Articol de GSP - Publicat joi, 07 octombrie 2021 14:59 / Actualizat joi, 07 octombrie 2021 15:59
Ediția de azi a „Dezbaterii zilei” are ca subiect naționala României, aflată în fața unor partide vitale în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
Selecționerul Mirel Rădoi trebuie să decidă cum va aborda cele două partide: va menaja titulari cu Germania și îi va folosi cu Armenia sau va juca ambele meciuri cu cel mai bun „11”?
VIDEO Dezbaterea zilei, 7 octombrie » Ar trebui să sacrificăm meciul cu Germania?
„Prim-planul acestor zile aparține naționalei și așteptăm cu sufletul la gură meciurile cu Germania și Armenia ca să știm dacă ne adâncim într-o criză fără sfârșit sau dacă ne vindecăm, fie și parțial, printr-o calificare la baraj.
O victorie pe Ghencea, împotriva armenilor, este absolut vitală pentru baraj, dar înaintea acelui meci mergem la Hamburg, unde punct sau puncte din partida cu nemții ar fi nu doar un bonus, ci chiar o adevărată minune.
Și de aici încep calculele și dezbaterile: cum ne împărțim între aceste două jocuri? Mergem la Hamburg doar cu gândul să luăm cât mai puține, să nu fim călcați în picioare? Ori tragem cu dinții de un punct, cu riscul de a aborda apoi epuizați derby-ul cu armenii?
Deci întrebarea de azi este: ar trebui să sacrificăm meciul cu Germania și să ne concentrăm 100% pe cel cu Armenia?”, a deschis dezbaterea Cătălin Țepelin, redactorul șef al Gazetei Sporturilor.
În studioul Gazetei, alături de Cătălin Țepelin, au participat la Dezbaterea Zilei jurnaliștii Dan Udrea și Remus Răureanu, sprijiniți cu argumente de jurnalistul Silviu Tudor Samuilă și Dorinel Munteanu, fostul mare internațional.
Remus Răureanu: „Rădoi ar trebui să păstreze artileria grea pentru meciul cu Armenia”
- „De-a lungul timpului selecționeri, antrenori de cluburi și jucători au spus că românii nu pot să joace la fel de bine din trei în trei zile. Nu văd de ce acum ar fi altfel.”
- „Ar fi bine ca Rădoi să stabilească cea mai bună echipă și s-o păstreze pentru al doilea joc. E mai important să câștigăm acel meci.”
- „Putem prinde barajul și dacă pierdem cu Germania. Nu ar fi rușinos să pierdem cu 3-0 sau 4-0, nu ne-am face de râs. Putem lua 4-0 și dacă folosim cea mai bună echipă. Mai bine ne-am păstra forțele pentru Armenia, am câștiga acel joc și apoi am putea face calcule despre baraj.”
- „Nu mai sunt vremurile în care erau diferențe mari între titulari și rezerve. Acum, între Stanciu și Maxim nu e diferență mare. Rădoi ar trebui să zică «Am încredere mai mare în Stanciu, așa că joacă Maxim cu Germania».”
- „Nu ar avea rost ca Rădoi să se simtă vinovată dacă folosește a doua echipă și pierde la scor”
- „Sigur, nu poți spune în vestiar «Relaxați-vă că vom pierde sigur, gândiți-vă doar la meciul cu Armenia». Dar Mirel e obligat să își facă niște calcule”
- „În Germania, efortul va fi uriaș. România va trebui să alerge după minge, va fi sleită de puteri. E un efort prea mare ca să ne putem imagina că vor fi la capacitate maximă în trei zile în care vor călători cu avionul. Poate vor fi unii în depresie”
- „Trebuie să ne dozăm energia și să profităm. Nu e diferență mare între noi și Armenia și ar fi un avantaj dacă ne dozăm energia. Cred că Rădoi ar trebui să păstreze artileria grea pentru meciul cu Armenia”
Nu se pune problema să folosim echipa bună sau echipa proastă, pentru că nu avem echipa bună și echipa proastă. Avem 2-3-4 jucători care sunt de neînlocuit, iar restul sunt de valori aproximativ egale. Nu cred că se pune problema sacrificării unui meci. Rădoi și-a construit tactica pe o formulă mai defensivă cu Germania și una ceva mai ofensivă cu Armenia
– Silviu Tudor Samuilă, jurnalist
Dan Udrea: „La egalitate de puncte, departajarea se face la golaveraj. Nu ne permitem să fim turiști în Germania!”
- „Spunea Remus că nu putem juca bine din trei în trei zile. Dacă admitem asta, înseamnă că sigur nu vom fi la Mondial. Pentru că semifinala și finala barajului se joacă o dată la trei zile. Deci ăsta e un test pentru România”
- „Meciul cu Germania e important chiar dacă plecăm de la premisa că sigur pierdem. Dar contează cu cât îl pierdem! În această campanie, diferența între două echipe cu același număr de puncte o face golaverajul. În momentul de față, stăm bine. Dar e o problemă dacă pierdem cu 6-0 în Germania!”
- „Apoi, dacă pierdem la o diferență mare, nu vreau să-mi imaginez cum va fi atmosfera din jurul echipei naționale. O astfel de atmosferă nu cred că va ajuta la pregătirea meciului cu Armenia”
- „În plus, cum s-ar simți niște jucători pe care Rădoi i-ar da la o parte din acest meci cu Germania, deși ei speră că partida asta e un fel de vitrină pentru ei? Un Mihăilă, un Ianis Hagi poate vor trage tare să impresioneze într-un meci de top. Și tu îi lași pe bancă?”
- „Armenia merge într-o deplasare în Islanda, în care calculează punctele. Noi nu calculăm punctele cu Germania. Armenia nu-și permite să menajeze pe nimeni. Deci nu putem spune că vom întâlni o echipă odihnită. Și mai e vorba și de o deplasare lungă, până la Reykjavik”
- „Sunt jucători care au dovedit că pot juca din trei în trei zile: Stanciu, Răzvan Marin. Să jucăm cu rezervele cu Germania și ne pregătim pentru Armenia mi se pare riscant”
- „Rădoi e tânăr și vrea să demonstreze ceva în meciurile cu adversari puternici. Are curaj și cred că va aborda meciul de la Hamburg cu ambiția de a scoate ceva”
Meciul cu Germania nu poate fi decât unul foarte dificil. Pentru noi, orice rezultat pozitiv ar fi o minune. Cred că trebuie să abordăm jocul cu 80% din formația care va aborda partida cu Armenia. Cred că se creează relații de joc și prinzi încredere dacă faci un rezultat bun cu Germania
- Dorinel Munteanu, fost internațional
Concluziile lui Cătălin Țepelin: „Rădoi să adapteze tactica și formula de joc. Super defensiv cu Germania, mai ofensiv cu Armenia”
- „Numai selecționer să nu fii, ar zice unii. Pe de altă parte, dacă vrei un post cu asemenea potențial și vizibilitate, îl iei la pachet cu riscul nopților nedormite și cu presiunea deciziilor.”
- „Eu merg pe ideea că ambele meciuri trebuie abordate cu ambiție și cu obiective înalte, dar e obligatoriu ca Rădoi să adapteze tactica și formula de joc.”
- „Adică o așezare mult mai prudentă la Hamburg, eventual cu 3 stoperi, 2 închizători și vârfuri mai mobile pentru contraatacuri - Mitriță, Mihăilă, Ivan. În timp ce pentru confruntarea cu Armenia ar trebui mers pe o gândire mai directă, jucători mai tehnici sau combinativi în atac - Keșeru, Maxim, Moruțan.”
- „Însă dacă Rădoi va fi la fel de inflexibil și de încăpățânat în a ne arăta că a găsit el o rețetă unică, de a nu se adapta la adversar, la context sau la nevoi, s-ar putea să ieșim șifonați nu doar din meciul cu Germania, ci din ambele, inclusiv din cel cu adevărat important, cu Armenia.”
Ar trebui să sacrificăm meciul cu Germania și să ne concentrăm 100% pe cel cu Armenia?
Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: „argumente” / „dialog” / „respect pentru opinia celuilalt”. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!
Citește și:
EXCLUSIV Victor Pițurcă pune presiune pe Rădoi: „Nu sunt de acord! Eu așa aș juca în Germania”