Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 13 februarie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 13 februarie 2013 11:01
De la începutul lunii februarie, liderul Ligii a 4-a din România, Sporting Roşiori, îl are ca antrenor principal pe Florin Şoavă.
Ajuns la 35 de ani, acesta a pus ghetele-n cui la o echipă din Liga a III-a, apoi a decis să îşi încerce norocul ca antrenor. Şoavă a vorbit pentru GSP.RO despre noul proiect, speranţe, dar şi dezamăgirile carierei.
- Florin ai jucat la Craiova, Rapid şi-apoi în străinătate. De ce antrenor la o echipă de liga a IV-a?
- Există un moment în viaţa oricărui fotbalist cînd trebuie să spună stop. Simţeam foarte mult absenţa familiei mele şi am considerat că trebuie să petrec mai mult timp cu fetele mele, cu familia mea şi că a venit momentul să stau cît mai aproape de casă. Evident că nu pot să stau departe nici de fotbal, am decis să-mi încep cariera de antrenor de jos, să merg pas cu pas pînă voi ajunge la un nivel mare. Cred că acesta e principalul motiv pentru care am venit aici la Roşiori.
- O echipă de care publicul nu ştie prea multe.
- Sporting Roşiori este în primul rînd o echipă cu stabilitate financiară, deşi sîntem în Liga a IV-a. Cel mai important lucru este că aici am un obiectiv clar, promovarea în Liga a III-a, chiar în acest sezon. Sîntem pe primul loc în acest moment, chiar dacă la doar un punct diferenţă de ocupanta locului doi, dar sînt sigur că vom reuşi.
- Deci principalul obiectiv al tău e promovarea!
- Nu doar al meu, al întregii echipe. Anul următor vom avea un alt obiectiv, acela de a ajunge în Liga secundă.
- Ai jucat la Extensiv apoi la Universitatea. Cum comentezi situaţia de la Craiova?
- Deocamdată, Universitatea Craiova nu mai există! Dacă ar mai fi existat, ar fi fost singura echipă la care aş fi mers chiar să joc pentru că sufletul meu a rămas acolo!
- Problemele financiare au lovit şi Rapidul. Ai jucat acolo trei sezoane, de ce crezi să s-a ajuns aici?
- E clar că principalul motiv este lipsa banilor, însă părerea mea este că insolvenţa nu ajută cu nimic fotbalul! Ba mai mult duce la un regres în fenomen.
- Vorbind de cariera ta de fotbalist. Care a fost cel mai fericit moment al carierei tale?
- Cîştigarea titlului cu Rapid! Anii pe care i-am petrecut în Giuleşti au fost cei mai buni din cariera mea, dar şi din istoria Rapidului
- Dar cel mai trist?
- Sută la sută necalificarea cu echipa naţională la Campionatul European după meciul cu Danemarca!
- Care a fost cel mai mare regret al tău?
- Am jucat patru sezoane la Spartak Moscova şi cred că cel mai mare regret este acela că nu am cîştigat nici un titlu acolo, deşi trei ani la rînd am fost pe locul doi. În plus necalificarea în grupele Ligii Campionilor.
- Ce n-ai realizat ca jucător şi ai vrea să reuşeşti ca antrenor?
- Mi-aş dori să cîştig titlul de campion cu Universitatea Craiova!
CV Florin Şoavă
Data naşterii: 24 iulie 1978 (35 de ani)
A jucat la: Extensiv Craiova (1996-1999), Universitatea Craiova (1999-2001, 2009-2010), Rapid Bucureşti (2001-2004), Spartak Moscova (2004-2008), Khimki (2008), Arsenal Kiev (2010-2012)
Pentru echipa naţională a jucat între 2000 şi 2006, avînd 22 de prezenţe.
Trofee cîştigate: un campionat, o Cupă a României şi o Supercupă, toate cu Rapid Bucureşti
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”