Articol de GSP - Publicat vineri, 30 octombrie 2020 12:25 / Actualizat vineri, 30 octombrie 2020 13:06
Florin Talpan, juristul CSA Steaua, cere măsuri dure după ce Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord și cel mai vocal susținător al lui FCSB, a intrat în urmă cu o săptămână pe stadionul Ghencea.
Juristul care a câștigat procesele cu Gigi Becali pentru marca și palmaresul Stelei cere sancționarea firmei de pază de la stadion și spune că Mustață trebuie tras la răspundere pentru că a intrat pe noua arenă.
„Firma de pază angajată trebuie să explice cum de a permis intrarea unui astfel de individ în incinta clubului Steaua, fără autorizație și în afara orelor programului. De asemenea, este necesară o verificare a activității firmei de pază pentru a fi siguri că bunurile clubului Steaua nu au fost furate ca urmare a lipsei de profesionalism și a neglijenței dovedita de firma de pază. Dată fiind gravitatea acestui incident, firma de pază trebuie trasă la răspundere, iar contractul încheiat cu aceasta trebuie reziliat.
De asemenea, solicit încheierea unui contract de pază și protecție cu o firmă profesionistă, care să asigure servicii de calitate, și ca clubul Steaua să formuleze o plângere penală împotriva lui Gheorghe Mustață pentru intrarea prin violare de sediu profesional fără aprobare într-o unitate militară și într-o zonă unde accesul persoanelor neautorizate este interzis.
Eu am adus câștiguri de miliarde pentru statul român în timp ce alții îşi bat joc în continuare de acest brand din cauza incompetenței” a spus Florin Talpan pentru Prosport.
VIDEO Cum arată Stadionul Ghencea de sus
FOTO Imagini spectaculoase cu Stadionul Ghencea
Citește mai multe știri despre Steaua:
Florin Talpan dă și LPF în judecată: „Veți plăti! Nu veți scăpa”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”