Articol de Ionel Luţan - Publicat joi, 25 februarie 2010 00:00
Săgeata Stejaru-Petrolul Ploieşti este unul din meciurile de mare interes din prima etapă a returului.
După o remiză, 1-1, în turul campionatului, Petrolul merge la Stejaru să găsească toate cele trei puncte puse în joc în disputa cu Săgeata. "Întâlnim un adversar valoros, care are un antrenor, Aurel Sunda, experimentat. Dar Petrolul, aşa cum a făcut la fiecare joc, merge doar la victorie. Sperăm să câştigăm meciul cu Săgeata şi să luăm, astfel, un start bun în retur" a precizat managerul general al "găzarilor", Valeriu Răchită (foto). Tehnicianul va conduce, mâine dimineaţă, un ultim antrenament acasă, la Ploieşti, după care va urma plecarea către Tulcea, unde se va înnopta înaintea disputei cu Săgeata. Răchită poate alinia la meciul de la Stejaru cea mai bună formulă de echipă de care dispune la această oră, fiind lipsit de accidentări sau suspendări.
Autor: Ionel Luțan

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”