FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA

Dispută în direct după proiectul de lege care o ajută pe CSA Steaua: „O zi istorică” vs. „O anomalie care nu trebuie girată printr-o lege!”

Articol de - Publicat joi, 13 aprilie 2023 20:53 / Actualizat joi, 13 aprilie 2023 22:26

Proiectul de modificare a Legii Sportului, care i-ar da Stelei drept de promovare în Liga 1, naște discuții aprinse.

CONTEXT:

  • Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, și colegi de-ai săi din PSD au propus dezbaterea în regim de urgență a unor modificări aduse Legii educației fizice și sportului.
  • Conform actualei Legi a Sportului, roș-albaștrii nu pot ajunge în primul eșalon decât dacă își schimbă forma de organizare. Fie ca asociație non-profit, fie ca societate comercială pe acțiuni. Cealaltă variantă este să obțină modificarea legii și cluburile de drept public să poată fi considerate profesioniste.
  • Schimbările propuse de politicienii PSD pot să aducă dreptul de promovare al celor de la CSA Steaua chiar la finalul acestui sezon, după cum a precizat FRF pentru Gazeta Sporturilor

Narcis Răducan și Ilie Dumitrescu, doi susținători ai proiectului CSA Steaua, au salutat decizia. Cei doi au fost contrați de Radu Naum, editorialist GSP și moderatorul emisiunii „Fotbal Club”, de la DigiSport, și Cristian Geambașu, editorialist GSP.

Ce știe în plus Pițurcă? Reacție misterioasă în direct: „Veți vedea, Steaua nu va aparține în totalitate de Ministerul Apărării! Nu domnul Talpan decide ce se va întâmpla cu echipa!”
STEAUA BUCUREȘTI
Ce știe în plus Pițurcă? Reacție misterioasă în direct: „Veți vedea, Steaua nu va aparține în totalitate de Ministerul Apărării! Nu domnul Talpan decide ce se va întâmpla cu echipa!”

„E o zi istorică. E de mare ajutor pentru sportul românesc. Nu e vorba doar de Steaua, ci de e toate echipele care iau banii de la stat, sub diferite forme. E un proiect de mare ajutor pentru sport. 

Dar trebuie puse anumite condiții. De exemplu, să nu poți primi mai mult de două milioane de euro pe an. Banii ăștia îți asigură o anumită stabilitate. După aceea, trebuie ca managementul să obțină bani din alte surse”, a spus Narcis Răducan.

Acesta a fost completat de Ilie Dumitrescu. „Eu mă gândesc la planul sportiv. Care e cel mai important. Dacă o echipă are dreptul să joace în Liga 2 și ajunge în posibilitatea de a promova, trebuie să promoveze”.

Ulterior, între cei patru s-a născut o discuție în contradictoriu.

„O anomalie nu trebuie girată printr-o lege”

Narcis Răducan: „E normal ca altele să aibă bugete de 4-5 milioane? Unde e principiul financiar și economic în handbalul românesc, când toate Primăriile au bugete de 4-5 milioane de euro?”
Radu Naum: „De acord. Doar că Primăriile organizează chestia asta, ca și în fotbal, într-o entitate. Sigur, e un fel de paravan.”

Narcis Răducan: „Asta zic. Acum îl oficializăm.”
Radu Naum: „Dăm la o parte orice paravan. Statul intră din nou în sport, la cel mai înalt nivel.”

Narcis Răducan: „Hai să facem ceva oficial. Hai să facem infrastructură, hai să dăm ceva limitat, din partea Statului.”
Radu Naum: „Știi ce face statul în țările spre care am tins o vreme? Că nu mai tindem, ci ne-am dus spre Asia. Statul face infrastructură pentru copii și juniori.”

Narcis Răducan: „De unde știi că nu urmează și astfel de investiții? S-au făcut stadioane, poate urmează altele.”
Radu Naum: „Ai văzut că Ministerul Apărării din Franța își face echipă de fotbal?”

Ilie Dumitrescu: „UEFA a interzis cluburi departamentele în cupele europene?”
Cristian Geambașu: „Eu așa știu, că exista o interdicție specifică.”
Radu Naum: „De aceea a plecat Steaua, că altfel nu pleca de la Minister.”

Cristian Geambașu: „Ce fac acum actualele structuri? Ce se întâmplă cu FCSB? Ce se întâmplă cu Dinamo? Dacă acum se dă drumul la finanțare, vine Ministerul de Interne și finanțează la greu CS Dinamo.”
Narcis Răducan: „E un scenariu posibil.”

Cristian Geambașu: „Ce se va întâmpla? Dispare acest Dinamo. Dispare. Ce se întâmplă cu Rapid?”
Radu Naum: „Mi-a zis cineva din managementul Rapidului exact asta. «Acum ne gândim ce s-ar întâmpla dacă celor de la Ministerul Transporturilor le va veni ideea să-și facă echipă? Noi am investit».”

Ilie Dumitrescu: „Păi, stai. Să vedem care sunt prioritățile acelui Minister.”
Radu Naum: „Aaa. Prioritatea MApN era fotbalul?”
Ilie Dumitrescu: „În trecut, MApN a făcut performanță. Adică, CSA Steaua a făcut performanță. E o istorie în spate.”

Radu Naum: „Dar era altă orânduire.”
Ilie Dumitrescu: „Da, era altă orânduire. Dar s-a făcut performanță.”
Radu Naum: „Da, până când s-a spus că nu se mai poate. De ce structura de organizare a comunității din care cred că mai vrem să facem parte se bazează pe proprietate privată? Pentru că asta implică esența sportului: concurența loială. Unii pot spune că nu mai concurență loială. E ca și cum un cartier toată lumea plătește utilitățile, iar unul nu o face, Și dăm toți bani pentru el”

Narcis Răducanu: „Cu FC Voluntari e concurență loială?”
Radu Naum: „Nu!”
Cristian Geambașu. „ E o anomalie că sunt comunități locale care finanțează. Dar dacă e o anomalie, nu înseamnă că trebuie girată printr-o lege care să permită cluburilor departamentale să concureze!”

Citește și: 

Victor Angelescu se revoltă după proiectul de lege pentru Steaua: „Mi se pare aberant! Ne întoarcem în comunism. Să intervină FRF și LPF”

Ilie Dumitrescu, revoltat în direct: „Să intre Gigi Becali și să-mi spună asta în față! E imun la orice tratament”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (68)
zorrozabal
zorrozabal  •  15 Aprilie 2023, 10:56
Postat de emil1986 pe 14 Aprilie 2023, 21:38

Persecuta prosti ca tine, pentru ca propagati naratiunile rusesti. Romanii din Ucraina care sunt impotriva rusilor n-au niciun fel de problema. Popii aia rusofili, in schimb, au si vor avea. E normal sa fie progoniti, e razboi, iar ei slujesc si propaga ce li se transmite de la Moskova.

Draga „zelenski-stule”(imi cenzureaza aștia la greu „adjectivele”cu privire la intelectul tau)!Care sa fie alea„narațiuni rusești”?!Adica zicerile pentru dreptul de a invața in limba materna-pe care cica l-au avut pâna la Zelenski-o fi„narațiune ruseasca”?!Uite,doua posturi TV de la noi-intâmplator sau nu și care au cea mai mare audiența”asta fac!„Propaga narațiunile rusești”!Iar CNA-ul le amendeaza la greu ca cica„dezinformeaza”Fara sa precizeze cum adica dezinformeaza daca TV-urile alea arat imagini cu paramilitarii lui Zelenski cum dau navala peste români in bisericile lor și le sigileaza bisericile!Același CNA care (in situația in care la tv se afirma despre un politician ca fura sau ca e un ticalos),le amendeaza pe motiv ca nu acorda... dreptul la replica!„Cine nu-i cu noi,e impotriva noastra”-zicea...„tovarașul Iosif Visarionovici!Dar Joe Biden-democratul-ce credeți ca a facut-când a inceput„operațiunea speciala”a lui Putin?!Pai primul lucru care l-a facut a fost...„taierea microfonului”rușilor!A interzis ca Rusia sa se adreseze direct publicului american!Probabil ca Biden nu are incredere in inteligența acelui public și a hotarât sa-i livreze numai„judecați de valoare”de-a gata!Și așa faceți și voi trepadușii aștia penibili prin incultura și agresivitatea lor!Cine nu-i papagal,e...„putinist”!

emil1986
emil1986  •  14 Aprilie 2023, 21:38
Postat de zorrozabal pe 14 Aprilie 2023, 19:44

I-aauzi!Draga ***- știu ca ești *** site-ului-dar de ce-oi fi eu„putinist”?!Arata-mi tu,daca l-am laudat eu vreodata pe „Vladimir Vladimirovic”(cum il lingușea...Zelenski-pe atunci doar un actoraș-faza data la România TV)!Aa,ca nu-i agreez deloc pe ucraineni?!Care persecuta sute de nii de români in regiunile facute cadou de Stalin?!Pai in cazul asta,ție nu ți-e rușine sa fii„zelenski-st”?!

Persecuta prosti ca tine, pentru ca propagati naratiunile rusesti. Romanii din Ucraina care sunt impotriva rusilor n-au niciun fel de problema. Popii aia rusofili, in schimb, au si vor avea. E normal sa fie progoniti, e razboi, iar ei slujesc si propaga ce li se transmite de la Moskova.

zorrozabal
zorrozabal  •  14 Aprilie 2023, 19:44
Postat de emil1986 pe 14 Aprilie 2023, 18:57

Ma, tu esti putinist de putinist. Valea la Moskova!

I-aauzi!Draga ***- știu ca ești *** site-ului-dar de ce-oi fi eu„putinist”?!Arata-mi tu,daca l-am laudat eu vreodata pe „Vladimir Vladimirovic”(cum il lingușea...Zelenski-pe atunci doar un actoraș-faza data la România TV)!Aa,ca nu-i agreez deloc pe ucraineni?!Care persecuta sute de nii de români in regiunile facute cadou de Stalin?!Pai in cazul asta,ție nu ți-e rușine sa fii„zelenski-st”?!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (68)
Comentează