FOTBAL  »  NATIONALA  »  CONFLICT

Fiica lui Ilie Balaci, atac frontal la FRF: "Încetați cu mizeriile! Numele Balaci mă face să lupt pentru dreptate" » Fiul acesteia ar fi fost nedreptățit și înlocuit cu un jucător de la FCSB

Lorena Balaci // FOTO: Libertatea
Lorena Balaci // FOTO: Libertatea

Articol de GSP - Publicat sambata, 22 septembrie 2018 19:38

Lorena Balaci, fiica marelui Ilie Balaci, a relatat pe contul ei de facebook un eveniment îngrijorător petrecut la o selecție a naționalei U15. Conform acesteia, fiul său ar fi fost nedreptățit și înlocuit cu un jucător de la FCSB.

Aceasta a lansat o scrisoare deschisă prin care cere explicații oficialilor FRF:

"Mândria pe care am avut-o când mi-au convocat copilul la lotul național Under 15 mi-a fost umbrită astăzi, când mi-am dat seama că în România zilelor noastre orice este posibil.

Au fost convocați 44 de copii din toată țara, care au fost împărțiți în 4 echipe de câte 11, având câte un antrenor coordonator, plus principalul tehnician coordonator. Ieri s-au jucat 2 meciuri, urmând ca astăzi câștigătoarele să joace între ele, iar pierzătoarele de asemenea. Copilul meu a jucat într-o echipă care ieri a câștigat, urmând ca azi să joace împotriva celeilalte echipe câstigătoare.

Ședinta tehnică de dimineață nu anunța ce avea să urmeze. Din cauză că s-au accidentat doi atacanți pe ultima sută de metri, s-a stabilit ca Ati (n.r - fiul Lorenei Balaci) să joace o repriză și la una din echipele pierzătoare de ieri, iar la pauză urma să se schimbe și să joace la echipa lui de ieri. Așa s-a și întâmplat. Iese copilul la pauză, se schimbă în echipamentul galben cu care urma să joace în al doilea meci, când un antrenor vine și îi spune să se îmbrace la loc în celălalt echipament, că va juca tot meciul.

Și aici începe toată mizeria. În locul lui Ati, în echipa în care trebuia să joace el inițial, vine să joace un copil care nu a fost convocat în lotul de 44, un copil care toată săptămâna nu s-a antrenat la Buftea, un copil care nu a fost la selecțiile precedente la Tărlungeni, un copil chemat din parc sau din pat sau poate de la play station, doar pentru că el e legitimat la FCSB.

Eu m-am dus la Buftea la 11.30 să-mi văd copilul jucând în meciul în care trebuia sa joace și îmi găsesc băiatul plângând, spunându-mi că în locul lui joacă altcineva. Cum să îi explic eu unui copil de 14 ani toată situația?

Pentru toate lacrimile copilului meu voi cere explicații în ordine ierarhică domnilor Geolgău, Stoichiță si Burleanu! Încetați o dată cu mizeriile la FRF! Vă burdușiți buzunarele și portofelele pe lacrimile copiilor! Numele de Balaci pe care îl port mă face să lupt pentru dreptate", a fost postarea prin care Lorena Balaci cere explicații oficialilor FRF.


Lorena Balaci, alături de fiul său Atanas

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (15)
para.para
para.para  •  23 Septembrie 2018, 13:59

Daca la FRF nu era coruptie, azi fcsb era istorie.

ion.ionescu
ion.ionescu  •  23 Septembrie 2018, 06:50

Dacă ceea ce a povestit Lorena este real INTEGRAL şi nu doar o intrerpretare subiectivă, doar aceste fapte trebuie judecate. Faptul că ea este fiica lui Ilie Balaci şi fosta soţie a lui Trică nu are nici o relevanţă. Pentru nou-născuţi şi rău-voitori : Eugen Trică a fost un jucător foarte bun, decisiv, printre altele, în victoria CFR la Roma (2-1)...

xxrapi
xxrapi  •  22 Septembrie 2018, 23:35

Poate ca si Ati a avut vreun avantaj legat bunic sau tata. Nu stim si chiar nu intereseaza asta acum.Ce este important ar fi sa ne spuna cei care au scris mai devreme ce ar zice daca li s-ar intampla asa ceva copilului lor?Si cine a avut proasta inspiratie ,din staful de la Buftea, sa faca asa ceva? Si daca este gasit,cum va raspunde? Sincer,NU va fi gasit niciodata...Li se va spune ca afost o greseala regretabila,etc.,etc...Am scris asta pentru ca sunt multi care au trait asemenea scene de viata. Asta e societatea in care traim.Reflectati.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează