FOTBAL  »  NATIONALA  »  DEZBATEREA ZILEI

VIDEO Dezbaterea zilei, 21 ianuarie » Va avea echipa națională rezultate mai bune cu Edward Iordănescu?

Edward Iordănescu
Edward Iordănescu

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 ianuarie 2022 14:15 / Actualizat vineri, 21 ianuarie 2022 14:45

Ediția de astăzi a proiectului „Dezbaterea zilei” are ca punct central probabila numire a lui Edward Iordănescu pe postul de selecționer al României. Va avea echipa națională rezultate mai bune cu Edward antrenor? 

„Suntem, sperăm noi, foarte-foarte aproape de finalul unui reality-show național, cu FRF în rol principal, căutând disperată selecționer vreme de câteva luni și lovindu-se ba de refuzuri, ba de scenarii neașteptate. Până la urmă, Edi Iordănescu va fi noul antrenor al echipei naționalei, prilej pentru noi să-l întâmpinăm, la început de mandat, nu cu pâine și sare, ci cu eterna dilemă: e în stare să scoată echipa din criză sau o va îngropa și mai tare? 

În noiembrie, când subiectul era încă proaspăt, am discutat aici, la Dezbaterea Zilei, despre variantele potrivite, apoi am continuat dezbaterea alături de public. Și sondajul de pe GSP.ro a adunat aproape 60.000 de voturi, cât o Arenă Națională plină ochi, iar la final Edi Iordănescu a ieșit pe primul loc în preferințele fanilor, depășindu-l la mustață pe Mircea Lucescu. 

Sunt curios dacă susținerea publică se va topi imediat după numirea lui Iordănescu și i se vor descoperi acum mai multe minusuri decât atunci când era un simplu pretendent. Dar haideți să trecem la Dezbaterea efectivă: va avea naționala rezultate bune cu Edward Iordănescu pe bancă? Sau vom continua să ne scufundăm? 

Nu avem un glob de cristal, nu putem prezice viitorul, dar ne putem argumenta optimismul sau, după caz, pesimismul. Să începem, deci, cu argumentele”, a spus Cătălin Țepelin, redactor-șef al Gazetei Sporturilor și moderator al dezbaterii. 

VIDEO Dezbaterea zilei, 21 ianuarie » Va avea echipa națională rezultate mai bune cu Edward Iordănescu?

În studioul GSP.ro, alături de Cătălin Țepelin, au participat la „Dezbaterea Zilei” jurnaliștii Dan Udrea și Remus Răureanu, sprijiniți cu argumente de Valeriu Iftime, finanțator la FC Botoșani, respectiv de fostul internațional Florin Răducioiu. 

Dan Udrea: „Edi Iordănescu e lipsit de experiență la nivel înalt”

  • „Sunt mai degrabă pesimist, eu am spus mereu că la echipa națională trebuie antrenori experimentați, de anvergură, care să fi trecut prin multe situații în carieră. Nu e vina lui Edi Iordănescu că a început meseria de antrenor cu adevărat acum 7 ani și că e lipsit de experiență la nivel înalt. Că a câștigat un titlu, a avut rezultate bune la echipele la care a fost, nu cred că e suficient.
  • Să ne uităm pe cine a dorit Federația înainte de Edi Iordănescu. Poate el fi pus în aceeași categorie cu Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Boloni? Dacă ei nu au acceptat, asta nu-l validează pe Edi Iordănescu drept cea mai bună variantă.
  • FRF putea spune așa: «ne-au refuzat Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Boloni, acum mergem să căutăm un antrenor străin de anvergura lor». Așa mi s-ar fi părut logic, dar ei au mers la Edi Iordănescu, care nu are, cel puțin pe hârtie, capacitatea pe care o au ceilalți.
  • Aici am două exemple: Hagi a spus recent că în momentul în care s-a apucat de antrenorat și era la început, știa infinit mai puține lucruri - deși fusese un jucător grandios - decât știe acum. Sau Olăroiu, un caz mai bun, pentru că nu a fost un jucător precum Hagi, Mutu. A spus că în primii ani de carieră nu știa absolut nimic față de ce știe acum!
  • Este Edi Iordănescu un produs creat de influența tatălui său în zona politică? Aici sunt lucruri care trebuie nuanțate. Cei care susțin că Iordănescu e un antrenor bun, spun că peste tot unde a fost a făcut treabă bună. Da, dar atunci când ești susținut, beneficiezi în momentele importante de un sprijin pe care altcineva nu îl are.
  • Am două exemple din arbitraj, de copii ai unor arbitri: Augustus Constantin și Marius Avram. Dacă nu ar fi fost copii de foști arbitri cu funcție importantă în CCA, nu ar fi avut niciodată ce să caute în arbitraj. Susținut mereu, Augustus Constantin dribla anumite teste, le dădea separat, și a ajuns să capete experiență, iar acum am rămas cu imaginea că a fost arbitru bun. Așa și cu Edi Iordănescu.
  • Cred că va avea o mare problemă privind presiunea sub care va lucra. Va fi chiar mai mare decât la FCSB, infinit mai mare decât la CFR Cluj. Acum 2-3 ani, Porumboiu mi-a spus o chestiune cu care atunci nu am fost de acord, anume că Edi Iordănescu este atât de fragil încât cedează la prima greutate pe care o întâlnește la un club. La Astra a cedat imediat, la CFR Cluj oamenii de acolo încă nu știu de ce a plecat. La FCSB a avut acea ciocnire cu patronul, dar alt antrenor cred că ar fi rezistat și ar fi luptat. Exemplul e Gâlcă, a rămas și s-a luptat cu Gigi! Bine, nu toți oamenii sunt construiți la fel.
  • La națională, primele lui meciuri vor fi amicale, care la echipele de club sunt irelevante. Să presupunem că România pierde, arată rău în aceste amicale. Presa, opinia publică, judecă altfel amicalele naționalei, și te toacă. Așa s-a întâmplat cu toți.
  • Am văzut în ultimele zile o chestiune răspândită în spațiul public, care deformează istoria. Anume că Edi Iordănescu preia echipa exact cum a preluat-o tatăl său, la 43 de ani. Păi, Anghel Iordănescu fusese un fotbalist imens, în calitate de „secund” a câștigat Cupa Campionilor, iar ca „principal” a câștigat Supercupa Europei și a jucat semifinală și finală de Cupa Campionilor. Sunt acum generații tinere care dacă văd că Edi preia naționala la fel ca Puiu, la 43 de ani, atunci cred că e același lucru! Nu e”.

Echipa națională trebuie condusă de oameni care au făcut mult fotbal, care au experiență adevărată. Dacă FRF nu semnează cu Boloni, este cel mai mare eșec al fotbalului nostru. Nu negociezi cu Boloni la fel cum o faci cu Edi Iordănescu. 

Boloni, dacă vine, schimbă mult! El creează un reper moral important, fotbalul românesc se însănătoșește din oameni care au făcut ceva, care au ceva de spus. Dacă nu semnează Boloni, pentru mine fotbalul românesc este terminat!

- Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani 

Remus Răureanu: „Edi nu acceptă să fie călcat în picioare și nu face compromisuri. Nu e de criticat pentru asta!”

  • „Eu consider că Edi e o alegere foarte bună a Federației, este un antrenor care mixează experiența și motivația. E foarte important. Ce-i poate oferi motivație unui selecționer? Banii mulți sau ambiția de a obține rezultate importante, de a trece la un nivel mai bun.
  • Boloni de ce ar mai fi fost motivat? Bani mulți nu ar fi câștigat. Îi compar pentru că au fost cumva în competiție. Edi are ambiția de a demonstra că e un antrenor bun, iar pentru el și salariul de la FRF e unul important. Nu a câștigat milioane de euro în carieră, astfel încât un venit de 25.000 euro lunar să nu conteze. La Boloni ar fi fost oarecum mărunțiș.
  • Apropo de bârfa că Edi e sprijinit politic, împins de familie și de pile... mi se pare că e o meserie în care nu poți să păcălești. Dacă tu câștigi la loto sau găsești o comoară și cumperi CFR Cluj, iar din prietenie mă pui pe mine antrenor, ne vom face de râs amândoi, pentru că eu nu sunt antrenor. Mi se pare că e o meserie în care te compromiți ușor dacă nu te pricepi. Să presupunem că tatăl său l-a impus la toate cluburile la care a fost. Oricum, Edi a obținut rezultate! Nu putea Iordănescu să-i sune și pe arbitri, și pe adversari, să le ceară să se dea la o parte împotriva copilului său.
  • Am vorbit cu Edi despre relația cu tatăl său, îmi spunea că nu vorbește cu el pentru că iubește echipa națională și nu e obiectiv. „Îmi spune ori de câte ori discutăm: «du-te, nu se poate să refuzi, du-te indiferent de condiții». Atunci prefer să judec eu, să discut cu oameni neimplicați emoțional, care să-mi dea sfaturi corecte”. 
  • Așadar, e puțin probabil să ajungă să se sfătuiască cu tatăl. Nu e în temă, deci ce sfat să-ți dea? La modul general, ar putea să-l îndrume, dar nu să-i ofere sfaturi tactice, pentru motivarea jucătorilor... un om din afară nu poate intra în amănunt.
  • Nu e foarte corectă concluzia că Edi renunță prea ușor. A renunțat la FCSB când a simțit că nu-și putea face meseria, a renunțat la CFR Cluj într-un moment în care Varga l-a jignit. I-a spus: «N-ar trebui să mai iei primă pentru titlu, atunci când te-am demis prima dată mi-ai luat 300.000 euro». Nu e un tip care să țină la tăvăleală așa cum sunt majoritatea din fotbal, dar nu cred că e de criticat pentru asta. Dacă e sensibil, nu acceptă să fie călcat în picioare și nu face compromisuri, nu e de criticat. Oricum, rezultatele sunt importante. Nu contează vârsta antrenorului, anii de meserie, dacă jucătorii îl iubesc sau urăsc. Uite, Dan Petrescu nu e deloc iubit, jucătorii mai degrabă îl urăsc. Dar din moment ce au văzut că pot câștiga cu el la conducere, îl urmează pe tot. Au interesul de a obține alături de el rezultate, bani, glorie, acestea contează în sportul profesionist”.

Eu sunt convins că au făcut cea mai bună alegere. S-au orientat către un antrenor tânăr, cu foarte bună experiență a campionatului românesc, care știe foarte bine jucătorii. Echipa națională nu e foarte competitivă, dar va încerca să o califice. Nu știu cum o va face, dar îi urez mult succes, va fi o misiune foarte complicată. 

Vreau să califice echipa României printr-un joc realist, nu cum au făcut alți antrenori, care au promis joc spectaculos, fotbal-șampanie.

- Florin Răducioiu 

Concluziile lui Cătălin Țepelin: „Cred în antrenorul Edi Iordănescu, deși îi mai trebuie un pic de noroc și mai multă rezistență la stres”

  • „Sunt alături de tabăra optimiștilor, și nu doar ca să am o motivație suplimentară să țin cu echipa națională, ci pentru că efectiv cred în antrenorul Edi Iordănescu.
  • S-a mai băgat în situații încurcate și, până la urmă, le-a descurcat - a preluat pe CFR când era pe tobogan și a făcut-o campioană, a venit la FCSB când nimeni nu și-ar fi băgat pielea la saramură și a pus echipa pe un drum corect. A dat, deci, semne că nu e doar curajos, ci și priceput în situații de avarie.
  • Așadar, îmi păstrez opinia de la o dezbatere precedentă, când spuneam că Iordănescu ar putea fi selecționerul care să continue unele dintre lucrurile bune făcute de Rădoi și, în același timp, cel care să tempereze anumite excese, pentru că Iordănescu e cunoscut ca fiind un antrenor calculat, prudent. Sperăm să nu fie și fricos.
  • Îi mai trebuie un pic de noroc și ceva mai multă rezistență la stres, pentru că până acum a cedat mai repede, iar presiunea de la națională va fi infinit mai mare decât cea de la CFR, spre exemplu”.

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: argumente, dialog, respect pentru opinia celuilalt. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (10)
rilu
rilu  •  24 Ianuarie 2022, 01:52

De ce nu l-au chemat pe Adrian Ursea selectioner? era liber. A lucrat multi ani la mai multe academii unde a crescut tineri jucatori cunoscuti

974595099240315
Vasile Lascar  •  23 Ianuarie 2022, 12:02

Imi pare rau ca nu avem un antrenor care a jucat fotbal de performanta precum BRILIANTUL...Nu cred ca va avea rezultatele asteptate...se va enerva si va pleca...! As vrea sa nu am dreptate...!

knxdan
knxdan  •  22 Ianuarie 2022, 11:44

dupa parerea mea, cel mai bun in momentul de fata ar fi Mutu. Cu un staff urias in spate ar putea sa reuseasca locul intai in grupa de NL. El deja creioneaza meciul cu Muntenegru. Sper ca sefii din FRF sa faca o alegere inteleapta.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează