Articol de GSP - Publicat luni, 02 iunie 2008 00:00
Petre Marin, care a ajuns la 392 de meciuri în prima Ligă, îşi doreşte să intre în top 10.
Ultimul meci în care Petre Marin a evoluat în Liga I a fost Steaua - Poli Timişoara 1-1, atunci cînd s-a şi accidentat. A fost partida în care a bifat prezenţa cu numărul 392 în prima Ligă, record absolut pentru fotbaliştii români aflaţi încă în activitate. El l-a egalat pe Mircea Rednic şi a ajuns pe locul 22 în clasamentul all-time, depăşind nume grele ca Sameş, Dembrovski, Cămătaru şi Dumitrache.
Următorul obiectiv al lui Petre Marin, care în septembrie va împlini 35 de ani, va fi să pătrundă în “top ten”, pe locul 10 fiind Nicolae Ungureanu (438). “Mai am contract cu Steaua pînă în vara lui 2010 şi vreau să-l duc la bun sfîrşit. Care e secretul longevităţii mele? Că am fost ferit de accidentări, iar dacă spun că prima accidentare serioasă am avut-o la 34 de ani şi jumătate, adică acum, o leziune musculară, cred că am zis totul”, declară Petre Marin.
“Dacă am avut o viaţă sportivă exemplară? Dacă ştii cînd şi cum să te distrezi, cum, cît şi cînd să munceşti, nu e problemă, poţi să mergi şi în cluburi, dar cu măsură, nu să le rupi în două zi de zi. În plus, trebuie să ai şi noroc. Uitaţi-vă la Ovidiu Petre şi la Coman cum au putut să rateze Euro, din cauza unor accidentări stupide!” , a adăugat Petre Marin.
490 de meciuri a jucat Costică Ştefănescu în Liga I, fiind liderul clasamentului all-time
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”