FOTBAL  »  LIGA 4  »  REGAL SPORT

FOTO Aici s-au născut puștii-minune ai Stelei! Super-afacerea făcută de Lăcătuș: "Pe banii ăștia a luat 22 de jucători" + imagini de la Regal Sport, unul dintre cele mai importante centre de juniori din București

FOTO: Vlad Nedelea +32   FOTO
FOTO: Vlad Nedelea

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 septembrie 2017 10:00

Steaua și Rapid domină Liga a 4-a, unde au maximum de puncte în 5 etape. Totuși, avantajul este de partea roș-albaștrilor, care în aceste jocuri au marcat de 44 de ori, aproape dublu față de giuleșteni, care au doar 23 de reușite.

Cu un buget pe jumătate față de Rapid, adică 150.000 de euro, steliștii au construit un proiect sănătos, care deja dă roade.

Președintele de la Regal Sport, Mihai Badea, a explicat pentru GSP.RO cât de important este pentru Steaua faptul că a luat un lot deja format, bine sudat și cu jucători tineri, de valoare certă.

Gazeta a vizitat locul unde s-au format actualii jucători de la CSA Steaua, mulți dintre ei cu vârste între 19 și 21 de ani, care domină cel mai tare sezon al Ligii a 4-a din istorie.

Lecție de fotbal la CSA: 30.000 de euro pentru 22 de jucători care domină Liga a 4-a

Mihai Badea îl felicită pe Marius Lăcătuș pentru afacerea făcută, care pare că a dat rezultatele așteptate. 5 victorii în 5 meciuri și 44 de goluri înscrise. 

"De ce i-am dat pe acești copii la Steaua? Păi gândiți-vă că au mers acolo 22 de copii, toți au contracte. Eu zic că ne-am făcut datoria față de ei, de băieți zic eu. Iar Steaua a gândit-o foarte bine. E un grup de copii excelent.

Sunt copii care provin de la Sportul Studențesc, care au fost campioni naționali. Marius Lăcătuș a gândit foarte bine totul. Gândește-te că a plătit în jur de 30.000 de euro pentru un lot de 22 de jucători. Dovada în campionat! Cred că se vede că-s cei mai sudați.

Proiectul Stelei e foarte bine gândit. Lăcătuș a venit la aproape toate meciurile noastre. Când n-a fost el, a venit Ion Ion sau Vasile Aelenei. La un moment dat știa jucătorii mai bine ca mine.

Nu e o sumă extraordinar de mare pentru niște jucători care au cochetat cu naționala, mă refer aici la Pădureț, Curt Cadolar, Butoi și tot așa. E o echipă bună!".  

Cum s-a născut Regal Sport ȘI PARTENERIATUL CU ATLETICO? 

Dintr-o joacă, așa cum spune Mihai Badea, a luat ființă Regal Sport, club care din 2011 și până în prezent a format câțiva jucători care au ajuns la echipele naționale de juniori. Regal a și câștigat deja două titluri de campioni naționali la diferite grupe de vârstă. 

"Acest proiect cu Atletico se apropie de final. În anul 2018 se termină primul ciclu. A fost semnat pe 4 ani. Noi, ca și club ne-am înființat în 2011. Totul a început într-o joacă. Am vrut să facem o echipă de 20 de copii cărora să le asigurăm totul. 

La început am fost la PSG, am avut 4 antrenori de la ei. Pe noi ne-au tratat separat, diferit. Plăteam pentru a învăța metodologie de la ei. Acolo am învățat ce înseamnă fotbalul adevărat.

Noi tot căutam o metodologie, am invitat la noi pentru diferite turnee plătite de noi pe Rayo Vallecano, Șahtior, Beșiktaș, cluburi de la care să învățăm. Până la urmă am fost la un pas să semnăm cu Vallecano, să facem academie în parteneriat cu ei.

Dar totul a luat o întorsătură în ultimul moment. La sugestia lui Viorel Moldovan a venit această propunere de la Atletico. Ne-a mai ajutat foarte mult ambasadorul României în Spania de la acea vreme, care era într-o relație foarte bună cu Atletico. Și așa am ajuns în acest proiect ", a zis Mihai Badea. 

Antrenori de la Atletico Madrid la București

Mihai Badea a oferit detalii despre antrenamentele de la Regal Sport. Toți fotbaliștii care au ajuns să facă legea în Liga a 4-a sau care deja cochetează cu naționala n-au apărut din senin.

În București au vent antrenori cu nume de la Atletico Madrid, printre care și Carlos Sanchez Aguiar, fost interimar la clubul iberic și secund al lui Radomir Antici.

"Am învățat multe de la el. A venit cu un preparator fizic care a plecat la FCSB, despre Alex Petcu, care acum e la FCSB 2.

De asemenea Abraham Garcia, cel care i-a avut elevi pe Alvaro Morata sau Fernando Torres, a fost și el la Regal: "Un antrenor fantastic, vă dați seama că atunci când te laudă Fernando Torres ai ceva în spate. Spune despre Abraham într-un interviu că este antrenorul care l-a învățat e înseamnă fotbal".

 Au dat jucători și la FCSB 

 FCSB a ajuns la un acord cu Academia de Fotbal Atletico de Madrid Bucureşti, care colaborează cu echipa Regal Sport, pentru transferul a patru jucători de viitor. Mihai Badea laudă afacerea făcută de FCSB, având o părere foarte bună despre cei 4 puști.  Robert Ion, Tudor Moldovan, Ovidiu Perianu şi Aurel Pirciu vor evolua la echipa de juniori a celor de la FCSB. Cei patru joacă la mijlocul terenului şi au 17 ani.

"Robert Ion și Tudor Moldovan, care au ajuns la FCSB, sunt niște jucători excelenți. Vă rog mult să-i urmăriți. E bine că ne-am oprit procente, între 30 și 50% dintr-un viitor transfer", a zis Mihai Badea. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (19)
rjka
rjka  •  30 Septembrie 2017, 20:42

alo fecesebisti de unde ati facut ma asa calcul cand pe iubitul vostru patron al fc fcsb 2003 SA a spus ca echipa de fotbal al costa pe luna 450.000 eu zic sa nu mai fabulati si sa va vedeti de semintele pe care le spargeti la meci si sa-l asteptati pe cioban sa iasa de la loja si sai strigati nea gigi urcate pe masina ca doar pentu el veniti la meci nu pentru echipa .

1226707437448253
Bobe Marius  •  30 Septembrie 2017, 17:51

Cum pot minti ca au un buget de 150 mii euro, cand el este de fapt de peste 700 mii euro? 1. Lotul de 25 jucatori=35 mii euro (30 mii de la Regal, 5 mii ceilalti) 2. Salariile jucatorilor (300 euro/luna/jucator×12 luni=3600×25 jucatori)=90 mii euro 3. Lacatus are 72 mii euro/an (6000 luna) 4. Ion Ion si Iovan=72 mii euro ( 36 mii fiecare pe an..3 mii pe luna fiecare) 5. 2 antrenori secunzi (Aelenei si Nitu)= 36 mii euro (18 mii fiecare pe an..1500 pe luna fiecare) 6. Medicul are 18 mii euro pe an (1500 pe luna) 7. 2 masori au 18 mii euro (9 mii euro/an fiecare...750 euro/luna/fiecare) 8. Prime= 50 mii euro (2 mii euro victoria- 1000 euro la egal..cate 200 lei /jucator si 100 lei/jucator. Tot lotul 9 mii lei la victorie si 4500 lei la egal). 26 de etape campionat si 6 in play off=32 partide. Previzionam cel putin 20 victorii si 10 egaluri 9. 2 cantonamente=10 mii euro 10. 4 randuri de echipament (complet), mingii, medicamente, vitamine, materiale antrenament=30 mii euro 11. Impozite, taxe salarii = 150 mii euro 12. Salarii personal auxiliar (sofer autocar, ingrijitori teren, bucatarese, spalatorese, personal intretinere instalatii etc) 50 mii euro. 13. Utilitati, carburanti = 30 mii euro 14. Autocar =70 mii euro. 15. Plata firma paza, jandarmi, ambulante, personal case bilete= 50 mii euro 16. Arbitri + observatori =10 mii euro 17. Cartonase si amenzi = 5 mii euro Asta inseamna bugetul pentru 2017-2018! De ce ne mint si de unde provine diferenta?

1226707437448253
Bobe Marius  •  30 Septembrie 2017, 17:50

Am mai scris un comentariu in care prezentam dateliat din ce este compus bugetul echipei csa, care depaseste 700 mii euro pentru sezonul in curs, dar vad ca nu mi l-au postat! Oare de ce?

Vezi toate comentariile (19)
Comentează