FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Edi Iordănescu a apărut în fața jurnaliștilor și a avut o rugăminte: „Să nu îi numim așa pe băieți!”

Edi Iordănescu/ foto Imago Images +37   FOTO
Edi Iordănescu/ foto Imago Images

Articol de - Publicat luni, 17 iunie 2024 18:19 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 19:43

Edi Iordănescu, selecționerul României, a comentat victoria fabuloasă cu Ucraina, scor 3-0, de la EURO 2024.

Iordănescu a ținut să-și felicite toți jucătorii pentru cum au evoluat, inclusiv pe cei care au intrat de pe bancă, și a afirmat că „starul nostru este grupul”. Apoi, el a venit și cu o denumire pentru echipa sa: „generația de suflet”.

România - Ucraina / foto: Guliver/Getty Image
+32 FOTO

Edi Iordănescu, după România - Ucraina: „Asta e generația de suflet”

„Am o rugăminte pentru voi, nu numiți această națională în niciun fel! Nu Generația de Aur, nu altfel. Asta e o generație de suflet pentru mine. Sunt sigur că mulți au mai pus suflet în trecut pentru România, dar nu ca această generație.

Trebuie să fie generația de suflet din istoria naționalei. A fost victoria generației de suflet!”, a declarat Edi Iordănescu, în conferința de presă.

Edi Iordănescu: „Starul nostru este grupul”

„Avem timp să ne și bucurăm, e o victorie istorică pe pământ românesc. Le mulțumesc! Nu știu dacă aș putea mulțumi cumva publicului, a fost călduros, activ. Le mulțumesc tuturor! Dar hai să felicităm băieții! S-au depășit pe ei.

Îl felicit pe Stanciu pentru că a fost omul meciului, sper să mă mai înțeleg cu el de acum încolo și să mă mai salute! Starul nostru este grupul, le mulțumesc celor care au intrat și au dat totul!

Să ne bucurăm azi, va urma și o analiză, poate au fost și lucruri nu foarte bune. Dar azi să ne bucurăm, sunt lucruri firești. Trebuie să continuăm drumul nostru”, a declarat Edi Iordănescu, la PRO TV.

Întrebat de alegerea lui Niță în poartă, Edi a declarat: „Avem 3 portari cu care îmi place să lucrez. Sunt secrete față de adversari, vrem să ținem jucătorii capacitați, de asta îmi e greu să vă spun lucruri legate de tactică”.

Iordănescu s-a referit la faptul că nu a vrut să răspundă la conferința premergătoare meciului cine va fi portarul cu Ucraina. Selecționerul l-a ales pe Florin Niță, care a jucat fără greșeală.

Când sunt programate următoarele meciuri ale României la Euro 2024:

  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt).

Ambele partide vor fi liveTEXT pe GSP.ro și televizate pe Pro TV.

VIDEO. Cum s-au bucurat jucătorii naționalei României după 3-0 cu Ucraina

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează