Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 08 februarie 2023 20:13 / Actualizat miercuri, 08 februarie 2023 20:20
Conducerea lui Dinamo a stabilit unde va juca echipa în ultimele etape din sezonul regulat.
Dinamo a bifat astăzi al 4-lea amical al perioadei precompetiționale și se apropie cu pași repezi de reluarea campionatului. La Dragoslavele, într-un decor invernal superb, echipa lui Ovidiu Burcă a învins fără probleme, scor 3-0 (0-0), pe Muscelul Câmpulung (locul 9 în C4).
Dinamo, singură la Giurgiu
Din sezonul regulat, au mai rămas trei meciuri de jucat începând din ultimul week-end din februarie. Până atunci, „câinii" i-au răpus astăzi pe argeșeni, după golurile lui Alexandru Pop, Ahmed Bani și Andrei Florescu.
La finalul partidei de verificare, Ovidiu Burcă, antrenorul roș-albilor, a transmis unde va juca Dinamo meciurile considerate pe teren propriu în startul 2023.
Cu toate că suporterii sperau să revadă echipa favorită pe noul stadion de la Arcul de Triumf, Burcă le-a oferit o veste nu foarte plăcută fanilor. Dinamo va continua să joace la Giurgiu, pe stadionul „Marin Anastasovici".
Oricum, fosta campioană a României din 2016, Astra Giurgiu, nu va mai juca pe această arenă, întrucât recentul Comitet Executiv al FRF a ratificat decizia de dezafiliere a acestui club.
„A fost un antrenament bun. Bine că nu ne-am ales cu accidentări. Ușor vom ajunge în formă maximă pentru prima etapă. Am tratat meciul ca pe un antrenament, nu ne-a interesat mult rezultatul, ci parametrii fizici.
Eu zic că a fost frumos. Meciul. Și peisajul frumos. E complicat să venim să jucăm meciurile aici.
Noi la Giurgiu vom juca. Vor trebui să facă drum suporterii. La Arcul de Triumf au fost discuții și atât", a spus Ovidiu Burcă, astăzi.
CSC Șelimbăr - Dinamo, la Sibiu, pe noul stadion
În actualul sezon din Liga a 2-a, Dinamo se află pe locul 8, cu 24 de puncte, la două în spatele Gloriei Buzău, care se află pe poziție de play-off.
În prima etapă de la reluarea campionatului, cei de la Dinamo ar trebui să se dueleze cu Unirea Constanța, la Giurgiu. Apoi, este prevăzută deplasarea pentru runda cu Șelimbăr, echipa lui Claudiu Niculescu.
Dacă în actuala ediție, gruparea sibiană a jucat fie la Avrig, fie la Râmnicu Vâlcea, începând de la meciul cu Dinamo, primul pe teren propriu al echipei, formația lui Clau-gol va evolua pe noul stadion Municipal din Sibiu, conform site-ului oradesibiu.ro. Contractul de închiriere va fi semnat joi, conform sursei citate.
VIDEO Valentin Lemnaru, tentat să se retragă în perioada Dinamo: „Vorbisem cu un prieten să lucrez în Anglia”
Citește și:
A ajuns în Liga 4! Cu cine a semnat atacantul dat afară de Burcă de la Dinamo