Articol de Ionel Luţan - Publicat miercuri, 04 iulie 2018 17:18
Aerostar Bacău își continuă pregătirile pentru ca noua divizionară B antrenată de Cristian Popovici să arate bine la ora startului oficial în Liga a II-a.
Printre cei care participă în aceste zile la antrenamentele grupării din Bacău se află și internaționalul Vlad Chiricheș.
Căpitanul echipei naționale mai are câteva zile până va începe oficial ședințele de pregătire la Napoli și dorește să se prezinte în cea mai bună formă la reunirea vicecampioanei Italiei, care are loc pe 9 iulie.
Altfel, Aerostar și-a oficializat lista venirilor la echipă în această vară. Au ajuns, astfel, sub comanda lui Popovici, portarul Munteanu (21 de ani, ex Dunărea Călărași), fundașii Al. Ichim (29 de ani, fost la Petrolul), Covasan (20 de ani, ultimul an în Germania), Ghiocel (24 de ani, CF Brăila) și Florescu (20 de ani, Bucovina Rădăuți), mijlocașii Chirilescu (20 de ani, FC Botoșani) și Zaharia (19 ani, CSM Focșani) și atacantul Buhăceanu (24 de ani, Știința Miroslava).