Articol de GSP - Publicat luni, 16 august 2021 11:36 / Actualizat luni, 16 august 2021 12:27
Yalcin Cadîr, cel care a fost bucătarul echipei naționale de fotbal a României timp de 20 de ani, a încetat din viață la vârsta de 53 de ani.
De oricine turc, Yalcin Cadîr a fost bucătarul primei reprezentative până în 2016, când a fost înlocuit cu Chef Cezar Munteanu.
„Federația Română de Fotbal, întreg staff-ul și jucătorii echipei naționale de fotbal a României regretă dispariția, la vârsta de 53 ani, a lui Yalcin Cadîr.
Timp de mai bine de două decenii acesta a fost bucătarul echipei naționale de fotbal, iar de la inaugurarea Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia a fost bucătar-șef la restaurantul din incinta bazei de pregătire. Condoleanțe familiei și celor dragi!”, se arată în comunicatul emis în această dimineață de FRF.
Anghel Iordănescu l-a umilit
Yalcin Cadâr a trăit un moment umilitor în timpului ultimului mandat al lui Anghel Iordănescu.
Înaintea plecării într-un cantonament din Italia, pe lista inițială se afla și bucătarul naționalei, Yalcin Cadîr, care n-a mai făcut însă deplasarea în Peninsulă.
Povestea la acel moment un insider de la lot: „Yalcin al meu era cu bagajele făcute, pregătit pentru deplasare și s-a blocat când a auzit că nu mai e nevoie să meragă. I s-a explicat atât: «Iordănescu a spus că n-are nevoie de tine»”. Practic, tot meniul respectiv din Italia a fost pe mâna personalului de la hotelul din St. Vincent, monitorizat de doctorul Laurențiu Oproiu.
Dumnezeu să-l odhnească în pace!
VIDEO Mirel Rădoi, despre tragedia suferită în familie: „Nu știa nimeni ca voiam să renunț”
Citește și alte știri de actualitate:
Legendarul Gerd Muller a murit, la 75 de ani! Pierdere uriașă pentru lumea fotbalului
Șef nou la departamentul sport de la TVR: „Îmi propun să readuc strălucirea pe care postul o merită”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro