Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 06 februarie 2024 12:30 / Actualizat marti, 06 februarie 2024 17:30
Alfred Simonis, deputat PSD de Timiş, care ocupă şi funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, a anunţat că Ministerul Finanţelor a eliberat avizul necesar începerii investiţiei la stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara şi că următorul pas este aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Închis în februarie 2022 din cauza problemelor cu nocturna, stadionul „Dan Păltinișanu” are 33.000 de locuri, iar în cel mai scurt timp urmează să fie demolat în totalitate pentru a se ridica o arenă modernă, de cinci stele. Asta chiar dacă Timișoara nu mai are echipă în primele două ligi ale României.
FOTO. Primul aviz a fost obținut. Dosarul ajunge pe masa Guvernului
„Am obţinut de la Ministerul Finanţelor avizul necesar demarării investiţiei la stadionul <Dan Păltinişanu>, document obligatoriu pentru construirea noii arene a Timişoarei.
Urmează noi paşi care să ne apropie de ceea ce ne dorim cu toţii, dar este foarte important de precizat că nu putem realiza în câteva săptămâni ceea ce alţii au tărăgănat zeci de ani. Facem însă tot ceea ce depinde de noi pentru a mişca lucrurile cât mai repede şi, ca să mă asigur că avizul MF nu stă rătăcit în vreun birou, am fost azi personal la minister”, a scris Alfred Simonis pe Facebook.
Următorul pas pentru demolare este emiterea unei Hotărâri a Guvernului României, aceasta fiind o simplă formalitate de trebuie aprobată de Executivul de la București.
2027 e anul în care se speră să fie inaugurat noul stadion al Timișoarei
„Este foarte important de precizat că, în paralel, Compania Naţională de Investiţii va demara procedura de achiziţie pentru proiectarea şi execuţia noului stadion, iar ordinul de începere a lucrărilor se va da după finalizarea demolării de către Consiliul Judeţean Timiş”, a precizat Simonis.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, demolarea stadionului ar putea dura 6 luni, iar pentru construcţia noii arene ar mai fi necesari alţi aproximativ 3 ani.
Noul stadion de la Timişoara va fi cel mai mare din România, după Arena Naţională, şi va costa aproape 140 de milioane de euro, bani asiguraţi de CNI şi Consiliul Judeţean Timiş.
Este prevăzut cu 32.000 de locuri, nu va avea pistă de atletism, şi nu va fi complet acoperit, ca și Arena Naţională de la Bucureşti.
Cum arată stadionul „Dan Păltinișanu”. Imagini cu arena de la Timișoara
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!