Articol de GSP - Publicat marti, 19 martie 2013 00:00 / Actualizat luni, 18 martie 2013 19:30
Atacul României nu e dependent de Marica, Piţurcă e neînvins în deplasările "oficiale" din mandatul actual, iar "tricolorii" gestionează mai bine ca maghiarii situaţiile avantajoase.
Lipsa unui atacant de careu din lotul României n-ar trebui să fie o mare problemă: doar două din ultimele 20 de reuşite ale "tricolorilor" au venit din partea atacantului de careu, Marica, absent pentru dubla cu Ungaria şi Olanda. În rest, "naţionala" a punctat prin stoperi, Papp şi Găman, închizătorul Lazăr, mijlocaşii Torje, Maxim şi Tănase sau oamenii din spatele vîrfului, Grozav şi Stancu.
9 fotbalişti au marcat ultimele 20 de goluri are României: 8 din ei se află în lotul pentru Ungaria şi Olanda, inclusiv golgeterul acestei perioade, Torje, cu 5 reuşite
Piţi e as în deplasări, Ungaria e "pagubă" acasă
În mandatul lui Piţurcă, România a reuşit trei victorii şi o remiză în cele patru deplasări oficiale. Mai mult, a primit un singur gol: 2-0 în Estonia şi în Luxemburg, 1-0 în Turcia şi 1-1 în Albania. Ce-i drept, fără adversari de prim rang, dar e vorba oricum de puncte în calificări. Atitudinea "tricolorilor" e încurajatoare şi pentru că, în 12 din cele 13 deplasări cu Piţi pe bancă, indiferent dacă e vorba de partide oficiale sau amicale, România a reuşit să marcheze!
O singură victorie în ultimele 6 partide disputate pe teren propriu a reuşit reprezentativa maghiară, 3-1 cu Turcia în grupa pentru CM 2014. În rest, trei remize în "amicalele" cu Bulgaria, Irlanda şi Israel, şi două înfrîngeri, 1-4 cu Olanda în preliminarii şi 0-2 într-un "amical" cu Norvegia.
1,8 goluri pe meci e media "naţionalei" în afara României, cu Piţurcă pe bancă: 24 de goluri în 13 partide
90% victorie cînd deschidem scorul
Din august 2011, de la San Marino-România 0-1, "tricolorii" au cîştigat 90% din partidele în care au deschis scorul. Cu actualul selecţioner, "tricolorii" au obţinut 9 victorii din 10 şi o remiză cu Belarus, 2-2. Iar în şapte din cele nouă victorii am reuşit să rămînem fără gol primit pînă la finalul partidei!
De partea cealaltă, Egervari n-a reuşit să combine doza de curaj ofensiv necesară deschiderii de scor cu forţa fizică şi psihică necesară închiderii partidei. Din 2011 pînă azi, maghiarii au deschis scorul în doar şase partide şi au reuşit să cîştige doar trei din ele, contra Andorrei, Estoniei şi Cehiei. Celelalte trei s-au încheiat remize.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”