Articol de Ionel Luţan - Publicat sambata, 22 octombrie 2016 16:38
Şoimii Pâncota a ţinut să meargă la Suceava pentru un meci cu Foresta abordat de vizitatori în condiţii cu totul şi cu totul speciale. Cu circa o oră înaintea debutului partidei în vestiarul echipei oaspete erau doar cinci jucători!
Până la ora startului meciului efectivul s-a completat până la zece oameni intraţi pe teren la ora de start a disputei! Umiliţi, pe gazon, "șoimii" au fost, spre sfârşitul jocului, protagoniştii unui moment inedit.
Era minutul 82 când Dulap, fundaşul stânga al oaspeţilor, a ieşit, pur şi simplu, de pe teren! Unii dintre colegi au spus că acesta era accidentat, în timp ce alţii au pus gestul pe seama unui protest inedit al jucătorului faţă de lucrurile incredibile care se petrec la această echipă.
Dacă într-una din rundele următoare Şoimii Pâncota nu va putea onora o partidă de campionat va urma, inevitabil, excluderea din campionatul eşalonului secund!
Șoimii a pierdut în cele din urmă acest joc cu 0-14!