FOTBAL  »  NATIONALA  »  TURCIA - OLANDA, MARŢI, 21:00

Ajutor neaşteptat din America de Sud! Victoria care ne-ar putea trimite la baraj şi pe olandezi în urna 1 la Mondial!

Van Persie ar putea fi la Istanbul marcatorul care să califice indirect România în barajul pentru Mondiale Foto: Reuters
Van Persie ar putea fi la Istanbul marcatorul care să califice indirect România în barajul pentru Mondiale Foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 13 octombrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 12 octombrie 2013 22:12

Uruguay şi Columbia s-au încurcat vineri în preliminariile CM (0-1 cu Ecuador, respectiv 3-3 cu Chile) şi au deschis calea batavilor pentru statutul de cap de serie la turneul final de anul viitor

Doar victoria menţine ”portocalei” şansele de-a fi cap de serie la CM 2014. Cu 3 puncte în faţa Turciei, aşteaptă ca Uruguay sau Columbia să se încurce şi în ultimul meci din preliminarii şi să depăşească una dintre ele în clasamentul FIFA: Uruguay-ul trage acasă cu Argentina, columbienii joacă în Paraguay

Dacă am pus la îndoială vineri "seriozitatea" Olandei, Van Persie et.Co ne-au contrazis: 8-1 cu Ungaria. Dincolo de prestigiu, batavii au un argument extrem de serios pentru un parcurs cu maximum de puncte pe finalul calificărilor. Deja asigurată de locul la Mondialul brazilian, Olanda poate fi cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor pentru turneul final doar dacă învinge Turcia şi o ajută rezultatele!

Acum sînt out!
Vor fi 8 capi de serie la CM 2014, dintre care unul e sigur, Brazilia, ţara-gazdă. Restul vor fi primele 7 poziţii din clasamentul FIFA la data de 17 octombrie. Adică mai există un singur meci în calendarul competiţional care poate influenţa ierarhiile de acum.

Spania, Argentina, Germania, Italia şi Belgia sînt deja calificate şi sigure de statutul de cap de serie. Alte trei reprezentative se luptă pentru două "locuri de aur", iar situaţia lor acum în topul FIFA e următoarea:

7. Columbia 1.178 p
8. Uruguay 1.164 p
----------------------
9. Olanda 1.079 p

Victorie cu turcii, minimum o remiză în America de Sud
Olanda merge la Istanbul, unde ne-ar avantaja să nu piardă. Pentru batavi însă, doar victoria contează! Şi vor fi obligaţi să-şi asigure punctele, pentru că partidele din America de Sud care-i interesează se vor disputa la cîteva ceasuri după finalul jocului din Turcia. Aşa că oamenii lui Van Gaal nu vor putea beneficia înainte de avantajul de a cunoaşte rezultatele importante pentru ei de peste Ocean.

În preliminariile din zona Americii de Sud, Uruguay, echipă sigură de calificarea la barajul inter-continental şi cu 1% şanse la calificarea directă, joacă ultimul meci acasă cu Argentina, deja urcată pe tabloul Mondialului. Columbia, cu biletele pentru Rio în buzunar, joacă în Paraguay, echipă fără şanse de a merge la CM.

Cum ar arăta topul FIFA cu victoria Olandei:
7. Olanda 1.136p
8. Columbia 1.106p*
------------------------
9. Uruguay 1.102p*
* remize cu Paraguay, respectiv Argentina

Varianta halucinantă: egala perfectă a Italiei?!
Nebunia calculelor poate implica şi Italia, care riscă să piardă statutul de cap de serie dacă marţi se împiedică de Armenia acasă! Un egal şi trupa lui Prandelli (locul 4 în ultimul top FIFA-Coca Cola) ar pica de la 1.199 de puncte la 1.136. Adică exact cîte ar aduna şi Olanda cu o victorie la Istanbul!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (39)
plischi
plischi  •  14 Octombrie 2013, 05:53

A VREA si A PUTEA. doua verbe diferite. turcii nu sunt unguri, plus ca joaca acasa. olandezii sunt peste ei ca valoare, asta este indubitabil, insa au fost si peste estonieni la acelasi capitol si totusi au facut acolo doi la doi, rezultat care ne-a ajutat mai mult decat a remarcat pana acum vreun specialist in materie.

toniionut
toniionut  •  13 Octombrie 2013, 23:20
Postat de 1745flo pe 13 Octombrie 2013, 23:11

suntem cei mai mari milogi de pe mapamond! Asteptam sa bata altii pt noi, ne bucuram de ghinionul altora, ne rugam sa aiba altii valoare, sa nu piarda ei si sa ne calificam noi pe munca altora! Noi deabia batem echipe gen Andorra, iar cu echipe ca Olanda ne facem de ras! Niste pomanagii penibili suntem!

BRAVOOOO

1745flo
1745flo  •  13 Octombrie 2013, 23:11

suntem cei mai mari milogi de pe mapamond! Asteptam sa bata altii pt noi, ne bucuram de ghinionul altora, ne rugam sa aiba altii valoare, sa nu piarda ei si sa ne calificam noi pe munca altora! Noi deabia batem echipe gen Andorra, iar cu echipe ca Olanda ne facem de ras! Niste pomanagii penibili suntem!

Vezi toate comentariile (39)
Comentează