FOTBAL  »  NATIONALA  »  BELGIA - ROMÂNIA

NOTE GSP Doi „tricolori” au rămas datori după Belgia - România! Cine a fost singurul care s-a ridicat la înălțimea meciului

Belgia - România / foto: Imago Images +39   FOTO
Belgia - România / foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 23 iunie 2024 00:07 / Actualizat duminica, 23 iunie 2024 00:19

În al doilea meci de la EURO 2024, România a fost învinsă de Belgia, 0-2 ♦ „Tricolorii” nu au făcut un meci rău, dar nu s-au ridicat la nivelul adversarilor.

România spera ca în această seară să sărbătorească calificarea în optimi, dar Belgia i-a administrat un duș rece. S-a impus fără să aibă emoții, profitând de anumite lipsuri ale românilor

Notele GSP după Belgia - România

Florin Niță – 7

Nu a avut ce face la goluri. A fost cel mai bun „tricolor” de pe teren. Și-a salvat echipa în mai multe rânduri A fost singurul care s-a ridicat la nivelul adversarilor și a reușit să limiteze scorul, blocându-i de mai multe ori pe De Bruyne și Lukaku.

Andrei Rațiu – 5

A fost chinuit în mod constant de Doku, pe care l-a putut opri de prea puține ori. A avut în fața un adversar în formă, motiv pentru care s-a axat mai mult pe faza defensivă și nu a ajuns de prea multe ori în posibilitatea de a ajuta atacul. A avut ocazia să trimită spre poartă în minutul 58, dar a fost blocat în ultimul moment.

Andrei Burcă – 5

A avut câteva ezitări și nu a mai repetat evoluția singură din primul meci. A fost depășit de câteva ori de puternicul Lukaku. A salvat în minutul 82 un gol ca și făcut, blocând mingea pe care Lukaku o aștepta în fața porții.

Radu Drăgușin – 4

A avut o șansă de a marca în minutul 4, dar a fost blocat de portarul advers. A câștigat câteva din duelurile cu Lukaku și restul belgienilor, însă la golul doi al adversarilor nu l-a putut opri în duel fizic pe De Bruyne.

Nicușor Bancu – 4

A pierdut mingea la golul de 1-0 și a fost în dese rânduri nesigur când a venit vorba să se apere. Pe faza de atac nu și-a adus aportul.

Răzvan Marin – 5

A alergat mult la mijlocul terenului, însă nu a avut realizări. Nu a putut face față ritmului impus de adversari.

Marius Marin – 5

O evoluție modestă. A încercat să paseze mult, a făcut efort. Dar pe faza defensivă a fost mereu cu o viteză în minus și parcă prea firav din punct de vedere fizic pentru a-i opri pe adversari.

Nicolae Stanciu – 5

Căpitanul nu a mai repetat evoluția incredibilă din meciul cu Ucraina. Deși s-a zbătut și a mai găsit din când în când câte o pasă strălucită, nu a ieșit prea mult în evidență. Nu a avut nicio acțiune periculoasă.

Valentin Mihăilă – 5

Titularizat în locul lui Florinel Coman, nu și-a adus aportul pe faza de atac. A alergat mult, a încercat să amenințe poarta adversă, însă nu a avut succes, fiind blocat mereu de adversari.

Denis Drăguș – 5

A alergat, a încercat să dribleze și să se demarce, dar nu a avut succes. Putea egala, lipsindu-i câțiva centimetri pentru a trimite mingea în poartă.

Dennis Man – 6

În prima parte a meciului nu a ieșit în evidență, dar ulterior a fost cel mai activ om din atac. A intrat de două ori din bandă în centru și a șutat pe poartă, iar în minutul 68 a ratat cea mai mare ocazie a „tricolorilor”, când șutul său din 6 metri a fost blocat de Casteels.

Ianis Hagi - 5

A intrat în minutul 68, dar nu și-a făcut simțită prezența. A fost implicat în prea puține faze de joc și nu a avut ocazia să-și arate calitățile,

Darius Olaru - 5

A intrat în locul lui Marius Marin, în minutul 68. Dar nu a adus un plus în joc. A alergat, însă nu a putut repeta evoluțiile bune din Superligă.

Denis Alibec – a jucat prea puțin pentru a fi notat

Deian Sorescu – a jucat prea puțin pentru a fi notat

Edward Iordănescu - 5

Nu a reușit să schimbe jocul României și nu a venit cu modalitate de a desface jocul adversarilor. Pe final, nu a forțat în atac

VIDEO. Cum s-a cântat imnul României înainte de meciul cu Belgia

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
firaldo
firaldo  •  23 Iunie 2024, 12:34

Deci Ianis a fost notat la fel ca Drăguș?:)))))

fantoma_lui_BabaNovac
fantoma_lui_BabaNovac  •  23 Iunie 2024, 11:36

Bancu 4 ?! Cred c-as fi printre ultimii aparatori ai lui Nicusor Bancu dar "specialistii de la GSP" sunt varza sau au amnezie. Bancu a intervenit decisiv in prima repriza la un gol ca si facut cand Lukaku l-a daramat fizic pe Burca. Man n-a fost de 6, a fost in nota echipei, de nota 5, cand ratezi singur cu portarul nu poti fi considerat "periculos" iar celelalte 2 suturi au fost telefonate. Cum de i-ati dat nota 5 lui Olaru :)), asta nu merita nota, a atins 1 data sau de 2 ori mingea, *** In schimb cel mai slab jucator de pe teren mi s-a parut celalalt Nicusor si anume Nicusor Stanciu. A fost inexistent, multe pase gresite, multe mingi pierdute la mijlocul terenului cand pasa direct in adversar iar pe mingile deviate se creau contra-atacuri periculoase. Edi a gresit fiindca a pornit cu Mihaila titular, trebuia sa-l mentina pe Coman, fac pariu ca Bancu se simtea mult mai confortabil cu Florinel alaturi decat cu Valentin, Coman face faza defensiva mai bine.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mchirilas
mchirilas  •  23 Iunie 2024, 09:05

Cum sa-i dai nota 5 lui Hagi și Olaru si 4 unor jucători care au dus greul in tot meciul? Practic am jucat în inferioritate numerica după introducerea ăstora, la care s-a mai adăugat mai apoi și "eternul" Alibec!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează