FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGAB.RO

Negoiţă: "Nici Mourinho nu ar putea realiza mare lucru la Iaşi cît timp nu toţi ieşenii îşi doresc cu adevărat promovarea"

negoita
negoita

Articol de GSP - Publicat joi, 18 noiembrie 2010 00:00

Aflând despre nemulţumirile fotbaliştilor din Copou, unii lăsând de înţeles că îl regretă deja pe Popa, finanţatorul Ionuţ Negoiţă a părut extrem de mirat, precizând că pe jucători nu ar trebui să-i intereseze numele antrenorului, ci să se pregătească foarte bine pentru a da totul pe teren în partidele oficiale

„Eu, unul, nu pot să înţeleg cum nişte persoane faţă de care nu există nicio restanţă salarială se plâng de una sau de alta, când jocul lor nu este cel aşteptat. Dar probabil că unora li s-a urât prea mult cu binele...”, a spus Negoiţă, convins că pentru promovarea în Liga I eforturilor sale ar trebui să se alăture mai mult şi comunitatea locală.

„Eu am venit de la 400 de kilometri să pun umărul la redresarea fotbalului ieşean când nu toată lumea de aici pare să tragă în aceeaşi direcţie. Iar asta spune destule, făcându-mă să-mi explic de ce s-a ajuns aici, dar mai ales să înţeleg cum au stat lucrurile de-a lungul timpului în Copou”, a mai precizat şeful CSMU Poli Iaşi, care speră pe mai departe că formaţia poate ajunge vara viitoare în Liga I.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
Superliga
Timotej Jambor a plecat de la Rapid și se antrenează deja cu noua echipă » Unde a ajuns vârful pe care Șucu a plătit 1 milion de euro
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (2)
serginh0
serginh0  •  18 Noiembrie 2010, 13:32

L-O-O-S-E-R-I

serginh0
serginh0  •  18 Noiembrie 2010, 13:32

pai investeste, adu un antrenor (ca nu exista) si poate ai sa atragi si lumea la stadion si autoritatile locale si alti sponsori... altfel nimeni nu se asociaza cu looseri ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează