Articol de Dan Udrea - Publicat joi, 17 octombrie 2019 09:00
Sunt 4 argumente pentru îndepărtarea selecționerului: rezultatele slabe, lipsa de autoritate, prezența orgoliului pus deasupra interesului naționalei și comportamentul indecent și vulgar.
Suntem out din această grupă. Da, mai avem două meciuri, ştiu că dacă batem tot ne calificăm, dar noi nu mai batem pe nimeni de când a plecat Piţurcă, aşa că să admitem că aceste preliminarii sunt compromise.
Mai e o şansă, foarte probabil vom disputa play-off-ul de Liga Naţiunilor, din martie 2020, dar cu ce selecţioner trebuie să abordăm acel baraj? Contra mai are contract încă două luni, iar FRF se află în acest moment în faţa unei dileme. Să-l păstreze pe Contra, să pună alt selecţioner doar pentru play-off sau să producă o schimare încă de acum?
Cea mai bună decizie ar fi, din toate punctele de vedere, să-l demită pe selecţioner acum. Iar argumentele sunt mai solide ca niciodată.
- Sportiv, n-a realizat nimic
În 2 ani, România nu a progresat, ci a regresat. Din cauza strategiei păguboase a lui Contra la meciul din Muntenegru, din Liga Naţiunilor, naţionala a căzut din urna a 3-a în a 4-a la tragerea la sorţi pentru preliminariile CE 2020. Aşa am ajuns să fim nevoiţi să ne luptăm şi cu Norvegia, nu doar cu Suedia, pentru accesul la turneul final.
În 2 ani, Contra n-a bătut pe nimeni, PE NIMENI, care contează cu adevărat în fotbalul european. Danemarca, Serbia, Suedia, Spania, Norvegia au fost adversarele care au contat, iar palmaresul conţine un mare ZERO în dreptul succeselor României. - Nu s-a impus ca antrenor
- a schimbat sistemele de joc ca pe şosete. Meciul şi modulul tactic arată că actualul selecţioner n-are nicio direcţie coerentă, totul e un haos tactic fără precedent la un alt antrenor al "tricolorilor"
- doar la echipe mici, unde antrenorul nu are nicio autoritate, se poate întâmpla ca penalty-ul să fie executat de alt fotbalist decât cel desemnat înainte de joc. Contra avea grijă să se întoarcă cu spatele la teren când România a primit 11 metri cu Norvegia în loc să se asigure că Stanciu, alesul său, merge să bată! Dacă jucătorii nu ascultă şi nu pun în aplicare ce le zici, ce fel de antrenor te numeşti? Cumva de umplutură?! - A pus orgoliul mai presus de interesul naţionalei
S-a ambiţionat să nu-l mai convoace pe Mitriţă. A argumentat că diferenţa de fus orar faţă de SUA e cauza. Mitriţă i-a demonstrat şi cu Feroe, dar mai ales cu Norvegia, că a greşit grav când l-a lăsat pe dinafara echipei în precedentele luni.
A renunţat cu mare uşurinţă la Săpunaru, pe care l-a determinat să-şi anunţe retragerea din naţională. "Nu ştiam că trebuie să sun fiecare jucător să-i dau explicaţii fiindcă nu-l convoc", a spus Contra despre Săpunaru. Când selecţionerul ajunge să fie arogant la adresa fotbaliştilor, atunci e cam capăt de drum! - E un antiexemplu de conduită
Un selecţioner nu e doar un antrenor. Are datoria de fi un exemplu de conduită, indiferent că e pe banca naţionalei, în trafic sau în hipermarket. El e imaginea unei federaţii care l-a angajat şi care îl plăteşte cu aproape 400.000 de euro pe an.
Din păcate, Contra n-a ştiut să se comporte nici pe bancă şi nici în afara stadionului, iar prejudiciul de imagine pentru FRF e imens:
- să ajungi să-ţi înjuri propriul jucător ştiind că toate camerele TV sunt pe tine e deja un comportament de om care trebuie dat ca exemplu de anticonduită, în nici un caz al unuia care să fie model sau idol pentru fani sau jucători
- postările lui Contra de pe Instagram, pline de greşeli gramaticale, nu sunt mai puțin importante. Când postează pe reţelele de socializare, Contra nu se poate dezice de postul pe care îl ocupă, acela de selecţioner. Fiindcă atunci când îţi asumi un astfel de rol, reprezinţi automat şi imaginea acelei societăţi, în cazul de faţă FRF. O federaţie care are parteneri ce se pot simţi lezaţi că s-au asociat cu meltenismul şi lipsa de educaţie.
CLASAMENTUL ACTUALIZAT ÎN GRUPĂ
Echipă | Meciuri | Golaveraj | Puncte |
1. Spania | 8 | 19-5 | 20 |
2. Suedia | 8 | 18-9 | 15 |
3. România | 8 | 17-8 | 14 |
4. Norvegia | 8 | 13-10 | 11 |
5. Insulele Feroe | 8 | 4-23 | 3 |
6. Malta | 8 | 2-18 | 3 |
MECIURI RĂMASE DE DISPUTAT ÎN GRUPA ROMÂNIEI
15 NOIEMBRIE:
- România - Suedia
- Spania - Malta
- Norvegia - Insulele Feroe
18 NOIEMBRIE:
- Spania - România
- Suedia - Insulele Feroe
- Malta Norvegia
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”