Articol de Alin Grigore - Publicat luni, 09 iulie 2018 14:53
CSA Steaua va afla marți decizia FRF în cazul contestației dreptului de joc al celor cinci jucători de la Academia Rapid care au evoluat în play-off contra roș-albaștrilor.
GSP a aflat că Florin Talpan va fi susținut la FRF de mai multe zeci de suporteri steliști, mulți venind și din afara Bucureștiului. Ora la care aceștia se vor întâlni în fața sediului FRF este 12:00.
Fanii roș-albaștrilor au fost prezenți și în fața sediului AMFB când Asociația Municipală a respins apelul lui Florin Talpan în aceeași speță și l-a trimis către judecare la Federația Română de Fotbal.
"E adevărat că vom merge mai mulți suporteri la FRF. Nu vom fi foarte mulți pentru că marți la ora 12 majoritatea dintre noi muncesc. Sperăm să se facă dreptate. Dacă nu se va lua o decizie favorabilă, noi vom continua să susținem echipa și în Liga a 4-a", a declarat unul dintre fanii roș-albaștrilor care va fi mâine în fața sediului FRF.
Florin Talpan a contestat dreptul de joc a cinci fotbaliști profesioniști de la Academia Rapid înaintea meciului direct din play-off pierdut de CSA Steaua, scor 0-2: Ionuț Voicu, Vasile Maftei, Daniel Niculae, Marian Vlada și Petre Goge.