FOTBAL  »  LIGA 2  »  REPROȘURI

VIDEO Risc de „implozie” la un club de tradiție! Conferință „nucleară” a antrenorului: „Te antrenezi pe un islaz și vrei să joci ca Barcelona? Suntem o echipă părăsită, nu avem pe nimeni!”

Articol de - Publicat joi, 07 martie 2024 18:19 / Actualizat vineri, 08 martie 2024 12:37

În plină perioadă de turbulențe la FC Argeș, Eugen Neagoe a lăsat diplomația deoparte. În ultima conferință de presă, premergătoare meciului de la Hunedoara, „Geană” nu s-a ferit să taxeze, de față cu jurnaliștii, stângăciile conducerii piteștenilor.

Au trecut aproape cinci luni de când Eugen Neagoe a preluat-o pe FC Argeș, dar rezultatele tot au întârziat să apară. Alb-violeții și-au luat adio de la play-off și se află în acest moment pe o poziție dezonorantă, locul 14 din 20 în liga secundă. Tehnicianul de 56 de ani e dezamăgit de condițiile puse la dispoziție de conducere și nu s-a ferit să semnaleze public acest lucru.

De când stadionul „Nicolae Dobrin” a fost demolat, FC Argeș nu mai are o bază proprie, se antrenează prin „vecini”, în condiții pe care Neagoe le consideră potrivnice. Antrenorul e dezamăgit inclusiv de ce a găsit la Mioveni, unde echipa sa dispută meciurile de pe teren propriu.

„Ne închidea în camere, ne lua cheia și ne deschidea a doua zi” » Fostul golgeter al Diviziei A și-a adus aminte de Florin Halagian într-o zi specială + 7 povești cu „Armeanul” din folclorul fotbalului românesc
IN MEMORIAM
„Ne închidea în camere, ne lua cheia și ne deschidea a doua zi” » Fostul golgeter al Diviziei A și-a adus aminte de Florin Halagian într-o zi specială + 7 povești cu „Armeanul” din folclorul fotbalului românesc

Eugen Neagoe, fără perdea! Reproșuri în serie pentru conducerea lui FC Argeș: „Nu poți să te antrenezi pe un islaz și a doua zi să joci ca Barcelona!”

„Ne-am dorit să arătăm mai bine în ultimul joc (n.r. 1-0 cu modesta Progresul Spartac), dar, din păcate, n-am reușit acest lucru. Le-am și spus că trebuie să uităm rapid acest meci, fiindcă n-a fost unul reușit, n-avem foarte multe lucruri bune de scos în evidență.

Dar nici nu avea cum să se întâmple să jucăm foarte bine... Cum ne antrenăm, așa și jucăm! Nu avem un teren al nostru, o bază de pregătire, și ne antrenăm cum ne antrenăm, pe un teren foarte rău. Nu poți să te antrenezi pe un islaz și a doua zi să joci ca Barcelona!

Și noi vrem să avem posesie, și noi vrem să atacăm adversarii, să ne creăm situații de a marca... Suporterii asta așteaptă de la noi, dar trebuie să înțeleagă că nu putem fără a ne antrena corespunzător! Repet, cum te antrenezi, așa și joci! Trebuie să punem anumite aspecte ale jocului în practică la antrenamente, dar nu poți acolo unde ne antrenăm noi”, a spus Neagoe, vizibil iritat, în conferința de presă de joi.

Sunt dezamăgit de evoluțiile jucătorilor, nu de ei, ca indivizi. Chiar și terenul de la Mioveni a fost lăsat de izbeliște! Nici compactat n-a fost! Au zis: «Vin fraierii ăștia de la Pitești să joace, nu mai facem nimic!». Nu așa se procedează! Sunt de-ai noștri, vecinii noștri, nu putem fi tratați de maniera asta!
- Eugen Neagoe, antrenor FC Argeș

Eugen Neagoe, conferință fără rețineri: „Suntem o echipă părăsită! Nu a trecut nimeni pe la noi pe la antrenament”

„Geană” acuză că echipa a fost lăsată de izbeliște de către conducere:

„Pe deasupra, suntem ca o echipă părăsită. Nu știu... De o lună de zile, nu a trecut nimeni pe la un antrenament de-al nostru să vadă unde ne antrenăm, cum ne antrenăm.

În afară de doi-trei suporteri care vin în fiecare zi - și au tot respectul din partea mea - nu este nimeni! Suntem singuri! Noi avem pretenții de promovare... Foarte greu să promovezi în condițiile astea!

Nu ai cum. E foarte greu să joci când nu ai posibilitatea să te antrenezi la un nivel corespunzător.

(...) Iar noi nu suntem organizați! Vorbim de un președine?! De când sunt aici, nu a venit nimeni lângă noi! Nu avem pe nimeni! În afară de noi, de staff și jucători, nu este nimeni aici! Cam așa stau lucrurile!

Noi nu avem casa noastră, nu avem terenul nostru. Ba nici vestiare nu avem! Nu vreau să vorbesc mai multe. Dar măcar dacă am avea un teren bun. Vorbesc de când am venit aici, de peste patru luni, de un teren, de o bază de pregătire, dar nu s-a făcut nimic. Vorbesc singur, dar nici nu am cu cine să vorbesc. Aceasta este realitatea!”.

Risc de „implozie” la un club de tradiție! Conferință „nucleară” a antrenorului: „Te antrenezi pe un islaz și vrei să joci ca Barcelona? Suntem o echipă părăsită, nu avem pe nimeni!”
Eugen Neagoe, foto: facebook FC Argeș

Eugen Neagoe, mesaj pentru conducerea „invizibilă”: „Dacă se dorește ca FC Argeș să revină, ar trebui să stăm la masă!”

Neagoe a continuat în aceeași notă incisivă:

„Dacă vorbim despre un proiect, dacă vrem să ajungem cât mai rapid în prima ligă, ar trebui să stăm la masă! De săptămâna trecută trebuia să facem asta, nu de acum, și să punem toate lucrurile la punct. Sigur, dacă se dorește într-adevăr ca FC Argeș să revină acolo unde a fost.

Reprezentăm un nume uriaș, cu istorie, tradiție, și ar fi păcat să nu se întâmple aceste lucruri. Dar peste noapte nu se poate! Trebuie să stabilim exact care sunt următorii pași pe care trebuie să-i facem. Altfel, vor mai veni 10 antrenori, alți 50-70 de jucători, dar degeaba vor veni!

Degeaba s-ar face aceste schimbări, tu tot la acest nivel vei rămâne, nu vei putea progresa. Trebuie gândit, e nevoie de un plan pentru a ajunge acolo unde-ți dorești”, a încheiat antrenorul.

Mesaje de protest la ultimul meci: „Sclavi ai partidului lipsit de onoare”

Exasperați de prăbușirea echipei favorite, suporterii au reacționat la ultimul meci. Partida de pe teren propriu cu Progresul Spartac a fost scena aleasă de suporteri pentru a-și pune pe tapet nemulțumirile acumulate în această iarnă.

Două mesaje de protest au fost afișate de Peluza Nord Pitești la partida disputată la Mioveni. Ținta suporterilor? Conducerea, considerată vinovată pentru situația dezastruoasă în care au ajuns alb-violeții.

Fanii lui FC Argeș s-au săturat și au protestat la ultimul meci  / Sursă foto: Facebook@ Peluza Nord Pitești
FC Argeș ocupă locul al 14-lea în Liga 2, o clasare deziluzionantă / Sursă foto: Facebook@ Peluza Nord Pitești
Fanii lui FC Argeș s-au săturat și au protestat la ultimul meci  / Sursă foto: Facebook@ Peluza Nord Pitești
Alb-violeții au învins greu Progresul Spartac, scor 1-0 / Sursă foto: Facebook@ FC Argeș
Alb-violeții au învins greu Progresul Spartac, scor 1-0 / Sursă foto: Facebook@ FC Argeș

„Timpul trece, niciun vinovat / Să plece conducerea, unicul nostru deziderat” și „Sclavi ai partidului lipsit de onoare / Plecați odată din Trivale” au fost mesajele afișate în week-end. Ambele sunt un atac la adresa primarului Cristian Gentea și a oamenilor din structurile clubului fideli edilului.

FC Argeș ocupă locul al 14-lea în Liga 2, o clasare deziluzionantă pentru clubul ce-și propunea, declarativ, revenirea imediată pe prima scenă după dezastrul de la „barajul” cu Dinamo.

Match Quiz Rapid - FCSB

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul Rapid - FCSB și câștigă premiile puse în joc!

Citește și alte știri din Liga 2:

Ce se întâmplă cu antrenorul după ce echipa a ratat play-off-ul: „Știu ce gândește el. Mi-a și spus”

FOTO Corvinul continuă investițiile! Achiziție de Superligă făcută de hunedoreni

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  08 Martie 2024, 17:13
Postat de cordell.hull pe 07 Martie 2024, 19:39

Știe cineva cum mai stă treaba la tas prind locul acestei clone în liga 1?

Numai clone visati unii..Serialul Clona a rulat ani buni, cred ca mai exista si acum pe internet. Cautati-l si vizionati-l daca doriti..

donqhote
donqhote  •  08 Martie 2024, 16:05

discursul asta este o rusine. Mioveniul se antreneaza in aceleasi conditii, au buget pe sfert din bugetul Argesului si sunt peste FC Arges in clasament. Practic Mioveniul sta mai bine decat Argesul doar la antrenor.

cordell.hull
cordell.hull  •  07 Martie 2024, 21:57
Postat de georgatos01 pe 07 Martie 2024, 21:38

***

Voi nu aveți nevoie de echipă … aveți Mioveni și FCSB

Vezi toate comentariile (8)
Comentează