Articol de GSP - Publicat marti, 03 iulie 2012 00:00 / Actualizat marti, 03 iulie 2012 21:07
Primăria Craiovei şi Consiliul Judeţean Dolj vor sprijini o echipă de fotbal care va reprezenta oraşul, au declarat primarul Lia Olguţa Vasilescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ei susţin însă că formaţia ar avea nevoie mai întîi de un investitor puternic. "Ceea ce am putut să fac ca şi primar pînă acum, am făcut cu prisosinţă. De acum înainte, cred că este o discuţie pe care va trebui să o faceţi cu investitorul echipei Universităţii Craiova, nu cu mine. Eu, ca primar, atît pot să vă asigur, că dacă vreodată va veni cineva să ceară cheltuieli administrative, aşa cum permite legea, voi găsi resursele necesare, că dacă este mai tăiem de la limitatoarele de viteză şi acoperim aceste cheltuieli administrative. Dar în rest, nu îmi cereţi să intru într-o discuţie care nu priveşte nici primarul, nici primăria, nici consiliul local", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Preşedintele CJ, Ion Prioteasa, va pune la dispoziţia unei viitoare echipe în primul eşalon loturile de juniori pe care le are în subordine: "Eu pot să continui cu ceea ce am făcut pînă acum: să produc materie primă pentru o echipă de fotbal şi să mă limitez la rigorile legii, care începînd din această lună devin din ce în ce mai restrictive, în sensul că prin directiva UEFA, aşa cum ştiţi, nu putem să extindem foarte multe cheltuieli din bani publici pentru o echipă de fotbal. Dar putem să facem alte lucruri care ţin de echipa de fotbal, care ţin de transport. Putem să punem la dispoziţie cinci echipe de juniori pentru o echipă de Divizia A, care să o putem afilia la federaţie, iar aceste cinci echipe să le susţinem noi, fiindcă ştiţi că este imperativ ca o echipă din Divizia A să aibă cinci echipe de juniori în divizia naţională".
El s-a arătat optimist în a vedea fotbal de calitate în Bănie, dar a spus că este nevoie de un om de afaceri puternic care să investească în echipa oraşului: "Să depăşim această vîltoare prin care trecem şi să apară un Mesia. Mesia poate să fie chiar şi domnul Mititelu, nu ne deranjează cu nimic. Numai să apară şi să vedem că cineva a luat-o de la început, ia echipa şi vine la autorităţile publice locale. Noi să ieşim cum am făcut-o şi acum şi să spunem da, sîntem de acord, ne dăm mîna cu Craiova, spuneţi-ne ce să facem şi să strîngem consiliul local şi consiliul judeţean, să voteze consilierii, că ei sînt parlamentul local şi să mergem mai departe. Dar cineva trebuie să ia hora înainte, adică un om de afaceri potent, puternic".
Săptămâna trecută, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărîtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 20 iulie 2011. FRF poate contesta această sentinţă, dar trebuie să reînscrie imediat echipa în campionat.
Sursa: Mediafax