Articol de GSP - Publicat marti, 07 martie 2017 19:07
Alertă maximă în lotul UTA-ei Arad, după ce doi jucători s-au îmbolnăvit în ultimele două zile de varicelă.
Oficialii echipei arădene se tem că virusul s-ar putea extinde și iau în calcul varianta de a solicita amânarea meciului de etapa viitoare, pe care UTA ar trebui să îl dispute pe terenul lui CS Mioveni.
Marius Curtuiuș și Dumitru Muntean sunt jucătorii deveniți indisponibili până acum din cauza varicelei, dar antrenorul Laurențiu Roșu se teme că numărul jucătorilor care contactează virusul ar putea crește.
O primă decizie a oficialilor arădeni a fost luată deja, pentru meciul cu CS Mioveni fiind convocați 20 jucători pentru ca Laurențiu Roșu să aibă variante de înlocuire a posibililor bolnavi, informează sportarad.ro
Delegația formației UTA ar trebui să plece spre Mioveni în după-amiaza zilei de joi.