Articol de GSP - Publicat joi, 11 noiembrie 2010 00:00
ntrenorul celor de la Alro, Corneliu Papură, aşteaptă o victorie a elevilor săi în partida în care gruparea slătineană va primi vizita echipei FC Bihor.
Papură crede că jocul de sâmbătă nu va fi uşor, în condiţiile în care orădenii alcătuiesc una dintre formaţiile bune ale seriei. „E un meci între două echipe care sunt în partea de sus a clasamentului. Important pentru noi e să câştigăm cele trei puncte. Vom întâlni o formaţie foarte bună, care e în faţa noastră, dar sper să ne impunem şi să facem 21 de puncte. E foarte important să câştigăm meciurile de pe teren propriu. Eu îmi doresc să fie cât mai mulţi spectatori care să ne susţină. Suportul publicului e important mai ales în momentele grele ale jocului. S-a văzut şi la meciul cu Turda, atunci când am fost conduşi, dar am reuşit să întoarcem rezultatul”, a spus tehnicianul.
„Când pierzi sau câştigi în ultimul minut, e vorba de şansă”
Papură afirmă că jucătorii au depăşit momentul dificil al înfrângerii din etapa trecută, de la Mioveni. „Nu e plăcut să pierzi în ultimul minut. În momentul în care pierzi sau câştigi în minutul 93, cred că e vorba numai de şansă. A fost un şut de le 30 de metri, nu ştiu dacă era parabil sau nu, dar se putea duce la fel de bine în bară sau afară. Meciul a trecut, aşa s-a scris istoria lui. Acum ne gândim la jocul cu FC Bihor”, a mai declarat Corneliu Papură.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”