Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 25 noiembrie 2024, 01:21 / Actualizat luni, 25 noiembrie 2024 01:26
Invitat la podcastul GSP „2 la 1”, Daniel Pancu, 47 de ani, n-a ocolit incidentul din timpul meciului cu Elveția, 3-1, partida în urma căreia „tricolorii” s-au calificat la Euro 2025 ♦ Atunci, selecționerul României U21 a intrat pe teren și a protestat vehement în fața arbitrului, fiind eliminat ♦ „Înainte de meci am băut un energizant pentru fotbaliști. Nu mai fac niciodată greșeala asta”, dezvăluie acum Pancu.
CONTEXTUL, PE SCURT:
- În minutul 27 din partida România - Elveția 3-1, ultima a preliminariilor, Louis Munteanu a fost lovit violent, cu talpa în zona pieptului, de unul dintre stoperii adverși. Arbitrul olandez Marc Nagtegaal a scos din buzunar și cartonașul galben, iar Daniel Pancu și-a pierdut cumpătul, crezând că elvețianul nu va fi eliminat;
- Pancu a intrat pe teren și s-a repezit la arbitru, urlându-i în față că elvețianul trebuie să primească „roșu” direct. A fost calmat cu greu de elevii lui, apoi trimis în tribune;
- Comisia de Etică și Disciplină a UEFA a judecat „cazul Pancu” și a decis că se impune o suspendare minimă, pentru două meciuri, fără sancțiune financiară.
VIDEO. Daniel Pancu, despre ieșirea violentă din partida România - Elveția 3-1: „Nu am crezut că Munteanu e mort, cum am zis inițial, dar mă gândeam că e leșinat”
„Eu am făcut ceea ce am simțit atunci. Nu exagerez cu nimic. Mort nu am crezut că e Munteanu, așa cum am spus inițial, dar am crezut că e leșinat. Când am intrat pe teren, am văzut că a început să miște și am observat cartonașul galben în mâna arbitrului. Coroborat cu ce s-a întâmplat în tur, când a fost o fază scandaloasă la golul lor egalizator din minutul 88 - ofsaid de un metru și fault în aceeași fază -, ar fi fost prea mult și cred că ar fi înclinat balanța în favoarea lor.
Totuși, nimic nu scuză reacția mea și mi-am primit pedeapsa, adică etapele de suspendare”, a declarat Pancu, în podcastul GSP „2 la 1”.
„Nu am înjurat, nu am jignit pe nimeni. Ce îmi reproșez acum, văzând imaginile, e că m-am mai întors o dată după ce am luat cartonaș roșu, ca să-i mai spun arbitrului că mi l-a omorât și că e 100% cartonaș roșu. I-am transmis asta și arbitrului de rezervă, după care m-am dus în tribune”, continuă Pancu.
Daniel Pancu, în premieră la podcastul GSP „2 la 1”: „Nu mai iau niciodată energizantul ăla pentru jucători”
Pentru prima oară legat de acest incident, Pancu afirmă că înaintea meciului cu Elveția a consumat un energizant pentru fotbaliști, fapt care, susține selecționerul României U21, a contribuit la ieșirea vulcanică din timpul partidei.
„Nu mai iau niciodată energizantul ăla pentru jucători! Am pățit-o și la Rapid. La fel m-am comportat și acolo, am avut vreo 3 momente de acest gen, fără să părăsesc spațiul tehnic însă, dar eram virulent, dădeam din mâini, din picioare, pe fondul energizantelor. Voi râdeți, dar așa e.
Să vă zic ce s-a întâmplat. Înainte de meci, am chemat atacanții să le spun cum îi luăm când construiesc în 3 și când construiesc în 4. Și întârzia Louis Munteanu sau Ianis Stoica. Aveam masa cu toate energizantele lor... «Hai, mă, nu mai vine ăla...». Și tot mă uitam la energizantele alea. «Hai să iau și eu unul». Am rupt un pliculeț, nu m-am uitat ce scrie pe el și i-am dat drumul (n.r. - râde). Nu îmi mai trebuie, nu mai iau niciodată! N-a fost întâmplător, pentru că la fel am pățit-o și la Rapid”, a afirmat Pancu.
Nu sunt afectat de critici, e libertate de exprimare. N-am fost afectat cu nimic. Când sunt atacat de oameni care mă cunosc, atunci pot să spun că sufăr puțin. Dar când își dau cu părerea oameni care nu mă cunosc, n-am nicio problemă. Toți avem voie să avem opinii, să gândim, să analizăm
- Daniel Pancu, selecționer România U21
România U21, în urna a treia la tragerea la sorți pentru grupele de la Campionatul European de Tineret din 2025
- Urna 1: Spania, Anglia, Portugalia, Olanda
- Urna 2: Germania, Franța, Ucraina, Italia
- Urna 3: Danemarca, ROMÂNIA, Polonia, Cehia
- Urna 4: Georgia, Slovenia, Finlanda, Slovacia
👉 Tragerea la sorți are loc pe 3 decembrie, de la ora 20:00
👉 Campionatul European de tineret se dispută în perioada 11-28 iunie, în Slovacia
VIDEO INTEGRAL. Daniel Pancu, invitat la podcastul GSP „2 la 1”
Repere din cariera lui Daniel Pancu:
- în România a evoluat la Poli Iași, Rapid, FC Vaslui și FC Voluntari;
- în străinătate a jucat la Cesena, Beșiktaș, Bursaspor, Terek Grozny și CSKA Sofia;
- în 2003 a cucerit titlul în Turcia cu Beșiktaș;
- 230 de meciuri și 75 de goluri a adunat Pancu la Rapid doar în campionat;
- a câștigat 6 trofee cu Rapid: un titlu (1999), 3 Cupe ale României (1998, 2002 şi 2006) şi două SuperCupe (1999, 2002);
- la națională a bifat 27 de partide și 9 goluri, între 2001 și 2005.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”