FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Corespondență din Serbia » De ce l-a lăsat Contra pe Man la U21 și l-a preferat în locul lui pe Drăguș

Articol de GSP - Publicat duminica, 09 septembrie 2018 18:35

Înaintea meciurilor oficiale din aceste zile, Contra și Rădoi s-au pus de acord că e mai bine ca Dennis Man să meargă la U21. În același timp, l-a păstrat pe Drăguș la echipa mare, considerând că e mai util ca atacantul să fie obișnuit cu ideea de „națională” chiar în sânul primei reprezentative.

Denis Drăguș, ultimul produs de lux al Academiei lui Hagi, este fără îndoială surpriza lui Cosmin Contra pentru "dubla" cu Muntenegru și Serbia. Vârful care abia a făcut 19 ani n-a debutat nici la tineret, dar selecționerul i-a acordat încredere maximă și l-a luat pentru a-l testa în circuitul primei naționale.

Sau mai degrabă pentru a se lovi de ceea ce înseamnă ideea de echipă națională. În spatele acestei convocări stau mai multe discuții pe care Contra le-a purtat cu Mirel Rădoi, noul selecționer de la U21, care îl avea și el pe listă.

Man trimis la tineret

Inițial, pe lista lui Contra s-a aflat Dennis Man, dar după mai multe consultări cu Mirel, cei doi au convenit ca Drăguș să treacă în lotul "naționalei" mari, iar fotbalistul FCSB-ului să meargă la U21 pentru meciurile cu Portugalia și Bosnia.

Iar firul logic pe care cei doi au mers arată așa. Man oricum ar fi avut șanse mici să joace cu Muntenegru sau Serbia, în timp ce la "naționala" U21 este mult mai util, fiind unul dintre oamenii de bază ai lui Rădoi. De partea cealaltă, Drăguș n-ar fi fost prima opțiune ca să joace în atacul echipei lui Mirel, unde prioritate aveau Andrei Ivan și Adrian Petre. Așa că s-a decis ca Drăguș să meargă la prima echipă.

Și aici șansele pentru a prinde minute sunt aproape de zero. Dar selecționerul l-a vrut pentru a-l evalua mai bine, a-l obișnui cu ideea de lot național. Și pentru a-și da seama dacă pe viitor poate deveni o soluție viabilă.

Și Hagi l-a propus tot la prima echipă

Deranjat de discuțiile de la jumătatea lui august despre naturalizarea lui Harlem Gnohere, "Regele" a "tunat" într-o conferință de presă, susținând că produsul său este o variantă mult mai la îndemână pentru Contra: "Am văzut că vreţi să naturalizaţi pe cineva. Dar nu aţi vorbit nimic de Drăguş, e păcat. E şi el vârf, chiar dacă e nou. Îmi vine să râd, dar aşa e. Îl avem pe Drăguş, dă goluri, dar îl omitem cu aşa o uşurinţă".

"Piți" îi contrazice

Unul dintre contestatarii deciziei luate de Cosmin Contra este fostul selecționer, Victor Pițurcă. Acesta e de părere că s-a greșit când s-a mers pe această idee. Îl vede pe Drăguș o variantă excelentă pentru naționala U21, nu și pentru prima echipă în acest moment.

"A fost o surpriză pentru mulți convocarea lui Drăguș, dar pentru mine nu a fost, că-l știam. Nu știu dacă va intra în teren și cred că nu va fi ok pentru el dacă nu va fi folosit măcar câteva minute. După mine, la tineret ar fi fost mult mai util". 

6 goluri a marcat Drăguș la Viitorul în 11 meciuri în toate competițiile din acest sezon

27 de meciuri a adunat Drăguș la Viitorul, având 8 goluri

"Se încadrează şi pentru "naţionala" de tineret, dar este o dispută, să spun aşa, cu echipa mare. Niciodată nu s-a exclus ca Drăguş să facă parte din lotul nostru" Mirel Rădoi

"A fost o surpriză pentru mulți convocarea lui Drăguș. Nu și pentru mine, îl știam bine. Nu cred că va intra pe teren și nu cred că asta e bine pentru el. Cred că la tineret ar fi fost mult mai util" Victor Pițurcă

  • Naționala continuă aventura din Liga Națiunilor luni, la Belgrad, acolo unde va 
    avea o misiune și mai grea. Echipa lui Contra dă piept cu Serbia, echipă care a fost prezentă în vară la Mondialul din Rusia.
  • Serbia - România se joacă luni, de la 21:45. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Pro TV.
  • România U21 - Bosnia U21 se dispută marți, de la ora 19:00, la Ovidiu, în direct la Pro X și liveTEXT pe GSP.ro.

CLASAMENT GRUPA 8

1. Bosnia U21 8 6 0 2 22-5 18p
2. România U21 7 4 3 0 11-4 15
3. Portugalia U21 7 4 1 2 18-9 13
4. Țara Galilor U21 7 3 1 3 8-9 10
5. Elveția U21 8 2 1 5 7-15 7
6. Liechtenstein 7 0 0 7 2-26 0

Mai sunt de jucat: România - Bosnia, Elveția - Liechtenstein, Țara Galilor - Portugalia (11 septembrie); Liechtenstein - Portugalia (11 octombrie); România - Țara Galilor (12 octombrie); România - Liechtenstein, Portugalia - Bosnia, Țara Galilor - Elveția (16 octombrie)

Ultimele 3 jocuri din calificări sunt acasă, iar cele mai bune 4 locuri 2 merg în baraj.

Citește și: Vești proaste: an încheiat pentru Chiricheș! » Verdictul doctorilor pentru stoperul lui Napoli și stelistul Pintilii

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
loko1
loko1  •  10 Septembrie 2018, 07:17

Pentru publicitate,și creșterea prețului de vânzare.

gigi_becali_8
gigi_becali_8  •  09 Septembrie 2018, 21:29

Dragus asta a dat si el 3 goluri si e mare vedeta..... facut vedeta de Hagi cel cu gura mare si cu influenta la selectiile nationalelor....

mosvasile
mosvasile  •  09 Septembrie 2018, 20:02

Fiindca il lua doar de umplutura!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează