Articol de GSP - Publicat joi, 08 septembrie 2016 18:13
O nouă persoană e sancționată după scandalul meciurilor trucate de Gloria Buzău în sezonul 2014-2015 din liga secundă. De această dată e vorba chiar de președintele echipei, Dan Tulpan.
Acesta a fost sancționat de Comisia de Disciplină a FRF cu suspendare pentru trei luni și o penalitate sportivă de 25.000 de lei, anunță News.ro.
Dan Tulpan e acuzat că nu a denunțat FRF meciurile aranjate de către echipa de fotbal pe care o conducea.
Tot scandalul a pornit la finalul lunii mai, când antrenorii Gloriei Buzău, Ion Viorel, Romeo Bunică și Marian Roșu au fost suspendați câte doi ani și amendați cu 200.000 de lei pentru meciuri trucate pentru pariuri.
Printre cei sancționați s-au numărat și câțiva jucători ai echipei buzoiene printre care Cristian Stoicescu (suspendat 8 luni și 30.000 de lei amendă), Dan Sîrbu (suspendat 6 luni și 15.000 de lei amendă), Sebastian Agache (suspendat 6 luni și 15.000 de lei amendă), Iulian Dăniță (suspendat 12 luni și 50.000 de lei), Claudiu Dumitrescu (suspendat 10 luni și 40.000 de lei amendă), Daniel George Daniel (suspendat 6 luni și 15.000 de lei amendă), Gabriel Bobe (suspendat 6 luni și 15.000 de lei amendă).