Articol de Justin Gafiuc - Publicat luni, 09 aprilie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 08 aprilie 2012 21:45
Declaraţia îi aparţine antrenorului Bacăului, Gheorghe Poenaru, care începe să creadă în manevrele la pariuri, scoţînd din calcule echipa sa: ”Avem nişte copii!”. Vasluiul a deschis o anchetă internă, iar Iaşiul a revenit ciudat de la 0-1, pe căderea unui Callatis neînvins de 6 etape.
Etapa din week-end a mai pus pe tapet un set de trei meciuri suspecte la pariuri. Iar surse dinspre casele de pariuri, dar şi comentariile fanilor ridică semne de întrebare numeroase asupra întîlnirilor respective, cu desfăşurări ciudate sau complet neaşteptate.
Voinţa Sibiu - FC Vaslui 3-0
Trupei moldovene nu i-a ieşit nimic pe Cibin. În schimb, golul prin care Sibiul deschide scorul e bizar: corner din stînga, goal-keeper-ul Borjan are o ieşire inexplicabilă, vasluienii sînt fără reacţie, iar Beza înscrie nestingherit cu capul, complet nemarcat la 8-9 m de poarta adversă. Nici un oficial moldovean n-a comentat public eşecul straniu. "Sînt suspiciuni în club că o parte dintre jucători au făcut de capul lor nişte măgării", a punctat o sursă de la FC Vaslui.
Cotele au fost atractive la Sibiu: 4,75 pentru succesul gazdelor şi 51.00 pentru miza pe scor exact! Pe site-ul gsp.ro, suporterii au comentat şi ei în aceeaşi notă meciul disputat sîmbătă. Exemplu: "Tind să dau dreptate celor care spun că prin Singapore se cîştigă averi din pariuri cu meciuri trucate în campionatele din estul Europei, printre care şi România. Cineva ne crede chiar proşti" (ewwe).
9 era cota oferită pentru un pronostic 1 pauză / 1 final la meciul de la Sibiu
Callatis - CSMS Iaşi 1-4
Formaţia din Mangalia cîştigase tot în ultimele 6 etape, la pauză conducea cu 1-0, iar în repriza secundă a capitulat incredibil în faţa unui adversar care avea neapărată nevoie de victorie spre a rămîne în cărţile promovării. Oaspeţii au întors meciul în două minute (62, 63) după două ratări ciudate ale Callatisului: singuri cu portarul, Bardu (54) şi Sin (56) au avut finalizări complet anapoda. Apoi, Iaşiul a definitivat întoarcerea rezultatului în ultimele 5 minute, cu încă două reuşite. "Interese politice pe linie PSD, dar şi suspiciuni mari la pariuri", a explicat o sursă GSP apropiată de clubul din Mangalia.
21.00 era cota pentru 1 pauză / 2 final la întîlnirea disputată la Mangalia
"Dacă poate dovedi cineva un lucru necurat, atunci vinovaţii să meargă la puşcărie!" (Neculai Tănasă, preşedinte Callatis)
FC Snagov - FCM Bacău 2-4
Cu un trecut extrem de suspect la pariuri, ilfovenii abia trag să mai joace de la o etapă la alta. O explicaţie vine chiar dinspre persoane apropiate Snagovului: "Nu mai au bani, dar se mai pot «scoate» doar dacă joacă la pariuri!". Iar Snagovul a devenit o obişnuită a meciurilor în care se marchează goluri multe. Sursă GSP: "Există informaţii că anumite persoane de la Snagov, inclusiv cu Bacăul, au preferat să parieze live, prinzînd cote bune la «cine marchează următorul gol» sau, de exemplu, «se înscriu peste 5 goluri»".
20.00 era cota live pentru «peste 5 goluri marcate» la Snagov
"N-a fost nimic ciudat. Atît putem acum!" (George Dumitru, antrenor FC Snagov)
"Sîntem curaţi, avem o echipă de copii, dar încep să cred că există aceste nenorociri la pariuri. Cineva trebuie să plătească odată şi odată!" ( Gheorghe Poenaru, antrenor FCM Bacău)