FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - KOSOVO

3 informații importante despre naționala Kosovo: antrenament ratat la Priștina și marea schimbare pregătită de selecționerul Foda

Ultimele informații despre naționala Kosovo înaintea meciului cu România
Ultimele informații despre naționala Kosovo înaintea meciului cu România

Articol de - Publicat marti, 12 noiembrie 2024 17:05 / Actualizat marti, 12 noiembrie 2024 17:07

Kosovo s-a reunit pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor, grupa C2, cu România, vineri, la București, și cu Lituania, trei zile mai târziu. Naționala pregătită de germanul Franco Foda a început o nouă acțiune, luni, la Priștina și urmează să se deplaseze în cursul zilei de joi la București.

Viitoarea adversară a „tricolorilor” debordează de optimism, proiectează duelul de pe Arena Națională sub semnul revanșei, dar se confruntă și cu mari probleme de efectiv. În tur, România s-a impus cu 3-0 la debutul celui de-al doilea mandat al lui Mircea Lucescu pe banca naționalei.

  • România - Kosovo se joacă vineri, de la ora 21:45, în penultimul meci al campaniei de Liga Națiunilor. Partida va fi în format liveTEXT pe GSP.ro și transmisă la TV de Antena 1.

Kosovo, antrenament ratat la Priștina

La prima ședință de pregătire, selecționer Foda nu s-a putut baza pe tot lotul de jucători convocat. Nu doar accidentările, ci și sosirea întârziată a fotbaliștilor a afectat programul naționalei Kosovo.

Prin urmare, doar zece fotbaliști au fost prezenți la stadionul „Fadil Vokrri” pentru efectuarea antrenamentului. Deși a fost deschis publicului, suporterii nu și-au făcut apariția în tribunele vechii arene a capitalei kosovare.

Antrenamentul naționalei Kosovo la Priștina. Foto: FFK Kosova
Antrenamentul naționalei Kosovo la Priștina. Foto: FFK Kosova
Antrenamentul naționalei Kosovo la Priștina. Foto: FFK Kosova
Antrenamentul naționalei Kosovo la Priștina. Foto: FFK Kosova
Antrenamentul naționalei Kosovo la Priștina. Foto: FFK Kosova
+4 FOTO

  • În acest moment, România este pe primul loc în grupa C2 a Ligii Națiunilor, cu 4 victorii din 4 meciuri. În ultima partidă, „tricolorii” o vor întâlni pe Cipru, tot pe Arena Națională.

  • Kosovo se află pe locul 2, cu 9 puncte acumulate. O urmează Cipru, de pe locul 3, cu 3 puncte, în timp ce Lituania este ultima în grupă, fără punct în patru meciuri.

Primul loc este încă posibil, dar pentru a realiza acest lucru trebuie să câștigăm meciul cu România. În ultimele trei meciuri am arătat un joc bun, în general sunt mulțumit, dar nu exagerat de mulțumit, pentru că a trebuit să ne îmbunătățim și să înscriem mai multe goluri. Din cauza accidentărilor trebuie să facem niște ajustări în echipă, dar mergem în România cu încredere și energie foarte pozitivă. Suntem pregătiți și vrem să câștigăm. Apoi, rămâne de văzut în ultimele meciuri cine va fi pe prima poziţie în grupă.

- Franco Foda, selecționer Kosovo

FCSB l-a avut la centru în Champions League, iar acum arbitrează meciul România - Kosovo
România
FCSB l-a avut la centru în Champions League, iar acum arbitrează meciul România - Kosovo

A cedat și Milot Rashica. 5 accidentări în total

Lotul lui Kosovo s-a făcut „franjuri” în ultimele zile din cauza accidentărilor. Ermal Krasniqi, fosta extremă de la CFR Cluj și Rapid, nu va face deplasarea la București, iar jucătorului de la Sparta Praga i s-au alăturat alți 4 accidentați: Leart Pacarada (fundaș stânga, FC Koln), Emir Sahit (extremă, Hamburg), Bersant Celina (mijlocaș ofensiv, AIK) și Milot Rashica (extremă, Beșiktaș).

În locul lor, staff-ul tehnic i-a convocat de urgență pe Zymer Bytyqi, Art Smakaj, respectiv Baton Zabergja și Leard Sadriu, ambii în premieră la prima reprezentativă.

„Întregul grup m-a primit foarte bine. Cred că avem o echipă foarte bună pentru a obține rezultate pozitive în viitor. În mod normal, știm că România a fost cel mai puternic adversar din această grupă, dar având în vedere jucătorii pe care îi avem, cred că ne putem întoarce cu un rezultat pozitiv din România”, a declarat Baton Zabergja pentru federația kosovară.

  • În urmă cu un an, România s-a impus cu 2-0, în preliminariile Euro 2024. Meciul a fost întrerupt în minutul 18 al partidei, pentru 40 de minute, după ce la una din peluze a fost afișat un banner cu mesajul „Kosovo e Serbia”, iar din tribune au fost aruncate torțe în teren.

Vor să joace ofensiv pe Arena Națională

În cadrul unei conferințe de presă, Franco Foda a pus pe seama ghinionului înfrângerea din tur, scor final 0-3, în care Dennis Man, Răzvan Marin și Denis Drăguș au fost marcatori.

Selecționerul anunță că va miza totul pe cartea atacului, chiar dacă seria de victorii a României îl pune pe gânduri.

„Desigur, România are propriile calități, dar și Kosovo are calități și le va folosi. Este important să mergem acolo cu energie pozitivă și cu multă pasiune. Totuși, ultimele trei victorii ale ei au fost importante pentru țară, pentru jucători și pentru încredere. Dar fotbalul nu trăiește în trecut, ci în prezent.

Prin urmare, următorul meci este cel mai important. Acolo trebuie să ne arătăm performanța pe teren. Putem câștiga doar dacă fiecare jucător dă 100% și își depășește limitele”, a declarat Foda.

Vom face unele schimbări în echipă deoarece avem accidentări. Dar, în general, vom fi ofensivi. Trebuie să folosim toate fazele jocului. Am avut ghinion cu România în primul meci. În momentele grele am primit un gol. În principiu, vom avea atât acasă, cât și în deplasare, un joc ofensiv. Nu este foarte important dacă vom juca cu unul, doi atacanți sau trei. Este important să fim cu toții împreună, să atacăm împreună și să ne apărăm împreună.

- Franco Foda, selecționer Kosovo

  • Danezul Morten Krogh va fi arbitrul principal al partidei România - Kosovo. Acesta va fi ajutat la cele două tușe de către Victor Skovbaek și Steffen Beck.

Lotul actualizat al lui Kosovo pentru meciul cu România

Portari: Arijanet Murić (Ipswich), Amir Saipi (FC Lugano), Visar Bekaj (Hatayspor)

Fundași: Mërgim Vojvoda (Torino), Florent Hadergjonaj (Alanyaspor), Amir Rrahmani (Napoli), Ilir Krasniqi (Kolos Kovalivka), Lumbardh Dellova (CSKA Sofia), Fidan Aliti (Alanyaspor), Donat Rrudhani (FC Luzern), Andi Hoti (Magdeburg), Leard Sadriu (NS Mura);

Mijlocași/Atacanți: Valon Berisha (LASK Linz), Elvis Rexhbecaj (Augsburg), Lindon Emerllahu (FC Ballkani), Florent Muslija (Freiburg), Muharrem Jashari (LNZ Cherkasy), Art Smakaj (NK Lokomotiva Zagreb), Baton Zabërgja (Dinamo Tirana), Edon Zhegrova (Lille), Albion Rrahmani (Sparta Praga), Fisnik Asllani (Elversberg), Vedat Muriqi (Mallorca), Zymer Bytyqi (CSKA Sofia), Baton Zabergja (FC Dinamo City);

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează