Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 03 decembrie 2013 00:00 / Actualizat marti, 03 decembrie 2013 18:12
Liga secundă s-a încheiat week-end-ul trecut, dar formaţiile au început să caute jucători care să le ajute la promovarea în prima divizie.
Unul dintre principalii actori în mercato de iarnă va fi CS U Craiova, care caută să transfere 5 fotbalişti ce pot deveni titulari în cel mai scurt timp. Iar liderul Seriei B2 are în vedere doi jucători, dintre care unul şi l-ar putea disputa cu rivala, FC Universitatea Craiova.
Este vorba de Dragoş Firţulescu, mijlocaşul de 24 de ani al celor de la UTA, jucător lansat de Ştiinţa în fotbal. Surse din Bănie susţin că fotbalistul ar accepta să se întoarcă la formaţia lui Adrian Mititelu, însă pe fir au intrat şi rivalii acestuia, care ar putea să-l aducă pe Firţulescu sub comanda lui Ovidiu Stîngă.Un alt jucător aflat în atenţia CraiOlguţei este atacantul Săgeţii Năvodari, Mihai Roman II, un vîrf de 21 de ani ce este şi-n vizorul altor formaţii de prima ligă. Fotbalistul preferă să "retrogradeze" la divizia a doua, la CS U, mai ales că în Bănie ar fi plătit la zi, spre deosebire de clubul la care activează acum.
927 de minute a jucat Firţulescu pentru UTA în această toamnă, în 14 meciuri
3 goluri în 14 meciuri a înscris Mihai Roman pentru Săgeata în prima divizie