Articol de GSP - Publicat sambata, 07 decembrie 2019 20:30
Daniel Pancu (42 de ani), antrenorul Rapidului, a vorbit din nou, după victoria contra Concordiei Chiajna, 3-1, despre relația cu conducerea echipei.
„Avem potenţial, nu trebuie să mai repetăm greşelile din tur şi să rezolvăm problemele ce ţin de bucătăria internă. Au fost multe momente în neregulă, eu personal m-am simţit hăituit. Unii au impresia că sunt arogant, dar sunt o persoană umilă, smerită. Sunt născut însă în zodia leu şi răspund foarte repede. În rest sunt educat, respect pe toată lumea, dar mă simt nevoit să ripostez în fața celor care nu mă respectă.
Eu merg înainte, am contract, dar trebuie să rezolvăm anumite probleme. Obligatoriu trebuie rezolvate. Am vorbit cu nea Mircea Lucescu dimineaţă, nu a putut veni la meci dar mi-a transmis multă baftă. Pentru mine ar fi aur să am o persoană ca nea Mircea în club şi nu numai pentru mine”, a spus Pancu, potrivit TV Digi Sport.
- CONTEXT: De-a lungul acestui sezon, Daniel Pancu a purtat mai multe runde tensionate de discuții cu conducerea clubului. S-a pus inclusiv problema demiterii, dar antrenorul a fost susținut necondiționat de suporteri și a rămas în funcție.
„Nu e finalul de sezon pe care mi l-am dorit! E bine că am terminat cu victorie. A fost o atmosferă extraordinară, Rapid trăieşte datorită suporterilor. Dacă nu erau ei, nu ştiu unde am fi fost. E meritul lor că nu suntem pe locul 10.
Sunt multe probleme interne, pentru că nu am fost uniţi, nu toată lumea gândeşte la fel. Eu am spus la începutul campionatului că avem cea mai bună echipă, apoi, pe parcurs, s-au întâmplat mai multe lucruri, noroc cu suporterii. Ei au fost nişte eroi pentru mine, nu au cedat.
Am fost singurul în vară care a vorbit despre promovare, nimeni din conducere nu a făcut asta, am pus presiune pentru a se maturiza mai repede. Promovarea, ca şi titlul, se joacă în retur.
Vor veni şi 2-3 jucători în iarnă”
Daniel Pancu, antrenor Rapid
Povestea meciului Chiajna - Rapid 1-3
Rapid a pus punct seriei de două meciuri consecutive fără victorie, impunându-se fără probleme pe terenul Concordiei Chiajna, scor 3-1.
Giuleștenii au început în forță partida: au deschis scorul după doar 5 minute, prin Labeau. Saifeddine Alami a majorat avantajul Rapidului în minutul 65, dar asta nu a împiedicat echipa lui Pancu să aibă emoții în final de partidă.
Albu, unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Concordiei, a înscris în minutul 72, însă partida a fost rezolvată definitiv de Amir Jorza, autor al unui gol frumos în primul minut al prelungirilor.