FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

VIDEO Interviu spectaculos cu Mihai Stoichiță: „Ce vrem, să ne distrugem propriii copii?!” + moment delicat cu selecționerul: „L-am văzut deprimat pe Rădoi. I-am spus «Băi, Mirele...»”

Stoichiță susține că are cu Mutu o relație cordială, în ciuda episodului în care l-a înjurat pe selecționerul de la U21
Stoichiță susține că are cu Mutu o relație cordială, în ciuda episodului în care l-a înjurat pe selecționerul de la U21

Articol de - Publicat marti, 03 noiembrie 2020 09:40 / Actualizat marti, 03 noiembrie 2020 12:16

Mihai Stoichiță, directorul tehnic FRF, apasă pe discursul de susținere totală a selecționerului Mirel Rădoi din partea federației, dar evită să se pronunțe ferm pe viitorul lui Rădoi după meciurile din noiembrie: „Vom face împreună o analiză”.

  • Mihai Stoichiță a acordat un amplu interviu Gazetei Sporturilor, care poate fi citit și în ediția de azi a ziarului nostru; 
  • De asemenea, ediția digitală GSP poate fi răsfoită AICI
  • În continuare, dialogul integral pe care Gazeta l-a avut cu oficialul FRF.

- Domnule Stoichiță, ies greu din minte cele trei înfrângeri consecutive ale naționalei din octombrie. Discutăm despre o criză profundă la nivel de reprezentativă? 
- L-aș numi moment delicat, nu criză! Din păcate, în ultimii ani am mai trecut prin astfel de situații, dar o privire obiectivă ne face să vedem că e o perioadă de redefinire a tuturor loturilor naționale. Mă refer la viziunea de dezvoltare a fotbalului românesc bazată pe strategia tehnică în zona juniorilor și a tineretului. Contextul e sensibil fiindcă, în afara lui Stanciu, nu prea avem jucători între 25 și 30 de ani, adică intervalul optim pentru performanță. 

- Dar ne-am pus atâtea speranțe în grupul de la U21, nu? 
- Să fim realiști! Sunt jucători tineri, încă nematurizați. Sigur, e o generație reușită, dar eu am spus de la bun început că soluția potrivită e o simbioză între cei din noul val și cei cu experiență, deși apăruseră multe voci care cereau ca întreg grupul de la U21 să fie promovat la prima reprezentativă. Iar Mirel a fost urcat de la tineret tocmai în ideea de a asigura un viitor mai bun, plecând de la performanța reușită cu echipa U21.

„Prezentul pare o improvizație, e nevoie de răbdare"

- Apropo de acest subiect, Lupescu remarca faptul că în Islanda, unde România a disputat cel mai important meci al anului, nu s-a regăsit printre titulari niciun jucător eligibil U21 și de aici întrebarea care mai e rostul tuturor acestor discursuri legate de tineri? 
- E o remarcă legată de dezamăgirea pierderii alegerilor. Nu vreau să intru în polemici cu Generația de Aur, o respect, dar îl contrazic pe Ionuț și-i urez să crească tehnic fotbalul din Arabia Saudită. Succes! Nu e nicio supărare că a făcut această observație, însă în șase ani, de când lucrează administrația Burleanu, nu se poate construi un fotbalist. Eventual poți îmbunătăți condițiile. Sigur, nu sunt adeptul politicii de a spune „Stai să vezi ce națională o să avem peste 20 de ani". Trebuie să ne asigurăm și prezentul, care pare uneori mai mult improvizație. Dar e nevoie de răbdare. 

- E vorba aici de o inconsecvență și de lipsa unor rezultate concrete în momentele-cheie. Adică teorie multă, practică șubredă. Presupun că la asta bătea Lupescu! 
- Nu e nicio inconsecvență a selecționerului, ci de alegeri făcute în diferite etape ale campaniei. La meciurile din octombrie au fost în lot destui jucători care s-au remarcat la U21. Au și evoluat apoi cu Norvegia, cu Austria. Principalul argument în Islanda a fost omogenitatea. Nu degeaba au apărut în apărare trei jucători de la CFR Cluj. Miza s-a pus pe maturitate într-o partidă decisivă. A risca folosind fotbaliști foarte tineri într-un asemenea moment, când puteau claca sub presiunea mizei, însemna expunerea unui grup la distrugere. Asta vrem? Să ne distrugem propriii copii, pe care Hagi și alte cluburi i-au crescut cu greu?!

VIDEO Mihai Stoichiță: „A da cu pietre în selecționer ar fi o mare greșeală"

- Nu vă supărați, dar calificările trec pe lângă noi ca trenul prin haltă, credeți că suporterii mai pot accepta aceste „improvizații ale prezentului", cum le-ați numit dumneavoastră? 
- În primul rând, îmi doresc enorm ca suporterii să se întoarcă în tribune. Apoi, dacă ne luăm după rezultatele naționalei mari în timpul administrației Burleanu, avem calificarea la Euro 2016... 

- ...cu Pițurcă antrenor la început, preluat din timpul lui Mircea Sandu și plecat după ce a asigurat grosul punctelor, decisive pentru a merge la turneul final! 
- Pe Pițurcă nu l-a dat nimeni afară! El a vrut să plece! Dar revin la răspunsul anterior. La Euro 2016 am mers într-un moment în care Steaua dădea vreo opt titulari la națională, era campioană, o eliminase pe Ajax și ajungea prin primăvara europeană. Câți titulari de la campioană mai sunt acum? Și v-am dat deja un răspuns legat de momentele diferite de la națională! Pentru mine, primul răspuns pentru actuala strategie a FRF va veni în vara viitoare, cu generația 2002, crescută în spiritul actualei strategii tehnice federale. E generația cu Radu Drăgușin titular la 18 ani în reprezentativa U21 și cu Louis Munteanu component al aceluiași lot superior ca vârstă. De mult n-am mai avut o asemenea situație, care să asigure o continuitate la nivel juvenil și să ne ofere posibilitatea să nu mai așteptăm apoi câte 20 de ani o calificare la un turneu final de seniori. 

- Ca să fim foarte direcți: Rădoi rămâne la națională, indiferent de rezultatele jocurilor din noiembrie
- La fel de direct, să încheiem cu orice interpretări: lui Mirel îi e asigurat un moment de echilibru din partea FRF, nici nu se pune problema demiterii! E încurajat să-și ducă munca la capăt. Știu că există interese pentru instalarea altui selecționer, dar menirea noastră, a conducerii FRF, e să gestionăm corect și momentele nefericite, nu doar pe cele bune. De exemplu, nimeni din federație n-a ieșit cu pieptul înainte după succesul din Austria. Tratăm la fel de echilibrat eșecurile din octombrie în sensul în care nu se aventurează nimeni în luarea unor decizii în clipe emoționale, așa cum anumite persoane lansează atacuri la adresa lui Rădoi. A da acum cu pietre în selecționer ar fi o mare greșeală din partea FRF.

„Eu dau un sfat, dar selecționerii fac echipa cum vor"

- Rădoi a punctat însă în repetate rânduri că va renunța în noiembrie dacă analiza meciurilor din toamnă și perspectivele nu arată un progres. 
- A dat un răspuns foarte clar, fiindcă Mirel e un om echilibrat și onest în tot ceea ce gândește despre fotbal. Noiembrie va fi o lună în care analiza celor cinci meciuri de până acum, plus cele trei viitoare, va duce la o concluzie, raportat și la obiectivul următor, calificarea la Mondialul 2022. Vom vedea și cum vom juca. Nu poate spune nimeni că pierdem sau câștigăm partidele cu Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord, dar sigur vom vedea un progres, de exemplu, la jucătorii mai tineri. 

- Ce rol aveți, punctual, în stabilirea convocaților pentru o acțiune a naționalei? Vă întreb fiindcă au fost acuze că încercați să impuneți anumiți jucători! 
- Selecția o face Mirel. Punct! Dacă-i dau un sfat să-l urmărească pe jucătorul X, ăsta e rolul meu firesc pe zona tehnică. Dar selecționerul se uită, analizează, e bun, nu e bun, și ia decizia! E regula valabilă la antrenorii de la toate naționalele. Își formează echipele cum vor ei. Rețineți: cum vor ei! Că nu răspund eu de rezultatul meciului cutare. Eu plec din tribună la sfârșit, dar antrenorul trebuie să apară în față să explice un succes sau un eșec.

VIDEO Mihai Stoichiță: „N-o să mai avem antrenori dacă dispare Lucescu?"

- Nu credeți că, în plus față de activitatea selecționerului, ar fi onest față de public și de lumea fotbalului românesc, în general, să existe în noiembrie și o evaluare a celor care au decis instalarea lui Rădoi, a lui Daum, a lui Contra, eșecuri pe linie? 
- Ați văzut vreo Comisie Tehnică să ia permanent numai deciziile cele mai bune din istorie? Fotbalul nu e matematică! Numirea unui selecționer nu se face după teorema lui Pitagora. Există un mix de factori care contribuie la o învestire sau la parcursul unui antrenor. Vă întreb ceva: când l-au numit pe Lucescu la naționala Turciei, au greșit cei din Comisia Tehnică a federației de la Istanbul sau e o greșeală a fotbalului turcesc vizavi de faptul că au ajuns la un punct în care nu mai au jucători de top? 

- Rădoi e cel mai tânăr și cel mai neexperimentat selecționer din Europa. Vă reproșați ceva în raport cu faptul că v-ați numărat printre cei care au validat ceea ce pare un experiment la națională sub aspectele invocate? 
- Nu regret nimic! Sunt de părere că, odată cu reconstrucția unei echipe, trebuie să formezi și antrenori tineri, capabili să ducă povara unui selecționer la U21, la naționala mare, la un club. Se schimbă generațiile și la antrenori. Ce facem? Dacă dispare Lucescu n-o să mai avem antrenori? Viața aduce înlocuitori. Anul trecut era idolatrizat Rădoi după Euro U21. Îl dărâmăm acum? Nu! Motivele unor reușite sau nereușite sunt complexe. Nu neg că sunt o rotiță dintr-un angrenaj de alegere a selecționerului, dar dacă ne-am lua după propunerile fiecăruia, ar trebui să avem în același timp un grup de selecționeri. Nu se poate! Ales e unul singur!

„Unii au susținut ideea că trebuia să fim mai prudenți în joc"

- De acord, dar formăm selecționerii direct la prima reprezentativă?!? 
- Se formează singuri! Când studiezi licența PRO, observi calitățile și defectele fiecăruia, că nimeni nu e perfect! După aceea, analizezi, iei decizia. Rădoi l-a ajutat pe Isăilă la lotul U21 până când Daniel a hotărât să plece la alt nivel. A fost o decizie amplă în FRF, n-a acționat Stoichiță de capul lui! 

- Ce i-ați reproșat lui Mirel după înfrângerile cu Islanda, Norvegia și Austria? 
- Nu i-am reproșat multe, fiindcă nu s-a produs o analiză tehnică asupra a ceea ce s-a întâmplat. După cum am mai precizat, noiembrie e luna în care vom lua fiecare partidă în parte și vom vedea detaliile: absențe, lipsă de formă, de inspirație, accidentări. Unii au susținut și ideea că trebuia să fim mai prudenți, cu toate că luna septembrie adusese un entuziasm general, fiindcă arătam ca o echipă agresivă pe atac și pe apărare, cu multe ocazii de gol.

VIDEO Mihai Stoichiță: „L-am văzut deprimat pe Rădoi"

- Și trebuia să fim mai ponderați? 
- N-am spus eu asta! Timpul va da un răspuns. Și Mirel analizează ce a făcut, se gândește ce poate îmbunătăți. L-am văzut dărâmat... nu... deprimat după tot ce s-a petrecut în octombrie. I-am și zis: „Băi Mirele, dacă tu crezi că astea vor fi ultimele înfrângeri, te înșeli! Trebuie să te pregătești psihic pentru viitor! Nu există doar momente frumoase în cariera de antrenor. Important e să știi cum să treci peste toate". 

- Un scenariu plauzibil: Rădoi renunță în noiembrie, în martie încep deja preliminariile pentru CM 2022. Timpul e foarte scurt. Aveți deja o variantă B pentru selecționer sau lucrați la una, în spiritul aceluiași echilibru federal evocat mai devreme? 
- Nu! Și asta, pentru că avem mare încredere în Rădoi! Se pot întâmpla multe lucruri din decembrie până în martie, cu orice scenarii sumbre preconizate de unii sau alții. Eu sunt însă un optimist, pentru că-l văd pe Mirel cum lucrează, ce face, cum îl privesc jucătorii și cum suferă alături de el.

„Camora n-a fost un experiment"

Stoichiță sugerează că nu s-au diminuat șansele lui Camora de a fi în continuare convocat, în ciuda greșelilor comise în Islanda: „N-a fost un experiment chemarea lui. Îl consider un jucător român de Liga 1, pe care Mirel îl urmărește în continuare; va decide dacă-l mai convoacă sau nu în funcțiie de evoluțiile lui. Singurul jucător din națională la care e foarte greu să mai faci o evaluare e Tătărușanu, care nu prea a jucat la club, dar când a venit la lot a infirmat toate regulile fotbalului. E cel mai constant. Mirel nu are favoritisme de tipul că folosește un jucător, indiferent că joacă bine sau rău. A oferit șanse tuturor".

Dacă mă iau după cele două perioade oficiale, au fost total surprinzătoare rezultatele din octombrie după semnalele pozitive din septembrie. De aceea, trebuie să fim imparțiali în analiză, să vedem cauzele obiective și perspectivele

Discuția dintre Rădoi și Mutu va oferi răspunsul la întrebarea dacă Man va veni la meciurile din noiembrie la lotul mare sau va rămâne la U21 pentru jocul cu Danemarca. Denis a fost și este în atenția lui Mirel

Marcel Pușcaș m-a numit «bufonul regelui»? Nu m-a deranjat. Știu din partea cui vine. E un subiect închis pentru mine. Nu jignesc oamenii, îi las să-și dea arama pe față. Pușcaș e o temă care nu există și n-are sens să dezvolt, fiindcă ar fi în defavoarea lui

Mihai Stoichiță

3 aniau trecut de când Stoichiță a fost instalat ca director tehnic al FRF, continuitate pe care n-a bifat-o niciodată în cariera de antrenor principal la cele 20 de echipe din CV-ul său, inclusiv trei naționale, Panama, Armenia și Kuwait

VIDEO Mihai Stoichiță: „Am o relație specială cu Mutu, care-mi permite să-l mai și înjur!”

Stoichiță șochează pe subiectul atacurilor lansate la adresa sa după derapajul recent la adresa antrenorului U21: „N-am citit nicio critică la adresa lui Eminescu sau Creangă că au mai scris prostii în intimitate”. Dar replica sa, ”F...-te-n gură, Mutule! Te dau afară!”, fusese, oricum, în public.

- V-ați ales cu un val de critici după ce ați scăpat o înjurătură zdravănă la adresa lui Mutu după jocul cu Malta. 
- N-am citit nicio critică la adresa lui Eminescu sau Creangă că au mai scris prostii în intimitate. 

- Dar nu erați în intimitate, ci în fața unui microfon, înaintea unei conferințe de presă! 
- Cu Mutu am purtat o discuție privată, pe care unii și-au permis s-o facă publică. Nu dădeam nicio declarație la microfon. L-am felicitat pentru ceea ce a făcut cu echipa U21. Toate meritele au fost ale lui, nu ale mele. Îl cunosc de copil, am o relație specială cu Mutu, care-mi permite să-l mai și înjur, ceea ce nu-l deranjează. Să fie clar pentru toți acest lucru! Cine mă cunoaște știe că sunt mai libertin în exprimare, dar mai bine te înjură Stoichiță decât să te biciuiască alții.

VIDEO „Ianis Hagi a dat o declarație hazardată"

- A existat o declarație a lui Ianis Hagi care a adus a atac direct la adresa lui Mirel Rădoi la meciurile din octombrie. V-a surprins acea ieșire, care a fost amendată apoi chiar de tatăl său? 
- Imaturizarea fotbalistică și lipsa de experiență l-au dus să facă acea declarație hazardată. Nu ofensivă! Nu agresivă! Poate fi interpretată în fel și chip, dar maturitatea lui Gică l-a pus la punct pe Ianis. Cred că a înțeles foarte bine mesajul lui. În general însă, mi se pare că se comite o mare eroare când toată lumea îl compară pe Ianis cu Gică. Nu e o clonă! De la o vârstă fragedă până la finalul carierei, Hagi senior a avut nevoie de timp pentru a ajunge unul dintre cei mai importanți jucători din istoria fotbalului românesc și mondial. De ce nu i-am acorda și lui Ianis același timp? 

- Vi se pare că sunt prea mari așteptările de la Ianis acum? 
- Eu văd lucrurile într-un circuit logic. Ianis a urmat pas cu pas educația fotbalistică. A trecut pe la toate loturile de juniori, a demonstrat ce poate la U21, așa că a urmat etapa firească spre echipa mare. Anul trecut era ridicat în slăvi după Europeanul de la tineret. Iar acum tinerii sunt tot mai atacați, inclusiv Ianis. Îi distrugem așa! Sunt încă foarte cruzi. A acumula experiență înseamnă o formare psihologică, fizică, tehnică, tactică de durată.

