Articol de Remus Răureanu, Victor Vrînceanu - Publicat miercuri, 02 octombrie 2019 22:35
Antonio Sefer, ”perla” Rapidului, este dorit în Serie A, dar vișiniii ezită, considerând că odată cu promovarea în prima ligă, mijlocașul ar putea valora și mai mult.
Rapid alternează meciurile spectaculoase cu cele în care nu reușește să se ridice la nivelul așteptărilor tehicianului giuleștean Daniel Pancu, fiind în acest moment pe locul 5 în liga a doua. Chiar și așa, rapidiștii prezintă interes pe piața transferurilor.
Conform surselor Gazetei, Antonio Sefer, 19 ani, este dorit în Serie A! Nou-promovata Brescia le-ar fi transmis giuleștenilor că este dispusă să achite 4 milioane € în schimbul mijlocașului.
Acesta este un obișnuit al loturilor naționale de tineret și a fost crescut de Oțelul Galați. La Rapid, Antonio a ajuns gratis după ce a evoluat timp de doi ani în Olanda, la Centrul de copii și juniori al lui Groningen.
Sefer este considerat un fotbalist de viitor și are un mare avantaj: este stângaci, acest tip de fotbalist fiind foarte căutat în fotbalul modern. Sefer poate evolua atât ca extremă dreapta, cât și ca mijlocaș central ofensiv sau al doilea vârf.
Interesant este că în ciuda interesului arătat de italieni, giuleștenii nu ar vrea să îl vândă acum pe Sefer. Aceștia exclud varianta ratării promovării în prima ligă și consideră că mijlocașul ar căpăta o altă valoare dacă va continua să aibă evoluții bune și pe prima scenă a fotbalului românesc.
4 ani și jumătateeste perioada pe care a semnat Sefer cu Rapid în februarie 2019
2 goluriîn 8 meciuri a marcat Sefer pentru Rapid în acest sezon de liga a doua
Ar fi coleg cu Balotelli!
Dacă se va concretiza transferul, Sefer va fi coleg cu celebrul atacant italian Mario Balotelli, cotat în acest moment la 20 de milioane €. Ajuns la 29 de ani, fostul vârf al celor de la Inter, AC Milan sau City a acceptat să joace la Brescia, locul 15 din Serie A, pentru că este atașat sentimental de oraș.
Mario s-a născut la Palermo, dar a fost adoptat și crescut de o familie din Brescia, astfel că a fost de acord să joace pe un salariu de 1,5 milioane de euro pe an, mult mai mic decât remunerațiile pe care le-a avut până acum în cariera sa.
„Brescia romena"
Echipa italiană la care ar putea ajunge Sefer a devenit cunoscută românilor în anii '90 pentru că Mircea Lucescu a antrenat acolo timp de cinci ani, în perioada 1991-1996. În tot acest timp, Il Luce formase o echipă cu mai mulți fotbaliști români, italienii supranumind echipa „Brescia Romena”. Lucescu i-a adus atunci în Italia pe: Hagi, Ioan Ovidiu Sabău, Lupu, Mateuț, Răducioiu.
Are printre cele mai mici salarii!
Cu toate că este jucător de bază în echipa gândită de Daniel Pancu, Antonio Sefer este unul dintre cel mai prost plătiți fotbaliști de la Rapid. Surse din anturajul echipei vișinii susțin că internaționalul de tineret are un salariu lunar de 2.000 €. Ca o paralelă, străinii Facundo Mallo și Facundo Piriz au remunerații duble față de tânărul talent venit gratis sub Podul Grant.
A fost scos pe tarabă!
Crescut de Oțelul Galați, Antonio Sefer a jucat în 2016 în ultimul meci al clubului înainte de intrarea în faliment, Oțelul - Rapid 0-3. După acel joc, puștiul care avea 16 ani pe atunci a fost surprins plângând în hohote. După acea partidă, creditorii l-au scos „pe tarabă" pe Sefer pentru a-și mai recupera din datorii.
Vezi și:
GSP LIVE // VIDEO Galeria face legea la Rapid! Cine l-a adus pe Florin Manea + Ce salariu are acesta
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”