Articol de GSP - Publicat marti, 23 noiembrie 2021 16:47 / Actualizat marti, 23 noiembrie 2021 17:20
Anghel Iordănescu, fostul selecționer al României, și Cristian Geambașu, editorialistul Gazetei Sporturilor, au avut un schimb de replici în direct la TV.
Făcând referire la echipa naționala care a ajuns în sferturile Campionatului Mondial din 1994, Anghel Iordănescu a vorbit despre „Generația de Aur”, subliniind de fiecare dată „așa cum o numiți voi”.
Anghel Iordănescu, dialog cu Cristi Geambașu: „Doar noi o numim Generația de Aur?”
După discursul fostului antrenor, editorialistul GSP a intervenit și l-a chestionat pe fostul selecționer în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la DigiSport:
Cristian Geambașu: „Doar noi o numim Generația de Aur? Dumneavoastră ar trebui să fiți primul care-i spune așa”
Anghel Iordănescu: „Putea fi o generație eșuată. S-a ratat calificarea la Europeanul din 1992 și dacă ratam și Mondialul din 1994 nu îi mai spuneați Generația de Aur. Ci o generație care a ratat două calificări.”
Cristian Geambașu: „În afara faptului că s-a ratat Europeanul din 1992 și se putea rata Mondialul din '94, era o generație foarte bună. Probabil aveam o performanță bună în 1996. Era o generație bună, care spunea ceva la nivel internațional. Cred că suntem de acord aici”
Anghel Iordănescu: „Nu. Vă spun și de ce. De ce nu spunem că Steaua 1986 e Generația de Aur? Putem să o numim tot Generația de Aur. Dacă nationala se califica la Europeanul din 1992, putea fi aceea Generația de Aur”
Hagi a făcut foarte bine că s-a dus la întâlnirea cu Răzvan Burleanu. Era normal să se ducă. Eu mi-aș fi dorit să devină selecționer. Îmi pare rău că a luat această decizie. Burleanu, cât am lucrat cu el, nu mi-a dat impresia că are ceva împotriva Generației de Aur. Eu, după EURO 2016, i-am spus să-l aducă pe Hagi. Iar el m-a întrebat «Credeți că ar veni?». După aceea nu știu ce a urmat.
La echipa națională nu e timp de proiecte. Doar dacă președintele își asumă să sacrifice 4 ani. E nevoie de o calificare imediată.
– Anghel Iordănescu
VIDEO Șoavă, poveste amuzantă cu Boloni: „Ne-a pus să alergăm la 3 dimineața”
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!