Articol de GSP - Publicat marti, 15 septembrie 2020 11:41 / Actualizat marti, 15 septembrie 2020 11:55
Mario Camora (33 de ani), fundașul stânga al celor de la CFR Cluj, a fost criticat de Mirel Rădoi, selecționerul naționalei, pentru faptul că a început să cânte imnul României în direct la TV, zilele trecute.
- Camora a obținut cetățenia română și poate fi convocat de Rădoi la națională. Prima ocazie ar putea fi chiar duelul „tricolorilor” cu Islanda din semifinala play-off-ului pentru Campionatul European;
- Islanda - România, semifinala play-off-ului pentru EURO, se va disputa pe 8 octombrie, la Reykjavik
- Dacă România se califică, va juca mai departe cu învingătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, de asemenea în deplasare, pe 12 noiembrie
„Am văzut că a început să cânte imnul la televizor. Mie nu-mi plac lucrurile astea! Eu apreciez lucrurile serioase. El trebuie să continue evoluțiile bune de la club. Dar da, din punct de vedere psihologic, ar putea să debuteze cu Islanda, pentru că a jucat multe meciuri la nivel înalt”, a declarat Rădoi la ProX.
Mario Camora a recitat imnul în direct la TV
Provocat de moderatorul Radu Naum în urmă cu 5 zile să recite o strofă din imnul României, Camora s-a descurcat onorabil: „«Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte». Așa începe, nu? «În care te-adânciră barbarii de tirani!»”. Ulterior, căpitanul clujenilor a și cântat primul vers.
„Mi-aș dori să fiu convocat, normal. Aștept un telefon de la Mirel. Ar fi o mândrie pentru mine, pentru club, mă simt român, și oficial sunt. Mi-ar plăcea să fac parte din acest grup. M-am bucurat la golurile României, pentru echipă, țară, staff, colegii mei de la CFR. Din păcate, în primul meci cu Irlanda de Nord am luat gol pe final. E greu când pierzi două puncte nemeritat”
Mario Camora, la Digi Sport
Variantele României pentru postul de fundaș stânga în meciurile cu Irlanda de Nord (1-1) și Austria (3-2) din Liga Națiunilor:
- Alin Toșca (28 de ani), fotbalist în Turcia, la Gaziantep. Poate juca și pe postul de fundaș stânga, deși Marius Șumudică l-a folosit întreg sezonul trecut ca fundaș central;
- Nicușor Bancu (27 de ani), căpitanul Craiovei. Acesta a fost titular în ambele meciuri pentru România;
- Florin Ștefan (24 de ani), fundașul lui Sepsi pe care Rădoi l-a antrenat și la reprezentativa de tineret.
VIDEO GSP LIVE » Remus Răureanu și Decebal Rădulescu dezbat problema fundașului stânga de la echipa națională
Citește mai multe știri despre echipa naționala:
Mirel Rădoi, pus în gardă de Laurențiu Reghecampf: „Mulţi or să-l încolţească”