Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 02 septembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 02 septembrie 2013 09:49
Echipa Primăriei a învins clar Giuleştiul, iar pe fostul ”Central” a fost spectacol şi pe teren, şi-n tribune.
Stadionul "Ion Oblemenco" s-a umplut iar de oameni. N-a fost ca pe vremurile Craiovei Maxima, dar tot au venit 7.000 de olteni la meci, sîmbătă seară, care au creat o atmosferă demnă de Bănia fotbalistică.
Partida a fost spectaculoasă, vie, cu faze de poartă, iar alb-albaştrii trag speranţă, după ultimul amical al verii, că vor ajunge în prima divizie, după doar un an de "B".
Elevii lui Lincar au învins cu 2-0 pe Rapid, giuleştenii arătînd că vor avea serioase probleme în purgatoriul ligii secunde, ce va începe la sfîrşitul acestei săptămîni.
Pentru olteni au înscris Dragicevici, minutul 15, după un contraatac iniţiat de Cîrjă şi continuat de Ganea. Iar Sin, 89, a închis meciul după o acţiune personală. Sîmbăta viitoare, CS U Craiova are derby pe "Oblemenco" cu Gloria Bistriţa, Rapid joacă în cealaltă serie, la Berceni.
Proteste
Galeria Rapidului a boicotat meciul, dar şi-a trimis 7 reprezentanţi ce au afişat mai multe bannere, giuleştenii protestînd atît în numele lor, cît şi în cel al FC Universităţii Craiova.
Cei şapte au avut un conflict cu jandarmii, nefiind lăsaţi să arboreze bannerele pe care le pregătiseră: "DNA, cînd faci dreptate?" (foto 2), "LPF şi FRF, nedreptate după nedreptate", "Echipe hibrid în loc de Poli, Craiova şi Rapid?" şi "Sandu, Dragomir şi restu', urmaşii lui Ceauşescu".
"Mă bucur că oamenii la stadion au strigat «Ştiinţa, Ştiinţa». A fost spectacol frumos. Sper să continuăm la fel şi-n prima etapă, cu Bistriţa" (Erik Lincar, antrenor CS U Craiova)
"Important e că am reuşit să readucem oamenii la stadion. Ne vom bate la promovare, Craiova nu poate să rămînă în liga secundă, locul ei e în prima divizie" (Daniel Opriţa, mijlocaş CS U Craiova)
"Amical reuşit, joc foarte bun, iar scorul contează mai puţin. Aşteptăm acum orice investitor puternic, avem nevoie" (Daniel Pancu, atacant Rapid)
CS U Craiova (II) - Rapid (II) 2-0 (1-0)
Au marcat: Dragicevici (15), Sin (89)
CS U Craiova: I. Irimia - Z. Ljubinkovici, Cîrjă, Fl. Pătraşcu, I. Stancu - Opriţa, Dragalina, Ad. Ionescu, Cr. Ganea - Dragu, Dragicevici. Antrenor Erik Lincar. Au mai intrat: Brac, A. Voinea, Fl. Pîrvu, Precup, Bardu, Sin, Vişan.
Rapid: Plopeanu - I. Voicu, Tinc, Al. Iacob, M. Stoica - Al. Ioniţă, V. Negru, Al. Coman, Doman - Ciolacu, Pancu. Antrenor Sandu Tăbîrcă. Au mai intrat: Mişa, Ad. Grigore, C. Păun, Fl. Matei, Fl. Lazea, Martin.