Pentru aducerea lui Blănuță, trebuie să felicităm antrenorul și conducerea”, a spus Nistor la flash-interviu.

Vladislav Blănuță: „Putem schimba doar prezentul și viitorul”

„Vreau să felicit echipa, fără ei nu aș fi putut să înscriu. Cred că am făcut o treabă foarte bună și am câștigat. Ce a fost în sezonul trecut a fost, putem schimba doar prezentul și viitorul. Mă concentrez la noua echipă, am fost primit foarte bine și încerc să dau totul pentru acest club”, a spus și Blănuță.

Fiind întrebat de o posibilă revenire în angrenajul celor de la FCU Craiova încă din iarnă, Blănuță a declarat următoarele: „Nu vreau să mă gândesc la acest fapt, sunt aici să ajut echipa, dar și ei pe mine. E un ajutor reciproc, nu mă mai gândesc la ce poate fi. Sunt aici să muncesc, să dau totul, ce va fi pe viitor vom vedea”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează