Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 24 mai 2023 12:34 / Actualizat miercuri, 24 mai 2023 13:47
Cătălin Itu (23 de ani), mijlocașul defensiv al lui Poli Iași, a povestit la GSP Live prin ce a trecut în timpul meciului cu Oțelul Galați (2-1) din play-off-ul Ligii 2. În minutul 26, Costin Ghiocel (29, fundaș stânga) de la adversari l-a faultat brutal, cu talpa în fața.
În dialog cu moderatorul Costin Ștucan, Itu a descris faza: „Nu mă gândeam că mai are curajul să ridice piciorul, pentru că era o situație destul de periculoasă pentru el. Eu am avut curajul să continui, să merg cu capul înainte. Aparent, și el a avut tupeul să bage piciorul”.
VIDEO. Cătălin Itu, făcut KO în acest sezon de Liga 2: „Eram pe altă planetă”
Ce a urmat? „După ce am fost lovit, eram pe altă planetă. Eram amețit, puțin confuz, nu mai știam ce se întâmplă, auzeam voci în jur, staff-ul medical mă striga, îmi spuneau că sunt OK. Apoi, am avut o plagă sub ochiul stâng de vreo 2 centimetri și mi-au fost puse stripuri. Am mai avut o rană la nivelul buzei, traumatismul era destul de mare, aveam urme pe toată față”, relatează Itu.
Din fericire, fostul jucător al lui CFR Cluj s-a recuperat: „Mi-am revenit destul de repede, am jucat o săptămână mai târziu într-un amical cu FC Botoșani”. Apropiații au fost însă speriați: „Ai mei au început să sune pe toată lumea, să afle mai multe vești despre mine. Au trecut 20 de minute până m-au curațat și mi-au dezinfectat rana, până mi-au pus stripurile. Apoi, m-am dus să iau telefonul, i-am sunat pe părinți, pe iubita mea, care era și ea stresată, panicată, acasă”.
Când m-am uitat în oglindă, am rămas puțin speriat, m-am îngrijorat că nu o să se vindece. Dar am discutat cu mai multă lume care a avut probleme de genul și mi-au spus să stau liniștit, pentru că o să-mi treacă. Și așa a fost.
- Cătălin Itu, mijlocaș Poli Iași
Intrare horror asupra lui Cătălin Itu
Ghiocel a avut o intervenție înfiorătoare asupra lui Cătălin Itu, care urmărea o pasă lungă. Încercând să respingă cu piciorul, Ghiocel l-a lovit pe Itu cu talpa în față!
Itu s-a prăbușit pe gazon, iar echipa medicală a intrat de îndată pentru a-i acorda primele îngrijiri. Mijlocașul Iașiului nu a putut continua meciul, a fost înlocuit în minutul 29 cu Alexandru Mogoș.
Costin Ghiocel, fundaș stânga în vârstă de 29 de ani, a fost eliminat. Arbitrul Cătălin Busi i-a arătat cartonașul roșu pentru intrarea de coșmar.
Mai multe articole din emisiunea GSP Live:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”