„Trebuie să sufere copilul că tatăl votează cu Burleanu?"

- Asupra dumneavoastră apar constant „săgeți" legate și de faptul că aveți o influență mare și la loturile naționale de juniori în materie de selecție. Aveți o explicație pentru asta? 
- Din ultimele șase campanii de calificare, cu cinci am mers în Turul de Elită. Ăsta e un răspuns pentru evoluția acestui sector. Plus rezultatele de la U21, care se alimentează de la aceste naționale. Ajungeam aici cu selecții preferențiale? Să fim serioși! Poate mai sunt scăpări, asta, da! Alegerile nu se fac pe calculator. Te duci să vezi niște copii, se întâmplă să joace slab exact atunci, o dată, de două ori, chiar dacă el are valoare. Nu poți sta zi de zi să urmărești puștii din toată țara la antrenamente. Am putea fi acuzați de partizanat pentru că tot vin jucători de la Hagi, nu? Dar cum să acuzi când el câștigă campionate naționale pe bandă rulantă? Aceeași situație cu Aradul, cu Dinamo. 

- Dar nu ridică mari semne de întrebare când vezi că loturile de juniori au fost sau sunt înțesate cu jucători ai căror părinți activează în cluburi pro-Burleanu, iar unii au avut prezențe de conjunctură? 
- Cine sunt ăia și de unde știți că părinții sunt pro-Burleanu? - Sunt conducători care și-au asumat public opțiunile în favoarea președintelui. Iar câteva exemple de puști ar fi Duminică (ex-Viitorul Argeș), Cracea (ex-Sporting Vaslui), Pascu (Chișcani), Szondi (Csikszereda), Florică (ex-Regal, acum la Hermannstadt), Miuțescu (Dynamik Craiova). Mai continui? - Un copil trebuie să sufere că tatăl e președinte și-l votează pe Burleanu? Pe Florică a vrut să-l ia Dinamo, Duminică a fost pe la Astra și FCSB, Pascu a jucat în Liga 2 la Slobozia. Lotul U19 a avut recent un amical cu Voluntari, 3-2, iar antrenorul Dan Oprescu a scris în raport că Szondi a dat golul victoriei și a fost cel mai bun mijlocaș de pe teren.

Nu cred de pe acum în calculele că România va fi în urna a treia la tragerea la sorți pentru preliminariile de Mondiale. O să vedeți că vom sălta cinci locuri în clasament după partidele din noiembrie și intrăm în grupa a doua valorică! Oricum, nu e mare diferență între cele două urne
Mihai Stoichiță

Citește mai multe știri despre echipa națională:

Lars Lagerback a anuțat lotul Norvegiei pentru înfruntarea cu România din Liga Națiunilor. Haaland și Odegaard vin la București

Dezvăluiri incredibile din biroul lui Răzvan Burleanu: „Mi-au propus să fiu antrenorul echipei naționale cu Islanda!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion
Stiri extrasport
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (7)
3199622970124276
Cristian Popescu  •  04 Noiembrie 2020, 00:42

Bai nene dar voi chiar faceți pe prostii ? Nu intelegeti că nu mai vrem conducerea asta la frf , voi chiar vati pus ca Ceaușescu pe viață ? Ce așteptați să iasă lumea în stradă să facă revoluție plecat dracu de incompetenții dracu in frunte cu burleanu sa se întoarcă la caietele lui cu tabla înmulțirii, vrem profesionisti nene Popescu, Lucescu, Hagi, Petrescu oameni care au scris istorie la echipe din Romania și străinătate, Real Madrid Chelsea Barcelona galatasary sahtior voi cine sunteți ? Niste leșinați care vă țineți de scaun și Cu mâine le și cu picioarele, plecați odată nu va vrem.

briceag
briceag  •  03 Noiembrie 2020, 19:54

Dan Oprescu a fost umilit la sub 17 si l-ati promovat la sub 19! E antrenor de liga a 3-a MAXIM. Cam de a 4-a... Dovada coruptiei voastre!

109620883845176
Gabriel Topai  •  03 Noiembrie 2020, 14:57

Ca la noi, la nimeni. Oameni incompetenti pe toate planurile, rar mai vezi un profesionist. Profesionistii care din pacate nu sunt apreciati in Romania. Am ajuns un fel de tara propice buruienilor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează