Articol de GSP - Publicat duminica, 03 iunie 2018 20:05
Scene reprobabile pe Arena Națională înaintea finalei play-off-ului Ligii a 4-a București, CSA Steaua - Academia Rapid, 0-2.
După ce a ieșit împreună cu fotbaliștii steliști la inspecția gazonului, Marius Lăcătuș a avut o altercație cu un suporter.
Aflat pe primele rânduri ale tribunei 1, un tânăr cu șapcă îmbrăcat în negru, probabil fan rapidist, l-ar fi jignit pe Lăcătuș, strigându-i "Boschetarule!" în timp ce fostul mare fotbalist se îndrepta spre tunelul ce duce la vestiare.
"Fiara" a urcat imediat în tribună și i-a pus mâna în gât respectivului suporter, conform imaginilor oferite de TV Telekom Sport. Tânărul i-a dat peste mână lui Lăcătuș. A urmat un scurt dialog între cei doi, apoi directorul tehnic al Stelei a coborât și s-a dus la vestiare.
"Karatistul" a revenit
Suporterul care l-a provocat pe Lăcătuș ar fi unul dintre scandalagiii care au sărit la bătaie la meciul trecut dintre cele două echipe, de pe Arena Națională. Deși pe imaginile de la partida dintre CSA Steaua și Academia Rapid, scor 1-3, se vede clar cum lovește cu piciorul precum un veritabil karatist, respectivul n-a fost interzis de jandarmerie pe stadioane după acele incidente. Pe facebook se prezintă ca membru în Peluza Nord a Rapidului.
Imagine de la partida retur dintre CSA Steaua și Academia Rapid, scor 1-3, unde "karatistul" lovește cu piciorul un adversar // Foto: Raed Krishan
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”